Vara trecuta, am dorit sa pun in practica visul de a ajunge la Roncesvalles (Roncevaux), in Navarra, Spania. Neaparat pe 16 august deoarece in aceasta zi, in fiecare an, este aniversarea faimoasei batalii in care armata lui Carlomagno a fost infranta de sarazini in anul 778. Si printre alte activitati si spectacole de factura medievala, se recita El Cantar de Roldán (Cantecul lui Roland). Am ajuns in Valencia si dupa doua zile, am inchiriat o masina si am purces la drum. Nestiind cate tentatii turistice voi intalni si care vor incerca sa ma abata de la el. Astfel am facut popas la Albarracín, un orasel desprins dintr-o poveste, parca, din Evul Mediu. In apropiere de Teruel. In explorarea tuturor frumusetilor sale, mi s-au dus cateva zile. Cu multa parere de rau, am plecat mai departe, spre Navarra. Cu un nou popas la Sardas, un satuc medieval de langa Sabiñañigo. Am ramas mai mult decat vrajita de aspectul satului, de casutele acelea de piatra, cu balcoane si balconase pline de flori, stradute inguste pietruite, oameni ospitalieri si cumsecade ; lavanda inflorita peste tot… Si apoi vizitarea bisericutelor din zona, las iglesias mozárabes sau las Iglesias del Serrablo, cum sunt numite. Bisericute catolice, cu anumite elemente arhitectonice de origine araba. De ce? Mi s-a explicat ca la vremea respectiva, erau foarte multi arabi in regiune si ca ei reprezentau mana de lucru din abundenta mai ales pentru constructii. Si atunci, cand localnicii vroiau sa construiasca o biserica, apelau la ei. Acestia, de fapt nu erau arhitecti si nici constructori profesionisti si in timp ce construiau, mai adaugau si ei cate un element din constructiile islamice, considerand ca ar da bine per ansamblu. Dupa alte cateva zile, mai departe, prin vai minunate si sate la fel, ici si colo. In Burgui, un astfel de sat din Valle Roncal, la muzeul local, Museo de la Almadía (Muzeul Tapinarilor), am aflat ca romanescul tapinar seamana foarte mult cu tzapena lor, din dialectul local Euskara. Probabil o coincidenta lingvistica. Tapinarii lor transportau trunchiurile copacilor doborati pe raul Esca, pe toata valea Roncal. Mai departe, am ajuns in Ochagavía (Valle de Salazar), de unde mai era putin pana in Roncesvalles. Am hotarat sa fac un mic ocol pana la Selva Irati din apropiere, o padure imensa din nordul Navarrei. Cea mai mare rezervatie naturala de fagi si brazi din toata Europa si cu o fauna impresionanta. Strabatuta de raul Irati. Foarte multi turisti. Foarte multa curatenie. De fapt, prin toate locurile pe unde am trecut, de la Valencia pana la coasta cantabrica in nord si apoi pana la Mediterana, curatenia este numitorul comun. Oameni politicosi si respectuosi, mancare foarte buna, simpla si la preturi accesibile, cazare in pensiuni si case rurale la preturi mai mult decat convenabile si in conditii foarte bune.. Am trecut prin cateva portiuni care se intersectau cu El camino de Santiago (Drumul lui Santiago), cel atat de cunoscut si care ajunge pana la Santiago de Compostela. Am ratacit si drumul si m-am trezit la un moment dat in Franta… O excursie cu foarte multe peripetii. Cat despre Roncesvalles...nu am mai ajuns deoarece tentatiile turistice intalnite pe drum au fost multe si timpul scurt. Si poate, am renuntat in ultimul moment, ca un fel de promisiune de a reveni. Atasez si cateva fotografii facute de mine (mentionez sursa). Unele reprezinta Albarracin, altele Sardas. In una din Sardas se vede "spalatoria publica" a satului, asa cum era odinioara, unde femeile veneau sa-si spele rufele. Alaturi de bazin, era vatra unde se incalzea apa sau se pregatea mancare sau pur si simplu unde oamenii se incalzeau. Simt si acum mirosul de lavanda si rozmarin care se simtea peste tot in Sardas.
