De-a râsu’-plânsu’: Un sat românesc s-a mutat în ItaliaCorodul e un punct undeva între Tecuci și Târgu Bujor. N-ai crede că te afli într-un sat românesc dacă, dis-de-dimineață, nu s-ar auzi guițatul porcilor și hărmălaia gâștelor. Mai degrabă seamănă cu un sat italian: case mari și arătoase, unele – adevărate palate, mașini scumpe, cu numere de Padova, săteni îmbrăcați bine, ieșiți la plimbare prin centru, pur și simplu, vorbind un dialect ciudat, o limbă română cu inflexiuni și cuvinte italiene. Tot la patru-cinci case, una e pustie: porți încuiate, geamuri întunecate de praf, curți năpădite de bălării cât gardul. Acesta e Corodul, satul unde românii n-au mai avut loc.
Nu există sat în Moldova din care să nu fi plecat cineva la muncă în străinătate. Zece, douăzeci de oameni. O sută. Dar din Corod au plecat peste două mii. Parcă tot satul s-a mutat în Italia, lăsându-și în urmă bătrânii și casele.
Români de corvoadăCorodul a fost cândva un sat bogat. Prin anii ’50, covârșiți de cotele enorme fixate de comuniști, mulți țărani au declarat la primărie mai puțin pământ decât aveau în realitate. Statul a înglobat terenurile corodenilor în IAS-uri și ei au devenit astfel, din proprietari, muncitori pe fostele lor proprietăți. După 1989, când a început retrocedarea, mulți s-au trezit că figurau în registrul agricol doar cu câte un petic de pământ, așa cum declaraseră la venirea comuniștilor. S-au trezit săraci, cu pământul lor sub picioare, dar neavând cum să-l revendice. Și decât să piardă vremea prin tribunale, decât să muncească prin satele vecine, unde solariile albesc până la orizont câmpurile, iar prin curțile țăranilor rațele nu mai au loc de mașini, corodenii au ales să-și ia lumea în cap.
Moș Mitruță, zis Colac, a ieșit de dimineață să mai schimbe o vorbă cu cineva la bodegă. Cu un Cinzano în față, așa cum îi stă bine unui pensionar. E cam devreme chiar și pentru băutura asta de domnișoare, așa că moșul nu găsește în birt decât un reporter sosit și el odată cu soarele în sat – birtul fiind punctul de unde încep toate documentările jurnalistice în satele românești; acolo se concentrează informația și populația, se cheltuie alocația și se dezbate situația.
– Mai întâi au plecat vreo doi, bre, explică moș Colac cum de-a rămas satul pustiu. Alde Gheară, Onică, Ciură, Mațac… Au ușchit-o peste graniță, au muncit la negru pe colo, pe colo. Până la urmă au ajuns la Italia, la Padova, că așa îi spune la orașul ăla. Și acolo au văzut ei că, dacă muncești, ai și bani, nu ca la noi. Patronii lor erau mulțumiți că ai noștri munceau din greu, că erau cuminți, adică își vedeau de treaba lor, fără scandaluri, fără de-astea. Au zis italienii: nu cumva mai aveți pe-acasă pe unii ca voi? Și uite-așa, cum s-au așezat oleacă primii stranieri, l-au mai chemat pe unul, a văzut și ăla că e bine, a chemat și el pe altul, și tot așa, s-au strâns toți corodenii noștri la Padova, cu copii, cu neveste, cu tot. Am și eu un băiat, e plecat de doișpe ani. Vine rar pe acasă… Mi-a făcut și un nepot acolo… Pe ăsta mititel încă nu l-am văzut.
Maxi-taxi Corod – PadovaPână de curând, între Corod și Padova a existat o linie de maxi-taxi. Pleca microbuzul în fiecare joi dimineața, la ora nouă, din fața primăriei, și a doua zi ajungea în Padova. Acum, după ce firma de maxi-taxi nu a mai obținut licență de transport, între cele două localități, mai mult decât înfrățite, se face un pod de autoturisme.
– Dar tot mai bine era cu microbuzul, comentează cu nostalgie Vasile Duță, tocmai întors din Padova și proțăpit în intersecție, să agațe vreun corodean la taclale. Duță a intrat și a ieșit din Italia de peste o sută de ori. Era un fel de curier. Cu microbuzul – continuă el – era mai ieftin și mai ușor, chiar dacă era mereu plin, trebuia să-ți faci rezervare. Unii plecau la muncă, alții în vizită sau la cumpărături… nici la dus, nici la întors nu mergea mașina cu golul. Pensionarii nu plăteau, mergeau cu cuponul de pensie, gratuit. Păi așa e frumos, nu? Iar ceilalți, la două-trei călătorii aveau reducere la bilet. Îți convenea, certo!
Nu mai sunt fete de măritatCorodenii au constituit o enclavă românească în Padova. Muncesc pe șantierele de construcții. Munci necalificate, dar plătite decent. Câștigă între 1.500 și 3.500 de euro pe lună. Bani din care-și permit și să plătească o chirie, și să-și țină pe lângă ei nevestele, să-și dea copiii la școală… Foarte puțini dintre ei se duc la furat, câteva fete ies „la produs”.
Deși stau de ani buni în Italia, nu s-au pomenit căsătorii mixte. În Corod nu mai sunt fete de măritat, așa că „italienii” vin în țară și-și caută neveste prin satele vecine. Copiii din Corod, născuți în Italia, sunt botezați toți cu două nume: unu românesc și unu italian, de regulă nume de fotbalist. Așa s-au ivit corodenii Roberto-Vasile, Gheorghe-Alfredo, Marian-Giovanni, Emil-Francesco. Se nasc acolo, apoi, la vârsta școlară, sunt aduși să învețe carte în Corod. În Italia cică nu se face școală adevărată ca la noi. Nici nu li se dau copiilor teme pentru acasă!
Mămăligă, slănină și pizzaCorodenii postrevoluționari au nume italienești, vorbesc italienește, poartă haine și conduc mașini aduse din Italia, stau numai câte o lună pe an în România. Cu toate acestea, n-au ștaiful italienilor adevărați.
– E rău că nu se lasă lustruiți de civilizația occidentală, că nu vin cu altă mentalitate de acolo, zice primarul Savastre. Și-au făcut capelă ortodoxă în Padova și i-au cerut prea-sfințitului episcop Cassian un preot ortodox, care slujește acolo. Sunt harnici și credincioși, dau mulți bani pentru biserica din sat.
Primarul e necăjit că i-au plecat două mii de oameni din sat.
– Nu mai am cu cine face nici o echipă de dansuri… o sa rămân primar numai peste babe și câini.
S-a dus și el la Padova să vadă ce fac, cum trăiesc acolo corodenii lui. A fost primit cu bucurie, cu pâine și sare.
– Am fost prin câteva case, dar n-am observat nicio schimbare: muncesc ca la ei, în Italia, dar trăiesc ca la noi. Mănâncă mămăligă, slănină, pe care italienii o aruncă, fasole și pizza.
Cu limuzina după țigăriVorbind despre autoturisme, Duță face cu mâna larg prin aer și arată, global, puzderia de mașini de pe stradă. Înainte, când zăreai o mașină prin Corod fugeai după ea, s-o vezi mai bine, că nu știai când mai trece alta. Acum sunt peste două mii de mașini, toate mărci străine, cele mai multe cu numere de înmatriculare italiene, de Padova: PA și un cârnat de cifre după.
Vara, când corodenii vin în concediu, și de sărbători, mersul pe ulițele satului devine o aventură: foiala mașinilor e de nedescris; a apărut și o benzinărie în sat. În restul timpului, la volanul mașinilor Opel, Mercedes, Alfa-Romeo, Renault, Fiat, Volkswagen vezi cu deosebire femei și bătrâni. S-au ales și ei cu câte o mașină de la fiii plecați în Padova, și-au luat carnet de conducere la bătrânețe și, dacă tot nu au altceva de făcut, se plimbă de ici-colo prin sat: se duc după țigări cu limuzina ori în vizită la vecini. Dar mai ales se învârt prin centru, poate mai apare vreunul din Padova, cu vești: „Andiamo la o bere, parlare, biliardo…”
Cititi continuarea aici:
http://www.viorelilisoi.ro/un-sat-romanesc-s-a-mutat-in-italia/