Arhiva > Arhiva

Aventuri bahice

(1/12) > >>

Bacchus:
Intotdeauna cand povestim despre aventurile noastre bahice sau despre pescuit avem o usoara tendinta de a exagera un pic. Dar daca intamplarea le cuprinde.pe amandoua? Atunci tentatia de a baga cate o pescareasca este dubla si de cele mai multe ori istorioarele noastre nevinovate se transforma in adevarate minciuni.
Ceea ce va povestesc eu insa nu este nici fictiune, nici  fabulatie, este ceea ce mi s-a intamplat intr-una din zilele mele de pescuit.
Chestia asta cu pregatirea de pescuit imi place pentru ca iti da senzatia unei aventuri, alimentata de toata zarva de cu o zi inainte. Sa ai momeala, sa nu-ti lipseasca nimic din ranita, carlige, blinchere, plute, plumbi si ...o sticla de tuica. Ca pescuitul fara ceva de baut este ca fotbalul fara minge. De aceea unul din buzunarele ratinei este destinat sticlutei. 
Pescarii mai batrani din Sibiu isi amintesc cu siguranta de locul in care se intalneau sa-si povesteasca ultimele iesiri. Era o bodega in drumul spre gara, Tarnava ii spunea. Acolo se intalneau toti care plecau spre tren, iar seara la intoarcere, la un „superior de cincicinzeci”, se opreau pentru a schimba impresii. Unul venea de pe Olt, altul de la Sopa, altul de pe Hartibaci si fiecare avea povestea lui.
Mie mi-a placut pescuitul de cand eram mic. Si cred ca si bautura. N-as putea spune de unde am inceput sa-i prind gustul, dar imi amintesc un botez din familie, eram prin clasa a V-a, cand nu puteau sa ma opreasca din a canta „Ionel, Ionelule”, dupa ce ma imbatesem zdravan.. Cred ca racneam mai tare decat muzicantii, pentru ca ai mei m-au luat pe sus si expediat acasa. Profitasem cu o verisoara de a mea ca nimeni nu ne avea grija si bausem vin negru cu Sicola (un fel de Pepsi local), nu stiu cat, atat doar ca m-am trezit doar a doua zi la amiaza. Nu stiam nimic din ce am facut, doar rudele care mai veneau pe la noi imi mai povesteau cate o frantura.
Cred ca atunci, cu tot raul, mi s-a deschis apetitul de a bea. N-am avut niciodata o preferinta; ce-mi era la indemana ca era tuica, indian, biter, superior, vermut, bere, jamaica, nu conta. Si am avut tot timpul grija sa fiu inconjurat de bautura si bautori. Pentru ca asta imi place” bautura sa fie povestita, nu bauta singur in pivnita, sau pe balcon uitandu-te la trecatori.
In ziua aia plecasem cu inca un amic spre gara, vroiam sa ajungem pe Olt la balastiera. Cand trecem prin fata Tarnavei, vreo 4-5 pescari cu halbe in fata. „Intram?” mi-am intrebat prietenul si in cateva clipe eram in formatie cu cate un superior. Ce bautura buna era asta! Cat de bine iti cadea dimineata, descestandu-ti gura si incalzindu-ti corpul. Nu stiu de ce naiba s-au prostit astia de nu mai fac nici indianul ala bun , nici biterul, ce sa mai zic de superior. Unul de la masa „ingerasul” ii zicea lui, era deja palit bine si vorbea ca o moara stricata. Nu prea aveam eu chef sa-l ascult, eram si nerabdator sa ajung, dar am zis „hai fie mai merge unul si-apai o luam din loc”. Aveam deja treisute si incepusem si eu cotocul sa mai zic cate ceva. Ca ceilalti erau la patruzeci si peste  numai eu aveam atunci vreo douazeci. Zice unul „Arpi” la un moment dat: „Bai sa prinde caras asa ca palma la Ionesti, in prostie, numai bagi si scoti. Mai vine si cate un ciortan si cate o babusca...”. M-am uitat la amicul meu, el la mine si i-am zis: „Mai Arpi baci, zi cum ajungem acolo, ca ne-am duce si noi sa vedem cum e.” A stat Arpi vreo cateva clipe asa ca ala care vrea sa creasca suspansul si nerabdarea si ne raspunde: „Daca dati de baut va duc eu dar numai deseara, ca acum deja-i cald si numai merge. Mai stam, bem o bere, mancam o zama, si pe la cinci plecam”. Ionestiul asta este un baraj pe langa Valcea, cu trenul aveam vreo doua ore jumate de mers, plus ce mai aveam pe jos, cu totul vreo 3 ore. La cinci jumate era un personal cu care mai mergeam spre Podul Olt, asa ca socotisem ca pe la opt jumate seara ajungem. La fix, nu-i nici noapte atunci , numai bine ne aruncam firele, facem un foc si asteptam dimineata. Si am continuat sa bem. S-a facut de plecare, mai impleticiti, mai greu, dar am ajuns la tren, ne-am urcat si directia Ionesti. Pe personal, doua ore ce naiba sa faci, decat sa bei. Cand am ajuns in gara, deja aveam ochii tinta, nu-i mai puteam roti. Arpi baci era praf si s-a pus pe o banca. Amicul asta al meu era mai treaz, tot tragea de noi sa mergem la apa. Nu l-am lasat pana nu s-a dus dupa un carnat fript cu mustar, ca ma razbise foamea. M-am intins si eu un pic pe banca langa nea Arpi si am atipit cred vreo ora. Arpi era deja in picioare si se clatea cu o saniuta, pe care o luase de pe undeva din jurul garii. Se lasase intunericul, noroc cu o luna plina care lumina totul. Am luat-o pe jos, am trecut de baraj si ne-am gasit un loc de unde sa dam. Pe mal am gasit niste lemne si-am aprins un foc de ne-am putut desface betele. Mi-am pus cracane si-am lansat. Apoi nea Arpi apoi amicul. Pleosc, pleosc. Am zis gata aici e de peste, parca si mirosea. Eram obosit si nu mi-a mai trebuit decat vreo doua dusti din sticla lui Arpi sa cad rapus. M-am trezit de frig sau de foame nu stiu. Ceilalti dormeau inca, doua sticle goale langa. Ma intind dau sa aprind o tigara si ma uit curios la bete sa vad daca noaptea a tras ceva. In fata mea doar prundis si crengi, nici un strop de apa. Fac cativa pasi si ma dumiresc cand vad doar un fir de apa la vreo 30 m mai incolo. Astia au dat drumul la apa din baraj, iar momelile noastre au ramas pe uscat. Am pescuit o noapte intreaga printre pietre si ragalii. Ii trezesc pe amandoi cu un „salut monopol!” si le arat locul in care am pescuit. Am ras cred vreo ora, dar ne-am intristat apoi imediat ce am vazut sticlele goale. Am strans tot si am plecat. La ce bun sa ne mutam, pt ca puteam gasi un loc de pescuit mai incolo, daca nu mai avem nimic de baut?

raskolnikov:

 


Nea Bacchus, nu cred ca se putea gasi tema mai potrivita de discutii acum, in intervalul dintre Sfantul Valentin si Dragobete ori in postul de dinaintea sarbatorilor inceputului de primavara, care stim cu totii ca stau sub semnul feminitatii si in cadouri oferite reprezentantelor respectivei specii. Asta e subiect de posete in cap, nu gluma, insa nemaiavand ce risca sub acest aspect mai ca m-as incumeta. In ce ma priveste, dupa aproape 20 de ani de vechime pe redutele carciumilor, am ajuns la concluzia ca mie nu prea mi-a placut bautura la viata si afirm asta chiar daca stiu ca bietu-mi ficat o sa-mi bata obrazul, caci doar amaratul asta poate sa depuna marturie ca s-a investit in el mai mult decat in proiectul Rosia Montana. Impresia mea e ca mereu am asociat bautura cu ideea de boema nu neaparat culturala, cu sueta rafinata, cu flecareala colocviala, cu poante, calambururi si picanterii spontane, insa asta numai in compania unor indivizi din medii foarte diverse, care daca nu erau haiosi prin ei insisi ii sileam sa fie prin povestile pe care trebuie sa le aiba aglomerate in obiectul de deasupra gatului, dar pe care nu stiau sa le puna in valoare. De aceea pentru mine bautura a fost si ramane o indeletnicire ce trebuie sa se consume musai in compania unor oameni nostimi si in spatiul bine delimitat al carciumii, chiar daca se intampla sa facem carciuma din locuinta personala sau a unor prieteni, din birourile de la slujba, din masina cu care ne deplasam in delegatii ori chiar dintr-o banca in parc. Parafrazandu-l pe Iisus, cu scuzele de rigoare, care spunea ca "acolo unde va veti aduna doi in numele meu, acolo voi fi si eu", cam asa as putea zice si eu ca de fiecare data cand ne strangeam cel putin doi si un recipient consistent improvizam o minunatie de carciuma. Si era normal sa fie asa, intrucat nu recomand nimanui sa aiba incredere in oamenii care beau singuri, ori care o fac numai de dragul de a se imbata. Din randul acestora isi aduna medicii psihiatri clientii, depresivii, schizofrenicii, alcoolici violenti ori chiar sinucigasii. Astia sunt o rusine pentru distinsa noastra tagma si de multe ori sunt izolati, cu toate ca in general consimt singuri la respectiva autorecluziune, chiar in binecuvantatul spatiu al unei bodegi. Stiti ce e mai rau decat bautura proasta? Bautura cu un prost, cu un individ anost, marginit, care vorbeste mai repede decat gandeste si care-ti relateaza niste intamplari banale pe un ton sugubat, hatru cica. Niste dobitoci!
     Cam de prin facultate dateaza idila mea cu alcoolul, indeosebi din anul 3. In primii ani eram cumintel rau, aproape mototol sub acest aspect. Veneam la cateva cursuri sau seminarii dupa care tusti!, ma carabaneam la scoala unde predam romana si latina unor copii surprinzator de receptivi si interesati, caci doar datorita obligatiei pe care o simteam fata de acestia n-am dezertat mai devreme din invatamant, de la catedra pe care colegii mei de cancelarie o blocasera pentru mine, urmand sa ma titularizez dupa absolvirea facultatii. Cum au terminat ai mei clasa a 8-a si s-au aciuat prin liceele bune ale Bucurestiului, cum m-am uschit in caminele din Grozavesti unde-mi povesteau colegii mei ca se organizeaza niste paranghelii de nedescris. Nu stiu ce o fi fost inainte, dar jur ca dupa mutarea mea acolo asa avea sa fie. Si nici n-avea cum sa fie altfel, intrucat in incinta campusului fiinta o bodega al carei nume - Cecenia, actualmente Azteca - te indemna din start la indelungi galgaieli de cele mai multe ori pana spre dimineata, spre disperararea arabilor care aruncau inspre noi cu sticle. Goale, nenorocitii! Aveam, ce-i drept, si o supertrupa de cheflii, mai toti ajunsi oameni de soi in anii urmatori, critici literari, directori de intreprinderi, analisti politici, vedete de televiziune, iar cei mai grei de cap, mai tantalai, pe care nici nu-i primeam la masa, au esuat in politica, multi devenind depuTati sau senatori in intervalul 1996-2000. Si acum imi amintesc mecla unui mocofon, care statea singur la masa asteptand pe vreo colega cu care sa schimbe notitele de cine stie ce curs, asta in compania unei sticle ce continea un lichid scarbos, fanta, prigat, domestos sau asa ceva. Nici acum n-am scapat de el, ca-l vad des pe la tv, unul Victor Ponta, arza-l-ar focu si catranul iadului, ca multa vreme ne-a facut sa ne stea bunatate de bere in gat cu mutra lui mai inexpresiva decat un capac de closet.
    Coleg de camera in Grozavesti il aveam pe un ziarist de la revista 22, un moldovean pirpiriu si nostim foc, care dupa ce toata ziua isi facea de lucru printr-o redactie de intelectuali scortosi si mari ifose precum G. Adamesteanu, Patapievici, Plesu, Perjovschi etc venea pe terasa din Grozavesti, golea doua sticle de vodca infecta - "boala-copiilor", cum i se zicea - dupa care se suia pe un scaun si recita zeci de poezii din Villon sau Baudelaire, in franceza, desigur. Desi era bland, uscat si nu cantarea mai mult de 55 de kg, intr-o seara s-a suparat crunt de un basarabean imens ce functiona ca bodyguard si proxenet la o discoteca din apropiere, i-a trantit un pumn in cap dupa care, normal, a zbughit-o la fuga. Acum, dupa atatia ani, poate fi mandru ca e unul din putinii care l-au lovit pe Tolea Ciumac, caci despre el era vorba. Acelasi coleg a fost invitat ceva mai tarziu sa faca parte dintr-un juriu literar la un concurs prilejuit de sarbatorirea "Zilelor Craiovei". Va dati seama, oaspetii de la Bucuresti, oameni de soi, asa ca protocol maxim cu zaibar din abundenta si chiar cu numeroase sticle ce continau licoarea aceea searbada pe care oltenii o poreclesc tuica. Primar era unul Bulucea, un comunist slinos, care in anii '80 fusese ministru ceausist si chiar prim-secretar la Dolj, care cu aerul sau urduros s-a apucat sa tina un discurs tembel in onoarea celor prezent, cam in genul "Dragi concitadini, suntem onorati sa-l avem in mijlocul nostru pe marele Nicolae Manolescu, un critic de reputatie mondiala, de asemnea pe I.A. de la pretigioasa revista 22, care face atat de mult bine culturii romanesti". Amicul meu, cotropit de amestecul dintre zaibar si zeama de corcoduse, s-a ridicat clatinandu-se in picioare, a dat a lehamite din mana si i-a zis sordidului Bulucea: "Dom' primar, las-o mai moale cu cultura ca nu-ti prieste si mai bine trimite dupa niste tuica". Va dati seama, rumoare in sala, priviri sclifosite, indignate, lucruri de care avea sa se afle in redactia sa din Bucuresti si aveau sa-i aduca o amenintare cu concedierea. Acest lucru n-avea sa se produca nici dupa ce i-a dat teapa sefului Bancii Mondiale care-l astepta sa-i ia un interviu, dar al meu a preferat sa ma aniverseze pe mine, si nici dupa ce o prestigioasa publicatie culturala franceza, in care aparuse un reportaj despre Maramures, a scris despre gara din Baia Mare, una plina de curve, boschetari si cersetori, in care "singurul om serios era I.A. de la 22, care dormea la o masa". Avea sa se desparta de cunoscuta revista, cand, s-a trezit dupa o crunta betie facuta  cu un sculptor - astia sunt absolut cei mai mari betivi! - si s-a dus teleghidat la redactie unde s-a asezat nestingherit la birou si a inceput sa scrie, spre nedumerirea fireasca a simandicosilor din jur. Avea curand sa afle ca la betia de deunazi ii injurase pe toti si isi daduse si demisia. Asa ca a trebuit sa plece, spre marele lui noroc, intrucat a nimerit mult mai bine.


Ce mult am scris! Am cam obosit, asa ca voi relua alta data sirul destainurilor la care m-a provocat Bacchus

raskolnikov:



  SUPER TEORIE !!! - preluare de pe net

 Turma de bivoli se deplaseaza intotdeauna cu viteza celui mai incet bivol din turma. Cand turma este vanata, de obicei este ucis cel mai slab si mai din urma bivol. Aceasta selectie naturala este benefica turmei ca intreg, pentru ca astfel, prin eliminarea celor mai slabi membri, se imbunatatesc viteza si sanatatea turmei.
 Cam in acelasi mod, creierul uman poate opera doar atat de  repede cat ii permite cea mai slaba celula. Consumul de alcool, dupa cum se stie, omoara celulele creierului, dar in mod normal prima data omoara celulele cele mai slabe. In acest mod, consumul regulat de bere distruge cele mai slabe celule cerebrale, facand creierul o masina mult mai rapida si mai eficienta. Acesta este si motivul pentru care , intotdeauna te simti mai destept dupa  cateva beri....
 

admin:
Este a doua motivatie pentru a incepe sa beau. Prima venea dintr-un citat de William Faulkner, care suna asa:
" Un om nu ar trebui sa se prosteasca cu bautura pana la 50 ani, dar dupa 50 ani da dovada de prostie daca nu o face"

carmentoma:
          Am intrat de curiozitate (specific feminina, dealtfel) pe topicul vostru ( specific barbatesc)! Credeam ca pe acest forum nu au intrat barbati( sau, sa zicem generic: baieti), ci doar fete! Toate una si una, care se culpabilizeaza si sunt complexate ca sunt singure si nu stiu cum sa va intre voua, celor tot singuri, in gratii! Se pare ca nu e asa, dar voi v-ati adunat ca baietii, cum am zis, langa una mica si povestiti in stilul specific! Abia acum am gasit locul pe care il cautam! Nu va imaginati ca sunt vre-o betiva! Dimpotriva! Nu beau alcool decat la sarbatori si poate nici atunci, daca nu am cu cine! Dar voi aveti povestiri superhaioase, si , mai ales, nu prezentati un pericol pentru mine! Sa ma explic: faceti parte dintre cei care nu ar renunta la o bauta cu prietenii pentru o cucuvea care ii asteapta cu facaletul dupa usa! Si asta vreau: sa fiu la un loc cu oameni veseli, incarcati pozitiv, care stiu sa rada si nu sa se lamenteze pentru viata pe care o traiesc! Si care sa nu fie libidinosi, insinuanti, insistenti si agasanti, ca eu nu asta caut! Pentru asa ceva exista alte site-uri specializate! Nu vreau sa credeti voi sau administratorul... sau chiar si "reprezentantele respectivei specii" (citat raskolnikov), care eventual ar intra sa vada ce se intampla pe acest topic, ca imi barfesc "tagma", dar sincer nu mai vreau sa aud vaicareli! Nu stiu daca sunteti in asentimentul meu, dar mi-ar placea ca, la o eventuala excursie, sa fim in acelasi grup!  Ca pe forum vad ca ne-am separat in grupuri de fetite si baietei, ca atunci cand ieseam la joaca in clasele primare! Cu permisiunea voastra, pe care , daca nu gasesc zilile urmatoare exprimata in sens negativ, va mai vizitez!

Navigare

[0] Indexul de Mesaje

[#] Pagina următoare