mai puilor , din experienta mea , care nu inseamna neaparat si intelepciune deoarece , conform unei zicale pe care am gasit-o pe nu-stiu-unde "daca barba alba ar insemna intelepciune toate caprele ar fi filozofi" , pot sa va spun ca ceea ce incercam noi sa definim prin "fericire" nu se prea poate incadra in vreun tipar .
de ce ? pentru ca starea de fericire tine de intimitatea fiecaruia dintre noi si ceea ce pe unul il poate face fericit mie mi se poate pare banal sau mai stiu eu cum .
de multe ori bucuria se confunda aproape pana la identitate cu fericirea si cine stie ? poate chiar e , dar cred ca acest cuvant FERICIRE este adesea demonetizat .
" vaaaiiii , ce fericita sunt ca te vad ( de ce naiba nu am mers pe trotuarul celalalt ca sa nu dau nas in nas cu tine? ) "
" iubitule ( sau " iubito , dupa caz ) ce fericire pe capul meu ca ai aparut in viata mea ( daca veneai fara maica-ta , asta ar fi fost fericire ) "
" oh , ce cadou frumos... m-ai facut cu adevarat fericita ( unde l-oi fi gasit pe zgarcitul asta ?)"
"ce fericit m-ai facut , sefule , cu avansarea asta ( puteai sa te simti sa ma avansezi si pe fluturasul de salariu la cate sacose ti-am carat ) "
si lista ar putea continua la nesfarsit , din pacate .
nu vi s-a intamplat niciodata sa va treziti dimineata cu o stare de bine negenerata de nimic ? ar fi o idee ca fericirea sa vina mai mult dinlauntrul nostru decat determinata de actiuni exterioare . iaca asa , sa existe pentru un moment un mare gol de memorie in ceea ce priveste tot ce ne disturba viata si gandurile si sa ne bucuram pur si simplu ca suntem .
ma opresc aici pentru ca filozoafa aia din zicala de mai sus sa nu-si faca aparitia