Autor Subiect: Dependentele  (Citit de 151222 ori)

0 Membri şi 3 Vizitatori vizualizează acest subiect.

Caroline

  • Vizitator
Re: Dependentele
« Răspuns #495 : Sâmbătă, 22 Septembrie 2012, 14:26 »
"Femeia care iubeste prea mult" sau dependenta de relatii nepotrivite.
Am citit cartea de la Guess si mi se pare un subiect extrem de actual si interesant de dezbatut.
Eu o sa incep, ca brainstorming, doar cu o poezie, de pe vremea cand eram si eu asa. Daca vi se pare incantatoare, intrebati-va de ce...

TU

Tu poţi aduce soare sau ruşine,
Sau lacrimi… sau un ce nespus de bine.
Mi-e dor de tot ce-a fost… Sau oare
De ce ar fi putut să fie? Grea-ntrebare…

Pe inima-mi stăpân e-un neastâmpăr
De mult uitat… Nevrut-am să-l răscumpăr,
Şi-acum viclean batjocoreşte-a mea uitare
Şi îşi ia singur spre prezent cătare.

Poţi să mă uiţi, să mă urăşti… Din mine
Nicicând nu vei putea să-ţi iei-napoi, ştii bine,
Ce cu răbdare ţi-am furat din spovedanii,
Din zâmbete, din lacrimi, din mătanii…

E-un dat prea greu pentru noi, simpli OAMENI,
Când ştii doar să culegi ceea ce sameni,
Să scapi basma curată din istorii
Ce mai presus de tine îşi au sorii.

Şi nici măcar de te iubesc nu ştiu
Ori te urăsc? Mi-e cerul plumburiu…
Prea greu, prea greu, prea greu, prea greu
Să mai aleg între ce eşti tu şi ce sunt eu.

Nimic nu va rămâne, ca pământul,
Din cest nimic de mâzgălit cuvântul
Pe o inertă coală de hârtie,
Ei însăşi morţii îi e dat să-i ţie.

Şi au rămas atâtea ne’nţelesuri,
Ca pe sub măşti de zi, nocturne dresuri…
Şi a rămas atât de mult din mine
Afară din castelul pentru tine.

Rămâi…

Rămâi cuminte în acest căuş
Ca-ntr-un coşmar morbid şi jucăuş
Căruia nimeni nu-ndrăzneşte să-i dea nume,
Căci nu există. Nu se poate. Nu se spune.

Caroline

Offline micaela

  • Hero Member
  • *****
  • Mesaje postate: 6590
Re: Dependentele
« Răspuns #496 : Sâmbătă, 22 Septembrie 2012, 21:51 »
Caro, ti se-ntampla multa poezie, lately.  :) :kissing:

Offline Matei

  • Hero Member
  • *****
  • Mesaje postate: 933
Re: Dependentele
« Răspuns #497 : Sâmbătă, 22 Septembrie 2012, 21:58 »
caroline, laudabil talent poetic, sa intelegem ca este dependenta de poezie?
la cele in romana, treaca mearga, mai pot emite si eu o opinie doua, la cele in franceza m-ai dat gata! ratatouille, stiam ca era un film despre un soricel, parca.  :)
"Stay hungry, stay foolish"

Caroline

  • Vizitator
Re: Dependentele
« Răspuns #498 : Sâmbătă, 22 Septembrie 2012, 22:21 »
Mica, paradoxul e ca mi se intampla multa realitate lately... si multe revelatii despre mine. Poezia e de-acum vreo 4 ani, adica de pe vremea cand nu ma puteam exprima, din pacate, decat astfel. Si NU e un lucru bun... Are elemente clare de dependenta afectiva de relatii nesanatoase. Stiu ca suna a paradox, dar revelatia pe care am avut-o citind cartea aceea este cat de mult rau ne pot face sinelui povesti precum "Frumoasa si Bestia", "Alba-ca-Zapada si Romeo si Julieta, daca parintii nostri stiu, dar nu ne spun, ca si ei le-au incercat, n-a mers, dar contiuna sa nege realitatea si sa-si lase si copiii in ceata.

Mai multe vb pe email.  ;)

Deocamdata, raspunsul (sau riposta mea din ziua de azi) la poezie ar fi asta:

Lynn Anderson - Rose Garden - 1970

Caroline

  • Vizitator
Re: Dependentele
« Răspuns #499 : Sâmbătă, 22 Septembrie 2012, 22:26 »
caroline, laudabil talent poetic, sa intelegem ca este dependenta de poezie?

Nu. Tocmai am reusit sa scap de dependenta de poezia numita spleen... si chiar sunt fericita.

Offline micaela

  • Hero Member
  • *****
  • Mesaje postate: 6590
Re: Dependentele
« Răspuns #500 : Sâmbătă, 22 Septembrie 2012, 22:30 »
am inteles, Caro. Da, si eu am sustinut mereu ca povestile ne inoculeaza un ideal pe care apoi il cautam in viata, in mod nerealist. e de remarcat ca niciodata nu se hazardeaza in zona de dupa casatorie. partea aceea se concentraza intr-un laconic "si au trait fericiti pana la adanci batraneti".  :)
vreau si eu e-cartea de la guess. :) va trimit si eu e-bookuri din zona "noii" spiritualitati.

Caroline

  • Vizitator
Re: Dependentele
« Răspuns #501 : Sâmbătă, 22 Septembrie 2012, 22:36 »
"Iată caracteristicile unei femei care s-a vindecat de iubirea excesivă:
1. Se acceptă pe sine în totalitate, chiar dacă mai vrea să schimbe ceva la personalitatea ei. Există o iubire de sine şi un respect de sine pe care le nutreşte sincer şi le sporeşte deliberat.
2. îi acceptă pe ceilalţi aşa cum sunt şi nu încearcă să-i schimbe ca să-şi satisfacă dorinţele.
3. îşi analizează sentimentele şi atitudinile faţă de orice aspect al vieţii ei, inclusiv sexualitatea.
4. Apreciază orice aspect al sinelui său: personalitatea, înfăţişarea, convingerile şi valorile, trupul, interesele şi realizările. Se autovalidează şi nu mai caută o relaţie care să-i dea sentimentul propriei valori.
5. Respectul ei de sine a atins cota la care se bucură de compania altora, în special a bărbaţilor care sunt buni aşa cum sunt. Nu are nevoie să se simtă solicitată ca să aibă sentimentul propriei valori.
6. Este deschisă şi încrezătoare în persoanele „potrivite". Nu-i este teamă să se lase cunoscută la nivel personal profund, dar
nu se expune exploatării celor care nu sunt interesaţi de starea ei de bine.
7. îşi pune întrebări: „Este această relaţie potrivită pentru mine? îmi dă posibilitatea să dau la iveală tot ce e mai bun în
mine?"
8. Când o relaţie e distructivă, femeia are puterea să renunţe la ea fără să cunoască depresia handicapantă. Are un cerc de
prieteni care o susjin şi preocupări sănătoase care o ajută să depăşească momentele de criză.
9. Dă importanţă, mai presus de toate, propriului ei sentiment de seninătate. Toate luptele, drama, haosul din trecut şi-au
pierdut puterea de atracţie. Se auto-protejează, are grijă de sănătatea şi starea ei de bine.
10. Ea ştie că o relaţie, pentru a merge bine, trebuie stabilită între parteneri care împărtăşesc valori, interese şi idealuri
asemănătoare şi care apreciază, fiecare în parte, intimitatea. Ea ştie, de asemenea, că e demnă de tot ce-i poate oferi viaţa mai
bun."

Robin Norwood - "Femei care iubesc prea mult"

Ti-o trimit imediat pe email.
Eu pot sa spun ca le-am bifat pe toate (mai am putin de lucru la punctul 4...), in timp ce, pe vremea cand scriam poezia aia, nu as fi bifat aproape niciuna.  :)

Offline micaela

  • Hero Member
  • *****
  • Mesaje postate: 6590
Re: Dependentele
« Răspuns #502 : Sâmbătă, 22 Septembrie 2012, 22:39 »
super. ma incadrez.  :)

eu zic sa bifezi si 4, ca nu ai niciun motiv sa nu.  ;)

multumesc. o s-o citesc cu interes.  :)

Caroline

  • Vizitator
Re: Dependentele
« Răspuns #503 : Sâmbătă, 22 Septembrie 2012, 23:26 »
eu zic sa bifezi si 4, ca nu ai niciun motiv sa nu.  ;)

 ;D Pe tine nu te-am crezut de prima data, da' de data asta chiar m-am convins.  :strambatura:

Offline Emi 53

  • Full Member
  • ***
  • Mesaje postate: 176
Re: Dependentele
« Răspuns #504 : Duminică, 23 Septembrie 2012, 10:30 »
Am citit cartea acum 10 ani imediat dupa divort ,si m-am identificat cu femeia care este dependenta de iubirea excesiva.Mi-a placut abordarea acestei dependente,dar culmea este ca nu imi amintesc defapt concluziile de vindecarea a acestei iubirii excesive Citiind caracteristicile de vindecare a iubirii excesive sunt bucuroasa ca le-am bifat pe toate. :happy:

Offline Guesswho

  • Hero Member
  • *****
  • Mesaje postate: 1907
Re: Dependentele
« Răspuns #505 : Duminică, 23 Septembrie 2012, 11:14 »
Mica, paradoxul e ca mi se intampla multa realitate lately... si multe revelatii despre mine. Poezia e de-acum vreo 4 ani, adica de pe vremea cand nu ma puteam exprima, din pacate, decat astfel. Si NU e un lucru bun... Are elemente clare de dependenta afectiva de relatii nesanatoase. Stiu ca suna a paradox, dar revelatia pe care am avut-o citind cartea aceea este cat de mult rau ne pot face sinelui povesti precum "Frumoasa si Bestia", "Alba-ca-Zapada si Romeo si Julieta, daca parintii nostri stiu, dar nu ne spun, ca si ei le-au incercat, n-a mers, dar contiuna sa nege realitatea si sa-si lase si copiii in ceata.
eu cu fii-meu obisnuim sa terminam povestile dupa imaginatia noastra, eu spun o fraza, el o completeaza. am renuntat demult la "si au trait fericiti pana la adanci batraneti" tocmai pentru ca nu vreau sa-i inoculez astfel de credinte despre relatii: ca totul e roz, ca dureaza vesnic, etc.

Mica, cartea merita, ai sa te convingi.  :)
Eu am rezonat fantastic cu ea, am citit-o intr-un moment de cotitura din viata mea, asa cum zice si Emi53. M-a ajutat sa constientizez anumite lucruri...
Toata lumea iti vrea binele. Nu lasa pe nimeni sa ti-l ia!

Caroline

  • Vizitator
Re: Dependentele
« Răspuns #506 : Duminică, 23 Septembrie 2012, 11:34 »
Ceea ce m-a socat pe mine in carte este ca aproape tot ceea ce caracterizeaza o familie clasica medie din ziua de azi, apare aici (si sunt convinsa ca este) ca dependenta nociva. A nu se intelege ca este blamata ideea de familie, nu, aceasta trebuie doar sa se intoarca la arhetipul initial, iar basmele, la morala originara, pe care le-am cam uitat, de cand iubirea e pe toate gardurile...


Caroline

  • Vizitator
Re: Dependentele
« Răspuns #507 : Duminică, 23 Septembrie 2012, 11:40 »
Am citit cartea acum 10 ani imediat dupa divort ,si m-am identificat cu femeia care este dependenta de iubirea excesiva.Mi-a placut abordarea acestei dependente,dar culmea este ca nu imi amintesc defapt concluziile de vindecarea a acestei iubirii excesive Citiind caracteristicile de vindecare a iubirii excesive sunt bucuroasa ca le-am bifat pe toate. :happy:

Faptul ca nu ne mai amintim anumite lucruri explicit, inseamna ca le-am "internalizat" atat de mult, incat au devenit ca mersul pe bicicleta. De exemplu, poti sa spui ca ai invatat o limba straina doar atunci cand "uiti" sa-ti mai traduci in cap si incepi sa gandesti in limba respectiva. Asta inseamna ca, datorita neuroplasticitatii neuronilor, in creier s-a format un centru al vorbirii independent de acela pentru limba materna. Cam asa cu tot ce invatam... neuronii fac ceea ce vointa noastra le cere.  ;)

Caroline

  • Vizitator
Re: Dependentele
« Răspuns #508 : Duminică, 23 Septembrie 2012, 12:09 »
eu cu fii-meu obisnuim sa terminam povestile dupa imaginatia noastra, eu spun o fraza, el o completeaza. am renuntat demult la "si au trait fericiti pana la adanci batraneti" tocmai pentru ca nu vreau sa-i inoculez astfel de credinte despre relatii: ca totul e roz, ca dureaza vesnic, etc.

 :thumbup:

Uite-aici:

"Cu siguranţă, ocazia de a fi de folos barbatului iubit este ingredientul principal al atracţiei. La rândul lor, bărbaţii au mărturisit că vor să găsească pe cineva care să-i ajute, să le controleze comportamentul, să le asigure sentimentul de securitate sau să-i salveze - cineva care să fie, după expresia unuia din clienţii mei bărbaţi -„femeia în alb".

Tema femeii care-i reabilitează pe bărbaţi prin forţa iubirii ei altruiste, perfecte, atotconsimţitoare, nu este nicidecum modernă. Basmele -constituind, în felul în care o fac, cele mai importante lecţii ale culturii care le creează şi le perpetuează în timp - ne oferă, de veacuri, variaţiuni ale acestei teme. în „Frumoasa şi bestia", o tânără frumoasă şi inocentă întâlneşte un monstru respingător şi înspăimântător. Ca să-şi salveze familia de mânia lui, consimte să trăiască alături de el. După ce îl cunoaşte mai bine, reuşeşte să-şi învingă dezgustul şi chiar să-1 iubească, în pofida înfăţişării sale exterioare dezgustătoare. Atunci se petrece, bineînţeles, miracolul şi chipul de monstru fioros dispare, iar el îşi reia înfăţişarea umană, de prinţ. Sub noua înfăţişare, îi este nu doar recunoscător, ci şi
partener potrivit. Astfel, iubirea pentru el şi acceptarea chipului său monstruos sunt răsplătite însutit când Frumoasa îşi ia locul
cuvenit lângă el pentru a duce, împreună, o viaţă binecuvântată.

Ca orice basm care a înfruntat secolele, fiind povestit şi repovestit, „Frumoasa şi bestia" este întruchiparea unui adevăr spiritual profund în contextul unei poveşti eterne. Adevărurile spirituale sunt greu de înţeles şi chiar mai greu de pus în aplicare, pentru că de multe ori ele contravin valorilor contemporane. La fel, există tendinţa de a se da o anume interpretare basmului, care reconsolidează o prejudecată culturală, iar în aceste condiţii, se trece uşor cu vederea peste semnificaţia lui profundă.

Dar mai întâi, să aruncăm o privire la prejudecata culturală pe care basmul pare s-o evidenţieze, şi anume că o femeie poate
schimba un bărbat dacă îl iubeşte îndeajuns.
Această credinţă, atât de puternică şi perseverentă, pătrunde până în străfundurile psihicului individual şi colectiv. Se reflectă insistent în vorbirea şi comportamentul cotidian afirmaţia culturală tacită că putem îndrepta pe cineva prin forţa dragostei noastre şi că, dacă suntem femei, e chiar datoria noastră să o facem. Când persoana la care ţinem nu acţionează şi nu simte cum vrem noi, căutăm cu tot dinadinsul posibilităţile de a schimba comportamentul sau mentalitatea acelei persoane, cu binecuvântarea celorlalţi, de obicei, care ne sfătuiesc şi ne încurajează efortul („Ai încercat şi...?"). Chiar mass media se prinde în joc şi reflectă acest sistem de idei preconcepute, consolidându-1 şi perpetuându-1 prin impactul pe care îl are, şi delegând femeia să-1 pună în aplicare. De exemplu, revistele pentru femei, şi chiar publicaţiile de interes general, au mereu articole de genul „cum să-ţi ajuţi bărbatul să devină...", în timp ce articolele corespunzătoare, cum să-ţi ajuţi partenera să devină..." sunt practic, inexistente, în publicaţiile pentru bărbaţi.

De ce ne atrage pe noi, femeile, ideea de a schimba persoana nefericită, bolnavă de lângă noi, într-un partener perfect? De ce este acest concept atât de tentant în pofida încercărilor la care ne supune? Pentru unele, răspunsul e limpede: morala iudeo-creştină
cuprinde porunca de a-i ajuta pe cei mai puţin norocoşi decât noi. Suntem învăţate că avem datoria să răspundem cu compasiune şi generozitate celor aflaţi în nevoie. Să nu judecăm, să ajutăm; asta pare a fi obligaţia noastră morală.

Din nefericire, aceste motive pline de virtute explică indubitabil şi integral comportamentul milioanelor de femei care decid să-şi ia ca parteneri bărbaţi violenţi, indiferenţi, abuzivi, cu carenţe afective, dependenţi, sau altfel spus, incapabili de iubire şi atenţie. Femeile care iubesc prea mult fac această alegere din obsesia compulsivă de a-i controla pe cei dragi, nevoie care îşi are originea în copilărie, când fetiţele au trăit deseori emoţii copleşitoare ca teama, furia, tensiunea insuportabilă, vinovăţia, ruşinea, mila faţă de sine şi faţă de alţii.

De exemplu, a nu observa (a nega) cât de mare s-a făcut copilul, poate fi o modalitate de evitare a sentimentelor cauzate de plecarea copilului de acasă. Şi dacă vreunul din membrii familiei încearcă, cumva, să destrame negarea descriind, de exemplu,
situaţia familiei în termeni exacţi, restul familiei va opune o rezistenţă puternică. Ridiculizarea e adeseori folosită pentru a aduce la ordine persoana ieşită din rând, sau, dacă asta nu are efect, renegatul va fi exclus din cercul acceptării, afecţiunii sau activităţilor.

După cum subliniam, „Frumoasa şi bestia" pare să fie un mijloc de perpetuare a convingerii că femeia are puterea de a transforma un bărbat dacă îl iubeşte cu adevărat. La acest nivel de interpretare, basmul pare să susţină că negarea şi controlul sunt, ambele, metode de realizare a fericirii. Frumoasa, iubindu-l necondiţionat (negare) pe monstrul fioros, pare să aibă puterea de a-l schimba (control). Această interpretare „pare" corectă pentru că se potriveşte rolurilor sexuale dictate de cultura noastră.
Cu toate acestea, eu sunt de părere că această interpretare simplistă nu sesizează semnificaţia acestui basm, asupra căruia timpul nu şi-a pus amprenta. Faptul că basmul a supravieţuit nu e din cauză că promovează preceptele şi stereotipurile culturale ale vreunei epoci. El a învins timpul pentru că întruchipează o lege metafizică profundă, o lecţie vitală despre cum să ne trăim viaţa înţelept şi just.

Care este, aşadar, semnificaţia basmului? Este „acceptarea". Acceptarea este antiteza negării şi controlului. Este
disponibilitatea de a recunoaşte realitatea şi de a-i permite să fie aşa, fără să avem impulsul de a o schimba. In asta constă fericirea, izvorâtă nu din manipularea condiţiilor exterioare sau a oamenilor, ci din dezvoltarea unei păci interioare chiar în faţa încercărilor şi dificultăţilor.

Amintiţi-vă, Frumoasa din basm nu urmărea să transforme Bestia. Ea l-a judecat în mod realist, l-a acceptat aşa cum era şi l-a apreciat pentru calităţile lui. N-a încercat să facă un prinţ dintr-un monstru. Nu şi-a spus: „Voi fi fericită când el nu va mai fi monstru!" Nu l-a compătimit pentru felul cum arăta şi n-a căutat să-l schimbe, în asta constă lecţia. Datorită atitudinii ei de acceptare, el a fost „liber" să redevină ceea ce era de fapt. Faptul că eul său adevărat s-a întâmplat să aibă înfăţişarea unui Făt-Frumos (partener perfect pentru ea) demonstrează simbolic c㠄ea" a fost recompensată astfel pentru atitudinea ei de acceptare.

Acceptarea unei persoane aşa cum e, fără să încerci s-o schimbi prin încurajări, manipulări sau coerciţie, este o formă superioară
de iubire, dar aproape inaccesibilă multora din noi."

Robin Norwood

silviu

  • Vizitator
Re: Dependentele
« Răspuns #509 : Marți, 25 Septembrie 2012, 10:41 »