Aici se discuta > Subiecte generale
Dependentele
micaela:
mie mi se pare foarte trist sa constati ca dintr-o indragostire foarte mare ramane doar cenusa... te intrebi cum de e posibil, chiar si atunci cand tu insuti ti-ai impus a-ti stinge simtirile, din anumite motive...
oare chiar nu putem iubi pe termen lung?
eh, azi vad paharul cam gol...
bit:
Ba io zic ca e posibil cumva. Numa` ca e ceva de munca (din ambele parti). Plus ca tre` si un pic de noroc. Si un pic de intelegere (un mic de mult mai multa). Plus ca pana la coada tre`sa-ti dai seama singur cum...Un fleac, ce sa mai!
Caroline:
Mica, pai asta intrebasem si eu initial... N-are nimeni raspunsuri?! Muncesti daca ajungi de la indragostire la iubire. Ca, daca nu, ajungem la concluzia ca indragostirea este o dependenta sau macar un reflex nociv. ???
micaela:
eu am un paradox. ziceam, public si fara jena :), ca am avut doua incercari in viata-mi. de primul n-am fost indragostita, dar l-am apreciat si am avut mult drag pentru el pentru ca era un om bun si ma facea mereu sa ma simt iubita. In timp, sentimentele mele pentru el s-au adancit, dar din pacate nu in sensul necesar unui cuplu. totusi, si azi, dupa 4 ani, tin la el asa cum tii la un frate.
de al doilea am fost foarte indragostita, dar fiindca aveam un anume disconfort naucitor pentru emotionalul meu, mi-am impus sa-l sterg din mintea si sufletul meu, si mi-a reusit neasteptat de bine.
doua evolutii total diferite, dar niciuna asa cum mi-as fi dorit.
incep sa cred ca nu se poate... :(
bit:
Asa e. Pana o patesti din nou. :P
Navigare
[#] Pagina următoare
Du-te la versiunea completă