Arhiva > Arhiva
Stiati ca.....
wonderland:
... în Moldovița, județul Suceava, există un Muzeul al ouălor încondeiate? Și că, un ou, încondeiat de Doamna care a înființat ae cest muzeu, poate să coste 1600 euro?!
http://www.digi24.ro/stire/Muzeul-Oualor-Incondeiate~8690
wonderland:
...așa arătau cărțile de vizită în 1876
http://webcultura.ro/carti-de-vizita/
almi_gabi:
Cimpanzeii si cotofenele sunt singurele animale care isi pot recunoaste imaginea intr-o oglinda.
Barajul Hoover din SUA a fost proiectat ca sa reziste pentru cel putin 2.000 de ani. Cimentul folosit la ridicarea lui nu se va intari complet decat peste 500 de ani.
Durata care ii ia unui fulg de zapada ca sa ajunga de la nori pana pe suprafata pamantului? Cel putin o ora... :whistle:
Anvergura aripilor unui Boeing 747 este mai mare decat distanta parcursa de fratii Wright in primul lor zbor.
Cel mai mare restaurant McDonalds se afla in... Beijing, China. Acesta se intinde pe o suprafata de 2,6 kilometri patrati si are nu mai putin de 29 de case de marcat. :food:
Stiti cate emailuri se trimit zilnic in toata lumea? Peste 35 de miliarde... :strong:
Media zilnica a produselor care sunt oferite spre vanzare pe eBay este de 18 milioane.
wonderland:
Cercetatorii de la Michigan State University au descoperit bacteria care produce aur de 24 de karate cand se hraneste cu clorura de aur, un compus toxic care se gaseste in natura?
tot cautand siri pozitive :D, am dat de asta http://www.stiridebine.ro/aurul/
LiaV:
--- Citat din: wonderland din Vineri, 03 Mai 2013, 09:57 ---... în Moldovița, județul Suceava, există un Muzeul al ouălor încondeiate? Și că, un ou, încondeiat de Doamna care a înființat ae cest muzeu, poate să coste 1600 euro?!
http://www.digi24.ro/stire/Muzeul-Oualor-Incondeiate~8690
--- Terminare citat ---
Nu mai merge link-ul Alice, dar citind ce-ai scris, mi-am amintit şi eu de acest muzeu, peste care am dat nu în Moldoviţa, ci în Vama - Câmpulung Moldovenesc.
Am ajuns acolo astă vară, după acţiunea din Maramu'. După un drum mizerabil din Maramureş în Suceava, în care n-am văzut niciun peisaj din cauza gropilor, cu toate că se spune că este unul din cele mai frumoase trasee din România (vai de mama noastră!), m-am cazat în Câmpulung, ruptă de oboseală!
Dimineaţa am pornit în căutarea mocăniţei din Moldoviţa. Asta însemna că trebuia să trec prin Vama (înspre Gura Humorului), iar în apropierea podului, s-o iau undeva la stânga.
Am făcut ceva drum până în Moldoviţa, dar fiind zi lucrătoare, oamenii de-acolo nu aveau chef de lucru! În plin sezon! În august!
Cu toate că a venit şi un grup de vreo 20 de turişti, al căror ghid a sunat la telefonul de pe afişul din gară, li s-a răspuns că da, pt ei vor veni să-i plimbe, însă cu locomotiva diesel!
Sigur că gândul mi-a zburat la mocăniţa din Vişeu, unde tocmai fusesem cu voi. Am plecat supărată foc de-acolo!
Apropo, am fost recent la nou înfiinţata mocăniţă din Brad (care circulă din an în paşti), şi unde, la capăt de linie am discutat cu mecanicii. Ambii au lucrat pe mocăniţa din Vişeu,dar şi pe cea din Moldoviţa. Spuneau că cele mai frumoase trasee sunt în Maramureş şi Moldova, dar că totuşi, cel din Moldoviţa are peisajele cele mai frumoase, chiar dacă plimbarea e mai scurtă decât cea din Vişeu.
Păcat... am ajuns până acolo, dar n-am putut să văd. :(
Aşadar, unul l-am văzut cu voi, iar al doilea... dac-oi mai ajunge vreodată din Timişoara în Bucovina.
Întorcându-mă dezamăgită înapoi spre hotel, în Vama am dat cu ochii peste un panou pe care scria de muzeul ouălor. N-am stat pe gânduri, pt că nu-mi puteam imagina cum poate să fie un astfel de muzeu.
Am intrat pe o stradă cu o biserică, îmi amintesc, am oprit în faţa ei, pt că era frumoasă, apoi am mers mai departe în sus, până în capăt, unde strada se închidea cu o linie ferată, gară... ceva. Lume... puţină.
În casa de pe colţ (ultima) - o casă frumoasă, cu poartă mare, din lemn, larg deschisă, în faţă cu o grădină plină cu flori, este muzeul. Chiar de la poartă, m-a întâmpinat un căţel pekinez, tare gălăgios!
Am intrat în curte cu un sentiment deosebit de plăcut! Curăţenie, ordine şi bun gust.
Casa este în spate. Aici locuieşte familia acestei doamne, Letiţia, care şi-a dedicat viaţa ouălor.
A adunat din toată lumea tot felul de ouă şi le-a pus frumos în vitrine. Asta a fost singura mea problemă, că erau expuse în spatele sticlei şi de aceea trebuia să fiu atentă la bliţ.
Dar nu poţi fi mereu atent, pt că rămâi fără răsuflare când intri acolo!
Nuuuu! Niciodată imaginile, pozele, nu vor putea surprinde minunăţiile adunate în cele două camere! Am stat acum şi am revăzut tot ce-am fotografiat acolo, însă sunt dezamăgită. În minte îmi sunt încă limpezi imaginile, dar cum o fi când n-or mai fi? Cu ce-oi rămâne? ...mă întreb.
În muzeu am găsit încă o familie de vizitatori, dar care au plecat şi am rămas doar eu şi d-na Letiţia, care mă tot îmbia să mă servească ba cu una, ba cu alta.
Îmi amintesc că aveau ceva sărbătoare de familie, cred că era ziua cuiva, pt că a venit fiica (sau nora) d-nei Letiţia şi a anunţat-o că erau toţi strânşi în jurul mesei.
Noroc că eram pe plecate, altfel m-aş fi simţit prost că o reţineam.
Am cumpărat câteva ouă, din cele expuse pe masă. Sunt absolut extraordinare!!! Chiar doamna Letiţia le pictează şi explică motivul de pe ele. Fascinant!
Am întrebat-o cum de are atâta răbdare. Mi-a răspuns că este pasiunea ei de-o viaţă. Ce mai poţi adăuga la asta?
În rest, în vitrine, sunt ouă adunate, cum spuneam mai sus, din toată lumea.
Aşa că, ţineam neapărat să-ţi completez ideea, mai ales când am văzut că nu funcţionează linkul tău.
Am postat mai multe poze la mine pe Facebook şi voi pune aici legătura, pt că pe TinyPic se încarcă greu. Sper să se poată vedea. Merită.
https://www.facebook.com/lia.voinea/media_set?set=a.615466151832146.1073741843.100001063014768&type=3
Navigare
[#] Pagina următoare
Du-te la versiunea completă