Aici se discuta > Subiecte despre si pentru singles
Singuratatea in doi
julia:
e bine si asa
credeam ca-mi zici ca procentul mare e al celor ce nu se desprind. din comoditate sau de frica
balanta:
Jiulia, si din astia sunt multi...da, din comoditatea de a nu mai lua viata de la capat. Cand ai copii mari si treci de 45 de ani te ia groaza ca nu reusesti sa mai ai casa, masina si tot confortul la care ai muncit de ani de zile si efortul de a te desparti ti se pare urias. Si da, stiu ca si frica e un atu bun. Sunt femei si barbati carora le e frica sa se desparta. Emotional nu ar face fata din cauza fricii.
julia:
daca se complace si se impaca cu situatia nu e nimic de zis. asta e, si-au acceptat soarta si singuratatea in doi, da-i inainte.
dar cind vad si am exemple in jurul meu destule ca sufera, ca isi maninca zilele unu altuia, ca se razboiesc pe fata direct sau pasiv-agresiv
eu una nu ii pot intelege. iar toate acumularile la care ai muncit de o viata pina la urma e moral si legal sa se imparta la doi, ca in doi au fost agonisite.
dar nu e mai bine liber si linistit? chiar cu disconfortul de a renunta la mobila stil si VW Passat si a merge cu matizu si a sta in confort 2. ca alea ce confort iti aduc daca tu te imbolnavesti de stres sau altceva si iti diminuezi calitatea vietii cu obstinatie?!?
stiu ca n-am multi adepti cind gindesc asa dar e doar un punct de vedere nu o judecata morala.
bit:
Ba ai dreptate. Confortul mental trebuie sa fie pe primul loc. (Ca nu-mi da nimeni inapoi neuronii cazuti eroic la datorie).
espresso:
Singurartea e mai teribila pentru o femeie , ca pentru un barbat.
O femeie are mult mai multa nevoie de tendresse , sa fie dezmierdata, iubita, alintata, sa i se spuna cit de frumoasa si minunata este in aceasta dimineata.
Daca stii sa ii multumesti pentru orice moment dragastos pe care ea il face pt tine, si ea il va face cu cit mai multa placere.
Am trait impasul acesta de singur in cuplu. Si am ales calea cea mai simpla si neprefacuta : despartirea.
Cind un cuplu nu mai evolueaza pe acelasi drum, totul e mort. Noi ne schimbam, femeile la fel. Peste 5 ani , daca nu facem nimic sa intretinem flacara, descoperim ca nu mai exista pasiune si monotonia se instaleaza. Atunci este normal ca ea sau el sa incerce fericirea in alta parte, in bratele altcuiva.
Femeia nu este proprietatea mea, si nici eu nu sint proprietatea vreuneia.
Ne apartinem unul altuia atita timp cit o dorim amindoi. Nu am dreptul sa stau linga ea si s-o impiedic sa-si caute poate fericirea alaturi, daca eu nu am stiut sa o fac fericita. Si viceversa ..
Viata e prea scurta ca sa merite sa ne certam si sa ne urim desi avem si copii in spatele relatiei. Copiii cresc, si nici o femeie nu ma poate impiedica sa fiu alaturi de copiii mei, sa-i vizitez, sa-i iau la mine in weekend (daca eu vreau cu adevarat) Cind eram adolescent nu am avut relatii amoroase de lunga durata, insa imi aduc aminte ca atit cit au durat au fost frumoase, pastrez o amintire frumoasa si acum pentru pustoiaca de atunci care mi s-a daruit, si careia i-am oferit placere si dragoste. Cind nu a mai mers, ne-am separat omeneste, fara bataie si injuraturi, fiecare si-a gasit o noua dragoste in alta parte.
Bye!
Navigare
[#] Pagina următoare
Du-te la versiunea completă