S-ar crede ca important este cum si cand minti, sau de ce minti. Sunt momente in viata in care argumentezi minciuna prin necesitatea de a o face. Si motivezi simplu: „trebuia sa o fac pentru ca altfel...”
Minciuna este una dintre primele descoperiri facute de om. S-a nascut cred odata cu iesirea barbatului din pestera, atunci cand luandu-si inima in dinti, sau poate impins de femeia cu care impartea grota, a fost nevoit sa renunte la siguranta si protectia data de culcus si sa se avante in necunoscut. Toate povestile spun ca odata iesit a continuat sa o faca zilnic, pentru ca a gasit afara vanat si mancare din belsug. Femeia era tinuta in pestera, la adapost si in siguranta, iar el, barbatul, vanatorul risca iesind in fiecare zi pentru a-i aduce hrana proaspata. Dar daca nu a fost asa, iar povestea a fost aranjata si trunchiata astfel incat barbatul sa apara ca un personaj plin de curaj, gata de sacrificiu pentru femeia cu care convietuia? Sansa sa fie „aranjata” este foarte mare tocmai pentru ca a fost compusa si transmisa doar pe cale barbateasca....Si sa fim cinstiti nu suntem atat de curajosi si atat de plini de zel! Nu cumva odata iesit din grota lui, barbatul a dat peste vreo femeie care parasise pestera in locul barbatului? Parca prea mare avant si prea multa disponibilitate avea barbatusul nostru primitiv sa iasa atat de des din pestera....Si parca prea mult a insistat ca femeia lui sa ramana in pestera, intimidand-o astfel incat sa nu iasa afara, motivandu-i cu pericolele care o pasc acolo la orice pas...
Sunt convins ca omul a invatat de mult sa minta. Inventiv si tot mai tehnic, a ridicat minciuna la rang de arta. Si da, recunosc, este o arta sa minti.
Pentru a nu suna asa strident termenul a primit alternative, prefixe, sufixe, diminutive, doar – doar minciuna o sa fie acceptata ca normalitate si tratata ca atare. In avantajul celor care mint si care tin ca minciuna sa se instaureze legitim in viata publica, a venit dorinta si placerea unora de a fi mintiti. Acestora le place sa auda ca sunt frumosi, destepti, tineri, nemaipomeniti, nemaiintalniti, cu adevarat grozavi. Isi rotesc ochii de placere, dau un pic capul pe spate si aproape ca plescaiesc de placere. Iar mincinosul toarna si toarna, pana cand simte rodul. Il culege usor, mai usor decat daca ar fi luptat corect pentru el sau daca l-ar fi platit.
Dar minciuna nu este doar un joc, intre cel care minte si cel care accepta sa fie mintit. Ar fi fost bine daca s-ar fi localizat si ar fi avut doar efectul unui joc intre doua parti care-l accepta. Din pacate este mult mai grav decat un joc, este o adevarata nenorocire, o plaga, este un blestem pentru omenire. Nu mai stiim cand ni se spune adevarul sau cand suntem mintiti. Nu mai stiim care este granita intre adevar si minciuna. Nu se mai pot disocia. Frenezia minciunii a cuprins intreaga societate, si evolueaza si se acuitizeaza, devine cronica inspre varful ei, acolo unde stau cototati politicienii si liderii. Melasa perfiditatii acea masa vascoasa in care organismele vii nu rezista nici macar un minut si mor imediat, este mediul potrivit si protejat de unde se poate minti nestingherit. Acolo au gasit liderii dintotdeauna fie ca s-au numit sefi de tribi, de stat, sau doar de CAP, terenul proprice pentru a se dezvolta. Ne-au mintit incontinuu spunandu-ne ca fara ei ar fi haos, ca nevoia de lider se explica prin posibilitatea interventiei in cazul unei situatii dramatice, ca ei pot planifica, pot previziona, chiar pot gandi in locul nostru. Si ca sa fie mai convigatori au inventat termenul de MORALITATE DE A MINTI.