Autor Subiect: Vinland – când două lumi s-au întâlnit  (Citit de 69 ori)

0 Membri şi 1 Vizitator vizualizează acest subiect.

Offline admin

  • Administrator
  • Hero Member
  • *****
  • Mesaje postate: 14344
Vinland – când două lumi s-au întâlnit

La Eiríksstaðir, în timp ce stăteam în jurul focului din longhouse, Sophie “vikinga gazda”, printre multe altele, ne-a povestit un episod care mi s-a părut foarte interesant. De data aceasta nu despre Erik cel Roșu, tema principala a povestilor ei, ci despre ceea ce s-a întâmplat după ce fiul său, Leif Eriksson, a continuat drumul spre vest și nordicii au ajuns pe țărmurile Americii de Nord.

Povestea ei continea lucruri confirmate de arheologie, altele aflate din saga, deci scrise mult mai târziu de cele intamplate, iar altele erau ipoteze moderne prin care istoricii încearcă să explice întâmplările descrise acolo.

În jurul anului 1000, nordicii ajung pe coasta Americii de Nord. Astăzi știm sigur că au fost acolo. La L’Anse aux Meadows, în nordul insulei Newfoundland, arheologii au descoperit rămășițele unor construcții nordice, ateliere și urmele prelucrării fierului. Este prima așezare nordică autentificată arheologic în America de Nord. Dar saga vorbesc despre un teritoriu mult mai misterios: Vinland.

Numele a provocat multă vreme discuții. Saga Groenlandezilor povestește că Tyrkir, unul dintre oamenii lui Leif Eriksson, a găsit struguri sălbatici. De aici ar fi venit numele Vínland – „Țara Vinului”. Numai că există o problemă. La L’Anse aux Meadows nu cresc struguri sălbatici. Asa ca s-a cautat o altă explicație. Poate că numele nu avea nicio legătură cu vinul. În vechea limbă nordică exista un termen asemănător, vin, asociat cu pajiștea sau pășunea. Vinland ar fi putut însemna, prin urmare, „Țara Pajiștilor”.Astăzi însă această interpretare este în general respinsă de filologi, iar explicația „Țara Vinului” este considerată mult mai solidă.

Și aici arheologia a venit cu o surpriză: printre resturile găsite la L’Anse aux Meadows erau nuci și lemn de butternut. Pare un amănunt fără importanță. Numai că butternut-ul nu crește atât de departe spre nord. Nordicii trebuiau să fi ajuns mai spre sud pentru a-l găsi, în regiuni precum New Brunswick și zona Golfului St. Lawrence. Iar acolo se găsesc și struguri sălbatici. Dintr-odată, povestea începe să aibă sens. L’Anse aux Meadows nu trebuie neapărat identificat cu locul în care nordicii au găsit strugurii. Putea fi baza lor nordică, locul din care porneau cu corăbiile în explorări spre sud. Iar Vinland putea desemna un teritoriu mult mai întins. În felul acesta, niște nuci descoperite după aproape o mie de ani au oferit una dintre piesele lipsă ale poveștii „Țării Vinului”.

Nordicii nu descoperiseră un pământ pustiu, America era locuită, iar Saga îi numesc pe oamenii întâlniți acolo Skrælingar. Nu se stie cu certitudine cărei populații indigene îi aparțineau cei descriși în episoadele saga. Cel mai probabil termenul acoperă întâlniri cu grupuri diferite. La început, întâlnirea nu pare să fi fost neapărat ostilă pentru ca exista semne care arata ca cele două lumi faceau schimburi comerciale.

Saga povestește ca indigenii aduceau piei și blănuri si că erau interesați de armele nordicilor. Doar ca Thorfinn Karlsefni, conducătorul uneia dintre cele mai importante expediții în Vinland, le-ar fi interzis oamenilor săi să vândă săbii și sulițe. În schimb, nordicii le-au oferit altceva: produse lactate. Potrivit relatării din saga, acestea au avut un succes extraordinar. Noilor lor parteneri comerciali le-au plăcut atât de mult încât au început să dorească asemenea alimente în schimbul blănurilor.

Și tocmai de aici pornește una dintre cele mai curioase teorii despre Vinland. Populațiile indigene ale Americii de Nord nu aveau tradiția europeană a creșterii bovinelor pentru lapte. Persistența lactazei – capacitatea organismului de a digera cantități importante de lactoză și după copilărie – era mult mai puțin răspândită decât în populațiile din nordul Europei. Este posibil, prin urmare, ca unii dintre cei care au mâncat sau băut produsele oferite de nordici să fi avut o reacție destul de violentă. Dureri abdominale, crampe, balonare, diaree.

Pentru noi explicația ar fi simplă, dar pentru oamenii aceia, care nu intelegeau limba celor care le oferiseră mâncarea, lucrurile puteau arăta cu totul altfel: “ne-au dat ceva să mâncăm și apoi ne-am îmbolnăvit.” De aici s-a născut ipoteza pe care ne-a povestit-o Sophie: unii dintre indigeni ar fi putut interpreta efectele intoleranței la lactoză drept o otrăvire și acest lucru ar fi putut contribui la deteriorarea relațiilor dintre cele două comunități. Este o explicație seducătoare, dar trebuie spus ca nu este demonstrată.

Saga ne spune că au existat schimburi comerciale și produse lactate. Tot saga ne spune că, ulterior, relațiile au devenit violente. Dar nicăieri nu spune că indigenii s-au îmbolnăvit din cauza lactozei și nici că au atacat pentru că au crezut că fuseseră otrăviți. Aceasta este o interpretare modernă care încearcă să lege două elemente ale poveștii, dar existau nenumarate alte motive de neînțelegere intre nordici si bastinasi.

A existat o teama reciprocă și episoade violente. Într-o relatare, un nordic ucide unul dintre indigeni. În alta, animalele aduse de europeni îi sperie pe localnici. Exista și problema armelor pe care aceștia doreau să le obțină și pe care nordicii refuzau să le comercializeze. Probabil că adevărul a fost mult mai complicat. Să ne imaginăm pentru o clipă situația. Pe un țărm al Americii de Nord se întâlnesc două grupuri de oameni care nu știu absolut nimic unul despre celălalt. Nu au o limbă comună, nu au aceleași credințe, nu cunosc intențiile celuilalt, nu folosesc aceleași arme, nu mănâncă aceleași alimente si animalele aduse de unii nu sunt familiare celorlalți. La început schimbă blănuri pentru mâncare, apoi apare o neînțelegere, cineva se sperie, ridică o armă si ucide. Din acel moment, oamenii care ieri făceau comerț devin dușmani.

Saga povesteste că au urmat confruntări, iar nordicii au ajuns la concluzia ca erau prea puțini pt a face fata. În Groenlanda, întreaga lor comunitate număra probabil doar câteva mii de oameni. În Vinland se aflau la capătul unei linii de aprovizionare uriașe, la sute de kilometri de Groenlanda și la mii de kilometri de lumea nordică europeană. Populațiile indigene, în schimb, erau acasă. Cunoșteau pădurile, râurile, anotimpurile și teritoriul și puteau mobiliza mult mai mulți oameni.

Astazi se considera că distanța enormă față de lumea nordică și conflictele cu populațiile indigene se numără printre posibilele explicații pentru abandonarea tentativei de colonizare. Nordicii au plecat, iar Vinland nu a devenit o nouă Groenlandă. Dar povestea nu s-a pierdut. A fost memtionata în saga, acum aproape o mie de ani, până când arheologia a demonstrat că în spatele poveștii exista ceva cat se poate de real.

Nordicii ajunseseră într-adevăr în America, iar mie tocmai această parte a explicației Sophiei mi s-a părut foarte interesantă. Pentru că saga Vinlandului nu este numai povestea unor navigatori extraordinari care au traversat Atlanticul este și a primei întâlniri cunoscute dintre două lumi aflate la marginile propriilor universuri. Au încercat să facă schimburi. Au încercat să se înțeleagă, desi nu vorbeau aceeași limbă. Dar undeva între blănuri, arme, frică, lapte și neînțelegeri, întâlnirea pașnică s-a transformat în conflict.

Poate că intoleranța la lactoză a avut un rol. Poate că nu. Probabil nu vom ști niciodată. Dar este unul dintre acele mici detalii care ne fac să înțelegem cât de stranie trebuie să fi fost întâlnirea dintre cele două lumi, în urmă cu o mie de ani, pe un țărm îndepărtat al Americii.