Sub acoperișurile trecutului: cum au trăit oamenii din Marea Britanie și IrlandaAm fost întotdeauna interesat, până la fascinație, de felul în care au trăit cei dinaintea noastră. Cum a rezistat firul extrem de fragil care le-a dus genele până la noi, trecând prin atâtea ocazii de a fi întrerupt: lipsuri, molime, primejdii și cataclisme. Nu știu dacă v-ați întrebat vreodată, la fel ca mine, cât de puține șanse erau să existăm. Și totuși, suntem. Nu este cu adevarat extraordinar?
Nu m-am întors niciodată prea mult în timp, desi ar trebui să pornesc să deșir ghemul de la început. Sau de la noi in urma: Homo sapiens (si un pic de de Homo Neanderthalensis) - Australopiteci - Hominizi timpurii - Primates - Mamifere placentare - Mamifere timpurii - Sinapside (reptile mamifere) - Tetrapode timpurii - Pești cu înotătoare lobate - Vertebrate timpurii - Cordate - Animale multicelulare - Eucariote - Organisme unicelulare - Procariote - LUCA (strămoșul comun universal.
O fac începând cu ceea ce știu și îmi este, într-un fel, palpabil: perioada neolitică. Și de acolo încerc să înțeleg cum am evoluat, cum ne-am diferențiat în timp, pe regiuni, cum am trăit, cum am supraviețuit. Pentru că nu a fost deloc ușor. Omul este o ființă fragilă, iar singurele lucruri care ne-au ajutat cu adevărat au fost creierul și ușurința cu care acesta s-a dezvoltat. Nu la toți, evident.
Sunt trei zone pe care le-am studiat mai mult: Transilvania – pentru că aici m-am născut; Marea Britanie și Irlanda; Scandinavia – pentru că mereu am fost atras de civilizațiile nordice. Spre norocul meu am avut ocazia sa vizitez in amănunt toate aceste zone și sa vad cu ochii mei multe dintre lucrurile citite. Mi-ar fi plăcut mult de tot sa vad și Insulele Shetland si Orkney, adevărate sanctuare, dar încă nu am ajuns acolo.
Acum vreo 8–9 ani eram într-o excursie în Scoția și am ajuns la Elgin, un orășel nordic foarte frumos. Am ținut mult să mă întorc acolo, așa că l-am inclus în itinerarul excursiei pe care o fac anul acesta cu Singles Camp. Am avut o oră liberă, așa că am luat la pas zona centrală. Mi-a sărit în ochi un magazin Cancer Research Institute, un format pe care îl cunoșteam foarte bine de pe vremea în care am stat în Cambridge. Am intrat mai mult curios decât hotărât să cumpăr ceva. Primul lucru care mi-a atras atenția a fost History of Britain and Ireland, o enciclopedie Oxford scrisă pentru tinerii care sunt curioși și atrași de istorie.
Ca orice lucru care se vinde în aceste magazine, prețul a fost unul derizoriu: 2 lire. M-am bucurat ca un copil, așa că nu am stat pe gânduri: am înfășcat cartea, am plătit-o și, curios, m-am așezat pe o bancă în față și am început să o răsfoiesc. Foarte bine concepută și scrisă, superb ilustrată.
Am citit-o acasă din scoarță în scoarță și așa am înțeles foarte multe lucruri pe care încerc fiecărui grup să le explic. Dar știți, nu întotdeauna lumea este atentă la astfel de lucruri, iar eu sunt unul dintre cei care, dacă nu văd interes, se opresc și nu continuă. Nu are rost să plictisesc, să povestesc despre lucruri care, pentru audiență, sunt nesemnificative.
În 2026 vizitez, ca însoțitor, două grupuri în Irlanda și Scoția. Pentru ei, dar și pentru cei care își doresc să știe câteva lucruri despre tipurile de case din Marea Britanie și Irlanda, am scris acest scurt articol. Sper să vă placă și să vă arate cam cum au trăit oamenii pe acel tărâm rece, umed și bătut de vânturi.
Roundhouse este unul dintre cele mai răspândite tipuri de locuințe preistorice din Insulele Britanice. Era o casă circulară, construită de obicei din lemn, împletituri de nuiele și lut (wattle and daub), cu un acoperiș conic din paie sau stuf. Forma rotundă nu era întâmplătoare: rezista mai bine vânturilor puternice și permitea o distribuție eficientă a căldurii în interior.
În mijlocul locuinței se afla aproape întotdeauna o vatră, care oferea lumină, căldură și loc pentru gătit. Fumul ieșea printr-o deschidere din acoperiș, iar în jurul pereților erau spațiile pentru dormit, depozitare sau diferite activități casnice. În astfel de case locuiau familii întregi, iar viața de zi cu zi – pregătirea hranei, repararea uneltelor, țesutul sau prelucrarea lemnului – se desfășura în același spațiu.
Roundhouse-urile au fost folosite timp de mii de ani, din epoca bronzului până în epoca fierului, și erau adesea grupate în mici sate. Simplitatea lor ascunde însă o adaptare foarte eficientă la climatul umed și vântos al Marii Britanii și Irlandei, oferind adăpost solid cu materiale ușor de găsit în natură.
Broch-ul este una dintre cele mai impresionante construcții din epoca fierului din nordul Scoției. Era un turn circular masiv, ridicat din blocuri de piatră așezate fără mortar, cu ziduri foarte groase și o structură care putea atinge chiar și 10–15 metri înălțime. Din exterior semăna cu o fortăreață, dar în același timp era și locuință pentru o familie sau pentru un mic grup.
Interiorul era organizat în jurul unui spațiu central, unde se afla vatra. În grosimea zidurilor existau scări și mici încăperi sau galerii, iar nivelurile superioare erau folosite pentru dormit și depozitare. Intrarea era îngustă și ușor de apărat, ceea ce sugerează că aceste construcții aveau și un rol defensiv.
Broch-urile au fost construite în special în nordul Scoției și în insulele din jur, între aproximativ secolele I î.Hr. și I d.Hr. Ele reflectă o societate capabilă să organizeze muncă și resurse importante, iar silueta lor de turnuri de piatră rămâne și astăzi una dintre imaginile cele mai distinctive ale peisajului arheologic scoțian.
Crannog-ul era un tip de locuință construită pe o mică insulă artificială, ridicată în lacuri sau în ape liniștite, foarte răspândită în Irlanda și în Scoția. Insula era formată din straturi de pietre, lemn, pământ și bușteni, iar pe ea se construia de obicei o casă rotundă din lemn, cu pereți din nuiele și lut și acoperiș din paie sau stuf. Uneori, crannog-ul era legat de mal printr-un pod sau o pasarelă din lemn, care putea fi ușor retrasă sau apărată.
Aceste locuințe ofereau un avantaj important: protecția naturală a apei, care făcea accesul mai dificil pentru eventuali atacatori. În același timp, ele erau locuri confortabile pentru viața de zi cu zi, unde oamenii găteau, lucrau, pescuiau și își creșteau animalele în apropiere. Crannog-urile au fost folosite pe o perioadă foarte lungă, din preistorie până chiar în Evul Mediu, fiind o dovadă a ingeniozității cu care comunitățile din aceste regiuni s-au adaptat mediului înconjurător.
Casele tipice de insula Skye, la fel ca în multe zone din Highlands și Hebride, erau construite pentru a face față unui climat dur: vânturi puternice, ploi frecvente și ierni reci. Pereții erau ridicați din piatră locală, groși și solizi, pentru a păstra căldura în interior și pentru a rezista furtunilor venite dinspre Atlantic. Acoperișul era acoperit cu paie sau stuf, uneori fixate cu frânghii sau plase de sfoară pentru a nu fi smulse de vânt.
Aceste locuințe, cunoscute adesea sub numele de blackhouses, erau simple și robuste. În interior, spațiul era modest și puțin compartimentat, cu o vatră centrală care asigura atât căldura, cât și locul pentru gătit. Fumul ieșea prin acoperiș sau printr-o deschidere mică, iar podeaua era adesea din pământ bătut sau din piatră.
Casele erau construite aproape de pământ, cu profil jos, tocmai pentru a rezista vânturilor puternice ale insulei. În jurul lor se aflau ziduri joase de piatră, mici grădini și adăposturi pentru animale. Deși modeste, aceste locuințe reflectau o adaptare ingenioasă la mediul aspru al Hebridelor și au rămas mult timp o parte definitorie a peisajului din Skye.
Casa tipică irlandeză de la sat, din a doua jumătate a secolului al XIX-lea, era o construcție simplă, de obicei mică, cu pereți din piatră sau pământ bătut, tencuiți și văruiți în alb, și cu acoperiș gros de paie. În interior, spațiul era modest și puțin compartimentat. De cele mai multe ori exista o încăpere principală, unde se desfășura aproape întreaga viață a familiei, și una sau două camere mici folosite pentru dormit.
În centrul vieții casei se afla vatră sau șemineul, unde se făcea focul pentru încălzire și pentru gătit. Deasupra focului era prins un cârlig sau un suport metalic pe care se atârnau oale grele de fontă. Fumul ieșea pe coș sau prin hornul construit în peretele casei. În jurul vetrei se aduna familia seara, pentru că era singurul loc cu adevărat cald.
Hrana era simplă și bazată în mare parte pe ceea ce producea gospodăria. Cartofii erau alimentul de bază, consumați aproape zilnic, alături de lapte, unt, ovăz sau pâine din ovăz. Uneori se gătea și supă sau tocăniță în oala mare de pe foc, iar peștele sau carnea apăreau mai rar pe masă.
Mobilierul era puțin: o masă solidă din lemn, câteva scaune sau bănci, un pat mare și uneori paturi simple din lemn sau din paie pentru copii. Deși modeste, aceste case erau centrul vieții familiale și al comunității rurale, oferind adăpost într-un climat rece, umed și adesea aspru.
