Autor Subiect: Perseidele in Bucovina. 12 - 15 august 2025  (Citit de 3784 ori)

0 Membri şi 1 Vizitator vizualizează acest subiect.

Offline admin

  • Administrator
  • Hero Member
  • *****
  • Mesaje postate: 13871
Perseidele in Bucovina. 12 - 15 august 2025
« : Sâmbătă, 04 Ianuarie 2025, 18:09 »
Tarif: 900 lei/ persoana

Supliment single: 270 lei. Doar 2 locuri in acest tip de cazare. Pentru disponibilitate si confirmare: office@bonvoyagesibiu.ro

Nu mai exista disponibilitate pt camere sgl.

Rezervari: https://singlescamp.ro/trip/perseide-bucovina-2025

Perioada de desfasurare: 12/08/2025 - 15/08/2025

Cazare: Pensiunea Arinas 4* Dorna Arini. Adresa: Cozanesti, nr. 14a, jud Suceava

Grup de: 28 persoane

Descrierea serviciilor

Servicii incluse:
•   cazare 3 nopti, in camera dubla, cu inca o persoana de acelasi sex
•   3 mic dejun tip bufet
•   1 zi de transport zonal cu microbuz/autocar
•   insotitor de grup, din partea Singles Camp, pe toata perioada excursiei

Nu sunt incluse:
x     transport pana la destinatie. Recomandam grupaj. Alternativa: tren/autocar pana la Vatra Dornei, iar de la gara transfer cu taxi la pensiune
x     pranzuri
x     seara de Perseide si cina la stana = 170 lei
x     cine la pensiune*
x     activitati optionale**
x     alte servicii care nu sunt mentionate la incluse
x     cheltuieli personale

*Cinele se vor servi tip grup, cand ne apropiem de excursie se va posta aici pe forum meniul si costul acestuia.

**Activitatile optionale - echitatie si rafting - tarifele vor fi transmise aici pe forum de catre insotitorul de grup

Inscrierea pentru cine, inclusiv cea la stana, la activitatile optionale se va face pe forum, prin deschiderea unei liste.

Insotitor de grup din partea Singles Camp: Lidia Mandache

Profilul si tipul excursiei: Excursie in natura, in perioada celor 2 zile libere si a perseidelor. Drumetii, socializare si distractie.

Ce vedem in aceasta calatorie: curentul de meteori Perseide, peisajul rural bucovinean, Transrarăul, Munții Rarău – Giumalău, Valea Bistriței, Vatra Dornei

Cui se adreseaza ca profil de participant: DOAR persoane in profilul descris pe site: sociabile, tolerante, fara pretentii exagerate, cu respect fata de insotitorul de grup, de organizatori, de ceilalti participanti. In plus, daca doriti sa participati trebuie sa fiti persoane active, cu capacitate si disponibilitate la efort fizic.

Trebuie sa aveti la voi:
•   Document de identitate: carte de identitate

Echipament obligatoriu: pentru ca excursia contine drumetii montane, pentru a fi admisi pe traseu, insotitorul de grup va va verifica daca sunteti imbracati si incaltati corespunzator: bocanci de munte, haine termice, haina ploaie si sa aveti o lanterna si un izopren pe care sa puteti sta jos, noaptea pentru perseide.

Programul excursiei

Ziua 1. 12 august 2025 Spectacolul Perseidelor
Întâlnirea cu însoțitorul de grup este la pensiune, începând cu ora 14.30.
Vă cazați si vă pregatiți pentru a petrece seara pe munte, la o stana, unde veți lua o cina traditionala, veți sta in jurul unui foc la povesti si veți privi spectacolul cerului.
Traseul pana la stana este de 2 ore de mers pe jos de la pensiune, pe un drum forestier si pe poteca prin padure. Cu opririle la mâncat afine și merișoare s-ar putea sa dureze mai mult, așa ca  vom pleca la ora 17.30 de la pensiune. Întoarcerea va fi in jur de ora 02.00 dimineata, la lumina lanternelor.
La stana vom avea cina (platouri cu branza si preparate tradiționale, ceaun, balmoș, afinata si alte bunatati) – 170 lei/persoana
Trebuie sa fiti echipati corespunzator (bocanci, haine termice, haina ploaie)  si sa aveti o lanterna si un izopren pe care sa puteti sta jos.



In 2024 am avut noroc si de aurora boreala la coborârea spre pensiune.

Ziua 2. 13 august 2025 Rafting si echitație sau relaxare la piscină
In aceasta zi vă puteți trezi ceva mai târziu, micul dejun va fi de la 10.00 – 11.30.

Dupa micul dejun aveți posibilitatea să mergeți la rafting pe Bistrița, la echitație sau sa va relaxați la o piscină în apropiere.

Rafting pe Bistrița - un microbuz n va face transferul  pe Valea Bistritei, la punctul de intalnire cu echipa de rafting de la Salvamont Vatra Dornei. Vă echipati  și va împartiți pe echipe. Iar dupa instructaj porniți pe Bistrita, cca 12 km, intr-o cursă plina de adrenalină si distracție



Echitație la Domeniul Cailor Bucovina - un colt de rai nascut din pasiunea lui Cristian pentru cai. Vedetele locului sunt Peter si Viki, o pereche de frizieni care s-au adaptat perfect plaiurilor bucovinene. Aici puteti sa va initiati in tainele calariei , sa parcurgeti un traseu calare pe poteca sau doar sa  admirati calutii si sa va fotografiati cu ei.



Cu 2 saptamani inainte, insotitorul de grup va transmite tarifele si fiecare va  opta  pentru ceea ce isi doreste

Cină, muzică și dans

Ziua 3. 14 august 2025 Transrarău. Drumetie Rarău – Vf. Giumalău 
Dupa micul dejun vă imbarcati in autocar si plecați spre Pojorata de unde începe  Transrarăul, o șoseaua  spectaculoasă care face legătura între Valea Bistriței și Valea Moldovei.  Urcați la un punct de belvedere de unde puteți admira Pietrele Doamnei, Valea Bistriței si Vf. Giumalau (1858m) la care urmează să ajungeți.
Drumeția de la Rarău la Giumalău este una cu panorame superbe, prin păduri umbroase de molid și pajiști pline de afine. Traseul pleacă din șoseaua Transrarău, urca pe cel mai înalt vărf, trece pe  la Cabana Giumalău, un loc ce și-a păstrat farmecul de odinioara și coboară pe culmea domoală a Piciorului Rusca.

Este un traseu mediu, de cca 16 km, cu o diferență de nivel de 700 m, ce se parcurge in 6  ore și necesită o condiție fizică buna și echipament de drumeție





Ajungem în satul Rusca unde ne asteapta autocarul pentru transferul la pensiune

Cină și petrecere

Ziua 4. 15 august 2025 Vatra Dornei si plecarea spre casă
Dupa micul dejun, check-out și tur pietonal în Vatra Dornei și vizitarea Cazinoului.
Inaugurat la 10 iulie 1899, Cazinoul Băilor este  o clădire maiestuoasă construita in stil eclectic cu unele influente ale neoranesterii germane. Este realizat dupa modelul celui din Baden de arhitectul vienez Peter von Brang



Programul excursiei poate suferi modificari datorita unor situatii independente de organizatori si agentie turistica (vreme, probleme in trafic, nefunctionalitati ale furnizorilor de servicii etc). Modificarile sunt decise de insotitorul de grup si comunicate grupului.

Tema excursiei. In luna august isi face aparitia curentul de meteori Perseide, iar in noaptea de 12 spre 13 august se produce maximul curentului de meteori, adica se pot vedea in jur de 50-60 de stele cazatoare pe ora.
Denumite dupa constelatia Perseus din care pare ca vin, ploaia de “stele cazatoare” ofera un spectacol celest nocturn, greu de egalat.
Fenomenul de stea cazatoare este arhicunoscut. Urma luminoasa de pe cer este lasata de o particular sub 1mm diametru care aprinde aerul cand intra in atmosfera Pamantului. Pentru o fractiune de secunda vedem acest fenomen, denumit de astronomi meteor. Particua de praf cosmic care arde in atmosfera se numeste meteoroid, iar pietroiul care uneori cade pe Pamant se numeste meteorit.
Toate aceste particule de praf vin de la cometa 109P/Swift-Tuttle, care, cand trece pe langa Soare, sublimeaza si praful cosmic prins in nucleul inghetat este eliberat in spatiu.
Pentru a vedea meteorii nu este nevoie de un instrument astronomic, trebuie doar sa iesim intr-un loc cu cerul curat si fara lumini parazite, sa stam intinsi pe un sac de dormit sau izopren si sa privim cerul macar o ora.

Despre destinatie.
Situata in apropierea statiunii Vatra Dornei, comuna Dorna Arini este considerata una dintre cele mai frumoase asezari din Tara Dornelor datorita peisajelor, tezaurului etnografic, a frumoaselor traditii si obiceiuri

Transrarăul, cel de-al treilea traseu montan spectaculos din Romania, dupa Transfagarasan si Transalpina,  este șoseaua din munţii Moldovei, care face legătura între Valea Bistriţei, de la Chiril şi Valea Moldovei, la Pojorâta. Traseul este denumit de localnici şi Drumul Comorilor, dupa o legenda legata de unul dintre punctele sale de atracţie - Pietrele Doamnei.  Legenda spune că în 1541, domnitorul Petru Rareş şi-ar fi găsit un loc în munţii Rarău pentru a-şi adăposti familia şi o parte din avere de hoardele de tătari. Urmariti de cotropitori, doamna Elena, sotia lui Petru Rares şi fiul acestora s-ar fi refugiat într-o pestera să se roage, iar stanci uriase s-ar fi desprins si ar fi căzut peste locul în care se afla averea, ingropand-o odata cu hotii.

Masivul Giumalău este unul dintre străjerii neînfricați ai Țării Dornelor, care, prin platourile sale, îți oferă unele dintre cele mai spectaculoase priveliști din Carpații Orientali.

Inaugurat la 10 iulie 1899, Cazinoul Băilor este  o clădire maiestuoasă construita in stil eclectic cu unele influente ale neoranesterii germane. Este realizat dupa modelul celui din Baden de arhitectul vienez Peter von Brang

Despre locatie:
Pensiunea Arinaș este sora mai mare și mai moțată, cu patru margarete, a pensiunii Arina. Dispune de 35 de locuri în 16 camere, aflate pe două etaje. La parterul pensiunii se află restaurantul cu circuit închis, unde gazdele vă răsfață cu mic dejun și cină, ca în copilărie, când mâncarea avea gust și era făcută din ingrediente de sezon, naturale și locale. Iar pentru că pensiunea este administrată cu grijă și pasiune de o familie tânără și destoinică din Dorna Arini experiența va fi una de pus pe repeat!

✔️ Facilități:

baie în cameră
cameră cu TV
camere cu balcon
frigider în cameră
încălzire centrală
internet în cameră
restaurant
sală de conferințe
sală de mese
TV în living

Cateva imagini:

Pensiunea Arinas 4*











Fotografii facute in excursiile cu aceiasi tema, desfasurate anii trecuti:

















Feed-back: „Ne-am simțit extraordinar, camere mari, curate, care îmbină tradiționalul cu modernul, o curte mare cu flori, priveliște cu pasunii și liniște deplina. Gazdele sunt oamenii harnicii, atenți la nevoile oaspeților. Mâncarea este bio, proaspătă, servita cu atenție și bun gust. Zona este frumoasa și poți să vizitezi și să faci trasee montane, cu siguranță nu te plictisești. O încântare pentru o vacanta frumoasa!”

 :oops: Inainte de a va inscrie cititi informatiile de mai jos (cu click pe fiecare). Inscriindu-va in aceasta excursie intelegem ca le-ati parcurs si ati acceptat conditiile si regulile noastre:

•   Reguli pentru membrii clubului
•   De stiut – mai ales daca sunteti prima oara cu noi.
•   Rolul insotitorului de grup
•   Cum va informati ulterior rezervarii
•   Reguli in timpul calatoriei
•   Contract cu agentia de turism Bon Voyage
•   Renuntarea unilaterala la o excursie


Offline admin

  • Administrator
  • Hero Member
  • *****
  • Mesaje postate: 13871
Re: Perseidele in Bucovina. 12 - 15 august 2025
« Răspuns #1 : Marți, 18 Martie 2025, 08:13 »
Am deschis rezervarile. Inscrierile se fac aici: https://singlescamp.ro/trip/perseide-bucovina-2025

Offline Cristinas

  • Newbie
  • *
  • Mesaje postate: 4
Re: Perseidele in Bucovina. 12 - 15 august 2025
« Răspuns #2 : Sâmbătă, 31 Mai 2025, 13:35 »
Ma poate lua si pe mine cineva cu masina pana la pensiune ? De preferat din Sibiu, Valcea, Pitesti sau Bucuresti ...

Offline Cristinas

  • Newbie
  • *
  • Mesaje postate: 4
Re: Perseidele in Bucovina. 12 - 15 august 2025
« Răspuns #3 : Marți, 03 Iunie 2025, 14:06 »
Mentiune : cineva care vine cu masina din Sibiu, Valcea, Pitesti sau Bucuresti !!!

Offline Denyaira

  • Newbie
  • *
  • Mesaje postate: 1
Re: Perseidele in Bucovina. 12 - 15 august 2025
« Răspuns #4 : Vineri, 06 Iunie 2025, 19:54 »
Ne poate lua cineva cu masina pana la pensiune? De preferat din Sibiu. Suntem doua persoane.

Offline Stefan Oreanu

  • Newbie
  • *
  • Mesaje postate: 1
Re: Perseidele in Bucovina. 12 - 15 august 2025
« Răspuns #5 : Luni, 23 Iunie 2025, 10:33 »
Buna ziua,
M-am inscris si am platit un avans de 400 de lei pentru excursia din Bucovina (12-15 august). Din pacate nu mai pot participa. Daca este cineva care doreste un loc (barbat), va rog sa ma contactati. Multumesc.

Offline Bon Voyage

  • Global Moderator
  • Hero Member
  • *****
  • Mesaje postate: 640
Re: Perseidele in Bucovina. 12 - 15 august 2025
« Răspuns #6 : Marți, 01 Iulie 2025, 15:42 »
Am suplimentat disponibilitatea cu 6 locuri in camera dbl si 3 locuri in camera sgl

Offline Bon Voyage

  • Global Moderator
  • Hero Member
  • *****
  • Mesaje postate: 640
Re: Perseidele in Bucovina. 12 - 15 august 2025
« Răspuns #7 : Luni, 14 Iulie 2025, 14:34 »
Nu mai exista disponibilitate pt camere sgl.

Offline gmx

  • Jr. Member
  • **
  • Mesaje postate: 55
Re: Perseidele in Bucovina. 12 - 15 august 2025
« Răspuns #8 : Luni, 21 Iulie 2025, 12:46 »
Salutare, dragilor!
Eu vin cu masina din Bucuresti, prin Buzau si am doua locuri libere. Dacă sunteți pe traseul meu si sunteți interesați, dați un semn!

Offline lidia.Iasi

  • Sr. Member
  • ****
  • Mesaje postate: 427
Re: Perseidele in Bucovina. 12 - 15 august 2025
« Răspuns #9 : Joi, 24 Iulie 2025, 11:49 »
OPTIONAL RAFTING PE BISTRIȚA + BODY RAFTING 

Pe 13 August aveti ocazia să participați la una dintre cele mai iubite și distractive excursii opționale!

 Include: echipament de protecție, costume de neopren, vestă de salvare 
 Tarif: 150 - 185 lei/persoană, în funcție de numărul de participanți + transfer (cca 20 lei)

Confirmați va rog participarea prin email lidiamandache5@gmail.com

Offline RalucaN.

  • Newbie
  • *
  • Mesaje postate: 3
Re: Perseidele in Bucovina. 12 - 15 august 2025
« Răspuns #10 : Joi, 24 Iulie 2025, 13:56 »
Buna ziua! Sunt interesata de un loc la această vacanță. Daca cineva renunță, mă poate contacta la 0724 361 369.
Mulțumesc frumos!

Offline nistor laurentiu

  • Newbie
  • *
  • Mesaje postate: 31
Re: Perseidele in Bucovina. 12 - 15 august 2025
« Răspuns #11 : Marți, 05 August 2025, 09:50 »
Buna ziua. Din motive personale de sanatate si cu parere de rau, va anunt ca nu mai pot participa la aceasta actiune.
Daca exista cineva care doreste, rog contactati agentia pentru preluarea locului. Actiunea este platita integral.
Va multumesc anticipat.

Offline lidia.Iasi

  • Sr. Member
  • ****
  • Mesaje postate: 427
Re: Perseidele in Bucovina. 12 - 15 august 2025
« Răspuns #12 : Vineri, 08 August 2025, 07:48 »
Va rog sa-mi confirmati pe email, pana duminica, 10 august, la ce activitati optionale doriti sa participati si ce varianta de meniu (1 sau 2) alegeti

Optionale
- rafting pe Bistrita - intre 150 lei – 185 lei, in functie de nr participantilor (include echipamentul de neopren/vesta salvare) + transfer, cca 20 lei. Puteti vedea foto accesand link-ul  https://www.facebook.com/TurismActivBucovina/
- echitatie - intre 150 – 200 lei, in functie de durata plimbarii

Mese

Micul dejun este inclus in pachet
Cina si pranzul nu sunt incluse, sunt tip grup si  trebuie comandate in avans.

Marti 12.08
Cina o vom lua la stana, cu bunatati preparate acolo. Este inclusa in excursia nocturna de observare a Perseidelor (170 lei)
*pentru pranz luati-va ceva la pachet sau opriti-va pe drum pentru ca la pensiune nu servesc masa    a  la carte.
Miercuri 13.08
Pranz
1.Ciorba de legume/Fasole verde cu mujdei/Negresa de post
2.Ciorba de vacuta/Rulou de pui cu garnitura de orez cu legume /Tort cu mar caramelizat
Cina – 70 lei
1.Tocăniță de ardei copți cu mamaliguta/prăjitură cu mere
2.Cotlet impanat  cu cartofi în smântână și muraturi/prăjitură cu brânză și fructe de pădure
Joi 14.08
Pranz -  la pachet, pe traseu. Puteti comanda sandvisuri la pensiune sau va puteti aduce batoane/fructe uscate de acasa
Cina – 70 lei
1.Cartofi la cuptor cu salata de legume/Brioșe de post
2.Ceafa de porc la cuptor cu cartofi gratinați și muraturi/Tort kinder
Pentru optionale si mese sa aveti bani cash, nu se poate plati card

Cazare
Marti va astept intre 14.00 si 16.30 pentru cazare. Faceti tot posibilul sa ajungeti, pentru ca la 18.00 plecam spre stana, traseul dureaza cca 2 ore.
Va rog sa ma anuntati:
-   daca  ajungeti mai devreme
-   daca vreti sa stati cu cineva din grup in camera
-   
In cazul in care veniti cu masina si mai puteti lua pe cineva pe traseu, postati pe forum. https://forum.singlescamp.ro/index.php/topic,4146.msg154255/topicseen.html#msg154255
Este un anunt pentru 2 locuri din Bucuresti (postat de gmx)

Echipament:
- bocanci, pantalon sport lung, tricou, bluza termica, sapca, polar, haina vant/ploaie, caciula, izopren, sac de dormit sau haina groasa pentru seara la stana (anul trecut a fost foarte frig dupa ora 23.00), rucsac de tura, lanterna, bete treking daca obisnuiti sa mergeti cu ele.

Echipamentul de drumetie este obligatoriu pentru traseul montan iar cel termic pentru seara la Perseide.

Spor la pregatiri si sa ne vedem sanatosi si veseli! :dance:

Offline Mena

  • Newbie
  • *
  • Mesaje postate: 9
Re: Perseidele in Bucovina. 12 - 15 august 2025
« Răspuns #13 : Vineri, 08 August 2025, 13:28 »
Bună ziua,
Eu vin din București și as fi interesată de un loc, dacă mai este disponibil
0722204144

Offline gmx

  • Jr. Member
  • **
  • Mesaje postate: 55
Re: Perseidele in Bucovina. 12 - 15 august 2025
« Răspuns #14 : Vineri, 08 August 2025, 15:51 »
Bună ziua,
Eu vin din București și as fi interesată de un loc, dacă mai este disponibil
0722204144

Buna ziua, Mena!
Eu am plecat deja din Bucuresti, catre Moldova, asa ca nu te mai pot ajuta acum. Poate la întoarcere, daca vrei. Vorbim la pensiune!