Excursii si evenimente > Feed-back-uri, impresii, fotografii din excursiile si vacantele noastre

Croaziera Caraibe si sejur Guadelupa. Farmecul creol. 28 nov - 10 dec 2024

<< < (3/11) > >>

admin:
Avem la sfarsitul acestui an 4 croaziere de grup si pentru ca multa lume care inca nu a avut ocazia sa calatoreasca si sa-si petreaca vacanta in acest fel, se (si ne) intreaba cum trebuie sa se pregateasca vestimentar, va dau cateva explicatii si detalii, care sunt convins ca o sa va ajute la pregatirea bagajelor.

In primul rand trebuie sa stiti ca aceasta linie de croaziera, Costa, la fel ca MSC, nu impune rigid un cod vestimentar, cel mai important este sa fie ceva decent. Daca ati fi calatorit cu Holland America, Celebrity Cruises si Princess, atunci chiar ar fi fost nevoie sa acordati o atentie deosebita vestimentatiei, pentru ca fiecare dintre cele trei au reguli restrictive de acces la restaurante.

Trebuie sa va ganditi ca sunt 3 grupuri de activitati legate de o croaziera:

- excursiile din porturile de debarcare

- entertainment si relax pe vasul de croaziera

- cine la restaurant, seri speciale, plimbare prin galeriile comerciale, coctail-uri la baruri.

Mai intai de a vedea cu ce trebuie sa ne pregatim pentru fiecare din aceste activitati, trebuie sa va spun ca e nevoie sa luati o masura de siguranta extrem de importanta. Pentru ca am vazut destule situatii de bagaje care in urma zborului nu au ajuns la timp la destinatie, va recomand in mod deosebit, ca pe langa bagajul de cala, (apropo sa fie de dimensiuni medii, 65x35x30 pentru ca spatiul de depozitare in cabina este mic si stand cate 2 persoane, o sa va impiedicati in valize)  sa aveti un mic troler ca bagaj de mana (grija sa se incadreze in dimensiunile acceptate gratuit de compania aviatica). In acesta sa aveti toate lucrurile importante (pasaportul, biletele de croaziera, buletinul de identitate, asigurarea de calatorie, bani, card de credit, biletele de zbor, medicamente importante, aparatul de fotografiat, etc) dar si cel putin un schimb de haine. In felul acesta, daca bagajul va ajunge dupa o zi sau doua, aveti macar cu ce sa va imbraca si incalta.

- pentru excursiile organizate in porturi, aveti nevoie de haine cat mai usoare, in care sa nu transpirati, eu recomand intotdeauna materiale tehnice si bineinteles de incaltaminte cat mai comoda potrivita pentru mersul pe jos. Va sfatuiesc sa aveti cu voi si un rucsacel de tip urban. 

- toate vasele de croaziera au piscina (interioara si exterioara) la bord si locuri amenajate pentru plaja, deci aveti nevoie de costum de plaja, short, tricouri, ochelari de soare, crema pentru protectie solara. Asta daca e cazul, daca perioada in care navigati este una prielnica statului la soare. Daca nu, va ramane piscina interioara si evident ca in cazul acesta o sa simplificati necesarul pentru aceasta activitate.

- seara, au loc spectacole, se danseaza, sunt cazinouri, discoteci, deci aveti nevoie de tinuta adecvata. De asemenea sunt organizate seri speciale, cum ar fi cea a capitanul vasului, unde se recomanda purtarea unor haine mai elegante. Nu este un black tie autentic, sa nu fiu inteles gresit ci mai degraba ceva smart casual formal, adaptat la eveniment. Va recomand si o tinuta complet alba, pentru ca aproape in fiecare croaziera se organizeaza un White Party.

Ganditi-va ca doriti sa va intoarceti cu fotografii personale, iar vasul de croaziera ofera posibilitati foarte bune pentru asta. Doar ca trebuie sa fiti imbracati in asa fel incat sa fiti asortati cu sa-i spunem luxul locurilor in care faceti poze. Am mai vazut pe cate unii pe vas, in trening, si isi faceau poze langa pian.

La doamne nu cred ca sunt eu in masura sa dau sfaturi, dar totusi din experienta incerc. Este indicat sa va faceti inca de acasa, niste outfit-uri care sa includa chiar si accesorii (de multe ori astea fac diferenta dintre o tinuta frumoasa si una glamour, de impact). In felul acesta pe vas va va fi usor, nu va trebui sa pierdeti tmpul incercand sa asortati haine.

Am sa revin cu alte scurte articole de acest gen, in incercarea de a va pregati cat mai bine excursia. Blochez subiectul, pentru a ma asigura ca il vede si citeste toata lumea.

admin:
In mesajul de astazi, despre excursiile optionale pe care vi le propunem.

In primul rand, explicam in special pentru cei care nu au mai fost niciodata intr-o croaziera, ce sunt aceste excursii optionale. Croazierele sunt gandite pentru a oferi un grad cat mai mare de confort calatorilor care doresc sa vada anumite zone, dar si sa se bucure de atmosfera. Este foarte usor si simplu sa te urci pe un vas de croaziera, sa ti se aduca bagajele pana la usa cabinei, iar la plecare sa ti se duca pana in port. Nu esti obligat ca intr-un tur sa strangi bagajele in fiecare zi, sa le incarci, sa le descarci. Si nici sa fi nevoit ca pentru a vizita ceva sa strabati distante lungi, dus-intors, in cazul in care ai ales o vacanta tip sejur. Stai pe vas, ai mancare non-stop, ai entertainment, ai posibilitatea de socializare.

Iar in unele zile ai posibilitatea sa vizitezi. Vasul de croaziera opreste in porturi, lumea isi alege ce doreste sa faca, debarca si isi face programul ales. Cum isi poate organiza programul? Pai depinde cum calatoreste, ce fel de persoana este, profilul de turist si nu in ultimul rand ce ii place. Sa luam pe rand:

1. Calator individual, adica o persoana sau un cuplu care si-a facut o rezervare si calatoreste solitar. Are 2 optiuni:
- sa-si organizeze singur(i) ceva in acel port, eventual doar sa se plimbe.
- sa ia o excursie din cele organizate pe vasul de croaziera, sa se alature altor turisti si sa faca impreuna cu acestia programul comunicat

2. Calator in grup, adica asa cum calatoriti voi. Sunt 3 variante:
2.1- sa-si organizeze singur(i) ceva in acel port, eventual doar sa se plimbe.
2.2- sa ia o excursie din cele organizate pe vasul de croaziera, sa se alature altor turisti si sa faca impreuna cu acestia programul comunicat
2.3- sa mearga impreuna cu grupul si cu tour-leader-ul acestuia intr-o excursie propusa de agentia/clubul prin care a rezervat croaziera, in organizarea vasului de croaziera
2.4- sa mearga impreuna cu grupul si cu tour-leader-ul acestuia intr-o excursie propusa de agentia/clubul prin care a rezervat croaziera, in organizarea tour leader-ului

2.4 Fara indoiala ca cea mai buna solutie in cazul in care calatoriti in grup este sa mergeti impreuna cu tour-leader-ul intr-o excursie organizata de el. Este mult mai ieftina, este privata si foarte flexibila. Dar are si dezavantaje: vasele de croaziera nu permit grupurilor sa se organizeze singuri pentru excursiile SOL (asa se numesc cele care se fac in porturi) si deci trebuie evitata atentia si vigilenta acestora si in caz de intarziere iti asumi responsabilitatea de a fi lasat in port. La excursiile organizate de vasul de croaziera, nu esti lasat sub nici o forma in port, sau daca in mod exceptional se intampla asta, esti transferat de ei pana pe vas, a doua zi. Aceste excursii se pot organiza doar daca exista posibilitatea logistica si de asemenea daca tour leader-ul cunoaste foarte bine zona (sau are un colaborator cu care sa faca actiunea).

2.3 A doua solutie foarte buna este sa mergeti intr-o excursie organizata de vasul de croaziera, impreuna cu insotitorul de grup.

2.2 A treia solutie este buna cu conditia ca trebuie sa va faceti singuri rezervarea si ca veti fi fara insotitorul de grup, acesta urmand sa participe in acelasi timp, la excursia cu grupul. Are avantajul ca iti poti alege ce doresti din excursiile organizate de compania de croaziera, pe cand in cazul al doilea aveti o singura optiune.

2.1 Prima solutie este buna pentru cei mai solitari, dar in general acestia nu se inscriu in grupuri. Nu-si face sens.

Acum va v-am explicat cum stau lucrurile cu excursiile SOL (optionale), in mesajul urmator o sa va scriem propunerile noastre pentru acest tur.

admin:
Revin acum pentru primele informatii legate de excursiile optionale. Unele vi le propun organizate de vechi parteneri de pe insule, acestea fiind in grup PRIVAT, altele vor fi din oferta companiei de croaziere.

In acest moment inca nu se stie daca noi ca romani vom fi primiti fara viza Statele Unite pe insula Tortola, ce apartine de Insulele Virgine Britanice. La momentul in care am fost eu acolo nu a existat nici o problema la coborarea de pe vas, acum insa se pare ca nu mai exista acea intelegere intre MSC si autoritatile locale. La ziua in care va scriu inca se discuta. Cred ca este o problema la activitatea noastra diplomatica, pentru ca am citit ce scrie pe site-ul MAE: https://www.mae.ro/travel-conditions/3725. Asa cum suntem singurii din UE carora ni se cere viza in Africa de Sud...nu ma mai mir de nimic...Ca efect al acestei situatii, in acest moment nu pot propune o excursie optionala.

Mai jos sunt datele, locul de debarcare, ce va propunem ca excursii SOL sau transfer, in ce regim - PRIVAT (adica doar grupul nostru) sau REGULAR (impreuna cu alti turisti, cat costa si cum puteti afla informatii. Este inca in schita, pentru ca inca nu am primit toate confirmarile si tarifele. Pe masura ce le primim, completam informatiile lipsa, iar cand totul este finalizat va transmitem un Email pentru alegerea serviciilor extra si a excursiilor SOL.

28 noiembrie. Avem zborul final:  AF762  14:45 PARIS CDG  - POINTE-A-PITRE PTP 18:35. Transfer aeroport - Hotel Langley Fort Royal. Dureaza cca o ora pentru a ajunge la hotel. PRIVAT. Tarif: 25 euro

30/11/2024 Guadeloupe ora 11:00. Excursie pe insula: plaja Grande Anse - Gradina Botanica  Jardin Botanique de Deshaies - pranz la un restaurant local (nu este inclus in tarif) - retur la hotel. PRIVAT. Tarif transport 30 euro. In acest pret nu intra biletele pentru Gradina Botanica si nici pranzul.

Duminica   1/12/2024   Pointe-a-Pitre, Guadeloupe   - imbarcare pe vasul de croaziera la ora 13:00.  Ora 11: Transfer hotel Langley - Cruise Port Point a Pitre. PRIVAT. Tarif: 25 euro

Luni     2/12/2024   Road Town, Virgin Islands - debarcare????:   10:00 plecare din port: 19:00   ESTE POSIBIL SA NU SE POATA COBORI DE PE VAS.

Marti    3/12/2024   Philipsburg, St. Maarten - debarcare:   08:00, plecare din port: 19:00. Ora 10:30 St. Maarten Highlights + o ora plaja pe Orient Beach. PRIVAT. Este o excursie exceptionala, pe care o organizam de ani de zile, cu un colaborator local. Veti avea ocazia sa vedeti plaja deasupra careia trec razant avioanele, apoi cateva panorame minunate si mai ales sa petreceti o ora pe o plaja de poveste: Orient Beach. Si ceva shopping in partea franceza a insulei. Tarif: 50 euro.

Miercuri   4/12/2024   Basseterre, St Kitts & Nevis - debarcare: 09:00, plecare din port: 19:00. Ora 10:30 Panoramic&Highlights Tour. PRIVAT. Un traseu cu microbuzul si sofer/ghid, in care veti avea ocazia sa vedeti cate ceva din farmecul creol al insulei, inclusiv Romney Manor si Caribelle Batik, Brimstone Hill Fortress singurul si UNESCO din insule, fosta distilerie de rom si multe altele. Fotografiile le puteti vedea in programul excursiei, la ziua respectiva. Tarif: 70 euro.

Vineri   6/12/2024   St. John's, Antigua and Barbuda   - debarcare 08:00, plecare din port: 18:00   ATG25 ‐ Swimming With Stingrays & Snorkel Experience. REGULAR. Descrierea o gasiti aici: https://www.msccruises.ie/our-cruises/destinations/caribbean-and-antilles/antigua-and-barbuda/st-johns. Este cea mai tare si mai interesanta experienta pe care o puteti avea. Sa inotati langa pisicile de mare. Tarif: 79 euro

Sambata   7/12/2024   Fort de France, Martinique   - debarcare 08:00, plecare din port: 23:00. MAR31 Transfer To Sainte Anne Beach. REGULAR. Descrierea o gasiti aici: https://www.msccruises.com.au/our-cruises/destinations/caribbean-and-antilles/martinique/fort-de-france. Tarif: 49 euro.

Duminica     8/12/2024   Pointe-a-Pitre, Guadeloupe - debarcare incepand cu ora 08:00   -   09:30 Transfer Point a Pitre Port - Langley Resort . PRIVAT. Tarif: 25 euro

Luni 9/12/2024 Pointe-a-Pitre, Guadeloupe 15:30 Transfer Langley Resort - Airport Point a Pitre. PRIVAT. Tarif: 25 euro


admin:
Am primit in sfarsit oferta pentru transport-urile pe Guadelupa. Astfel ca am putut completa lista cu servicii si excursii optionale. Maine am sa va transmit un Email, urmand ca pana la intoarcerea mea in tara, in 8 octombrie sa-mi transmiteti optiunile voastre.

admin:
Am transmis tuturor celor inscrisi un Email. Raspunsurile le colectez cand ma intorc in tara.

Navigare

[0] Indexul de Mesaje

[#] Pagina următoare

[*] Pagina precedentă

Du-te la versiunea completă