Excursii si evenimente > Feed-back-uri, impresii, fotografii din excursiile si vacantele noastre
Sri Lanka si Maldive 8 - 19 ianuarie 2024
krondia:
La Multi Ani tuturor!
Nu am primit confirmarea ca au primit emailul de informare cu biletele de avion, trimis in 29 decembrie de la:
Lacrimioara A
Dorca N
Adela Mihaela C
Marta V
Magda P
Marcel C
Emailul a fost trimis de pe adresa mea personala. Am rugamintea sa imi spuneti daca nu ati primit, sa retrimit.
Am discutat astazi cu agentia din Sri Lanka, nu sunt modificari de program, in functie de vreme este posibil doar sa se schimbe ordinea de vizitare a obiectivelor, de exemplu daca este prea cald.
Tipariti-va programul, sa il aveti la indemana.
Se pot schimba si euro la aeroportul din Colombo, nu doar usd. De asemenea, se pot efectua plati si cu cardul la hotel, in magazine.
Moneda locala este rupia, 1 USD = 322.459 LKR, 1 EUR = 353.334 LKR
Internet - la aeroportul din Colombo puteti cumpara SIM de date, costa 5-10 USD
Ora – GMT +5.5
Diferența de fus orar intre Romania si Sri Lanka este de 3.5 ore
Astfel, ora 08 :00 este 11:30 in Sri Lanka
Nu uitati nici de diferenta de fus orar intre Bucuresti si Istanbul unde avem conexiune
Ora 08:00 este ora 09:00 in Turcia
Alcool – in Sri Lanka se pot aduce 2 litri de vin sau 1.5 bauturi spirtoase / persoana, ghidul spunea ca este mai ieftin daca cumparati din Istanbul.
Consumul de alcool in public este interzis
Acelasi lucru este valabil si pentru fumat, se poate fuma doar in locuri speciale.
0,25l apă toaletă, o cantitate mică de parfum se pot aduce in Sri Lanka fara taxe
ATENTIE, Maldive este tara islamica si nu sunt permise consumul, vanzarea de alcool (cu exceptia hotelurilor), nu poate fi adus nici in bagaje fiind considerat import ilegal.
Cititi cu atentie reglementarile vamale:
https://colombo.mae.ro/node/350
Prize, voltaj
Nu uitati adaptorul pentru priza, cel mai bine unul universal.
În hotelurile de patru - cinci stele din Sri Lanka, tipul de priză mai frecvent este British G, in unele locuri insa există si D și M.
Tensiunea standard este de 230 V, iar frecvența este de 50 Hz.
Vremea – Va fi cald, 25-30 grade, deci haine de vara, doar sa tineti cont ca Sri Lanka este o tara budista. Se recomanda o tinuta conservatoare, la lacasurile religioase vestimentatia fiind stricta – nu se permite accesul in pantaloni scurti, tricou cu maneca scurta, rochii peste genunchi, decolteu samd. Capul trebuie acoperit, la intrarea in templu trebuie sa te descalti.
Nu uitati de protectia solara si repelentele impotriva tantarilor tropicali.
Voi reveni cu detalii si despre Maldive.
Daca mai aveti intrebari, cel mai bine scrieti aici.
Spor la pregatiri!
Andreea O:
Buna! Multumim de informare!
Cred ca ajuta sa stim faptul ca pentru a plati cu cardul in Sri Lanka - Maldive e nevoie sa informam banca emitanta a cardului perioada si tara in care avem nevoie sa il folosim. Daca nu ii informam de acum, de cand suntem inca in tara, posibil sa nu le poata debloca in afara EU dupa ce parasim tara.
Ne vedem luni!
Weekend fain!
Andreea
krondia:
In Sri Lanka exista, intr-adevar, un risc mare de fraudare a cardurilor bancare.
Este bine sa verificati la bancile la care aveti cardurile pentru ca la Banca Transilvania, cel putin, exista tari, printre care si Sri Lanka, unde nu se pot efectua plati daca nu se notifica banca inainte.
Eu personal nu recomand folosirea cardurilor de salar sau pe care intra sume mari de bani. De regula folosesc in strainatate un alt card sau cardul Revolut pe care le incarc cu sume mici de bani. Din ce m-am interesat, cardul Revolut este acceptat in Sri Lanka dar, cum spuneam, este bine sa aveti cash sa schimbam la aeroport.
In cazul in care platiti cu cardul, verificati dupa fiecare tranzactie soldul pentru ca au mai fost cazuri in care s-a incasat suma platita de 2 ori.
Intre timp au mai confirmat primirea emailului Dorca si Lacramioara.
Urmariti in continuare forumul, mai astept niste raspunsuri din Maldive..
Manole Antoneta:
Bună dimineața, tuturor! Cred ca ar fi util sa se creeze deja grupul pe whatsApp, pentru informațiile de ultim moment și o eventuala clarificare pentru alte aspecte care țin de aceasta vacanta, în cazul în care acestea exista. Este mai practic și mai rapid, cred eu. Mulțumesc!
krondia:
A confirmat toata lumea primirea e-mailului de informare si a biletelor de avion.
Ora de intalnire este luni 8 ianuarie la 12:30 (amiaza) in zona cafenelei Lavazza, terminalul plecari din aeroportul Henri Coanda - in partea dreapta cum intrati in holul principal.
Avem zboruri TK 1040 Bucuresti - Istanbul 15:25 - 17:55
TK 730 Istanbul - Colombo 19:25 - 06:10
Check-in-ul se deschide cu 24 de ore inainte.
https://www.turkishairlines.com/en-int/flights/manage-booking
Recomandarea este sa efectuati check-in-ul online.
Completati codul de rezervare pe care il gasiti in dreptul numelui vostru pe ultima pagina a biletului de avion si care incepe la toata lumea cu 235 34120616, numele de familie (surname) si restul informatiilor.
Vom trece si pe la ghiseul de check-in pentru a lasa bagajele de cala.
Nu uitati de limita de greutate pe zborul Colombo - Male si la hidroavion, 20 kg la bagajul de cala, schimburi de stricta necesitate in bagajul de mana.
Documente de care aveti nevoie: pasaport, cele 2 e-mailuri tiparite care confirma plata vizei si aprobarea cererii de acordare a vizei, permisul de imbarcare salvat in telefon/printat, biletele de avion salvate in telefon/printate, inclusiv pentru zborul Colombo-Male, recomandat si asigurare medicala de calatorie.
Vedeti mai jos si modelul prizelor folosite in resortul din Maldive, sunt de tip britanic.
Pentru a va familiariza cu resortul din Maldive, intrati pe site-ul/aplicatia resortului:
https://my.jawakara.com / Jawakara App
Gasiti aici informatii si despre activitatile care pot fi desfasurate in cadrul resortului, diverse recomandari, inclusiv privind vestimentatia.
Forumul este canalul oficial de comunicare pentru actiunile Singles Camp, va rog sa urmariti acest fir de discutie până in momentul plecarii intrucat aici se anunta in primul rand eventuale noutati/modificari de ultima ora privind excursia.
Spor la pregatiri! *|*
Navigare
[#] Pagina următoare
Du-te la versiunea completă