Autor Subiect: Frumusetea exotica a Vietnamului. Paradis Island 28 nov - 11 dec 2024  (Citit de 5719 ori)

0 Membri şi 1 Vizitator vizualizează acest subiect.

Offline admin

  • Administrator
  • Hero Member
  • *****
  • Mesaje postate: 13799
Frumusetea exotica a Vietnamului. Paradis Island 28 nov - 11 dec 2024
« : Duminică, 12 Februarie 2023, 10:17 »
Tarif: 2290 euro/ persoana

Discount GOLD MEMBER:: 80 euro

Rezervari: https://singlescamp.ro/trip/tur-sejur-vietnam-2024

Perioada de desfasurare: 28.11.2024/11.12.2024

Cazari:

29 noiembrie - 1 Decembrie SAIGON (Ho Chi Minh) Hotel Eden Star 4* hotel (Deluxe room) https://edenstarsaigonhotel.com/

1 - 5 decembrie PHU QUOC Ocean Bay 4* resort (Premium Jungle Bungalow & Ocean Breeze Bungalow) https://oceanbayphuquoc.com/home-2/

5 - 6 decembrie HANOI Hotel Sunway 4* hotel (Superior & Deluxe room) https://www.sunwayhotels.com/sunway-hanoi

6 - 8 decembrie HA LONG Alisa Premium 5* cruise (Senior cabin) https://alisapremiercruises.com/

8 - 10 decembrie HANOI Hotel Sunway 4* hotel (Superior & Deluxe room) https://www.sunwayhotels.com/sunway-hanoi

Grup de: 16 persoane

Descrierea serviciilor

Servicii incluse:
•   zbor Bucuresti - Saigon si Hanoi - Bucuresti
•   transferuri si transport privat pe toata perioada excursiei, conform programului
•   sightseeing si intrari gratuite asa cum sunt mentionate in program
•   croaziera pe Ha Long Bay
•   cazare 11 nopti, in camera dubla, cu inca o persoana de acelasi sex
•   mic dejun x 11
•   pranzuri: 5
•   cine: 4
•   insotitor de grup, din partea Singles Camp, pe toata perioada excursiei
•   ghid local cu prezentare in limba engleza

Nu sunt incluse:
x     asigurare storno de calatorie (va recomandam in mod special, sa incheiati una, cu un broker sau direct cu o societate de asigurari)*
x     check in zboruri internationale si domestice
x     early check in si late check out-uri la hoteluri (ora de preluare a camerei: incepand cu ora 14:00 si ora de predare a acesteia: cel tarziu ora 12:00)
x     zboruri domestice SGN/PQC si PQC/HAN - cca 250 USD (acesta este tariful la data lansarii excursiei; este posibil ca intre timp acesta sa sufere modificari)
x     alte mese decat cele incluse - indicate in program
x     bauturi alcoolice si nealcoolice
x     intrari la alte obiective decat cele mentionate in program
x     alte servicii care nu sunt mentionate la incluse
x     cheltuieli personale
x     informare, pregatire si completare documente + taxa viza Vietnam
x     informare si incadrare in conditiile medicale de calatorie, programari - efectuari - costuri teste medicale, completare formulare de calatorie sau medicale necesare intrarii in tarile de destinatie

*In situatia in care va imbolnaviti inainte de plecare sau in timpul calatoriei, daca una dintre rudele d-voastra de grad 1 are o problema medicala majora sau sufera un deces, polita de asigurare de calatorie este acoperitoare. Agentia turistica NU are inclus in calculatia de tarif un coeficient de risc pentru astfel de situatii, astfel incat, cu toata intelegerea, nu va poate ajuta cu nimic (restituire, mutarea banilor la alta excursie, gasirea unui inlocuitor etc). Evitati o astfel de situatie financiara, prin incheierea unei polite de asigurare de calatorie, care nu este deloc scumpa si va fereste de riscuri.

Zboruri

28NOV  TK  1046 21:50 BUCHAREST OTP   - ISTANBUL IST  00:20         
29NOV TK   162 02:50 ISTANBUL IST    - HO CHI MINH CITY 16:30   
     
                                                                         
10DEC HANOI HAN       - ISTANBUL IST     TK   165 22:30 05:30+       
11DEC ISTANBUL IST    - BUCHAREST OTP    TK  1043 08:30 08:50 

   
Insotitor de grup din partea Singles Camp: Gigi Cindea

Ce facem, ce vedem in aceasta calatorie:
- exploram Saigonul (Ho Chi Minh) perla Indochinei, un oraș plin de viață
- vizitam metropola Hanoi și împrejurimile capitalei Vietnamului
- o sa ne bucuram de 2 nopti de croaziera intr-unul dintre cele mai frumoase locuri din lume: Golful Ha Long Bay
- ne relaxam pe plajele unei insule paradisiace, nominalizata pentru frumusetea ei in top 10 mondial
- facem o incursiune si aflam multe lucruri despre viața din zona Deltei Mekongului

Profilul si tipul excursiei: tur si sejur de socializare. Un program unic, inedit, marca Singles Camp&Travel, ce ofera si vizitare culturala si distractie si relaxare. O ocazie de a cunoaste alte persoane, la fel ca voi, dornice de calatorie, comunicative si placute.

Cui se adreseaza ca profil de participant: persoane care iubesc calatoriile mai indepartate, care doresc sa descopere, sa cunoasca, sa experimenteze. Persoane carora le place sa calatoreasca in grup, sociabile, comunicative, cu bun simt, cu respect, rabdare si intelegere fata de cei din jur.

Trebuie sa aveti la voi:
•   Document de identitate: pasaport valabil pentru tarile de destinatie
•   Documente medicale si de intrare in tara - cele solicitate de autoritatatile locale din zona de calatorie: Vietnam https://www.mae.ro/travel-conditions/3760. Este nevoie de viza pentru a calatori in Vietnam.

Programul excursiei

Ziua 1. 28 noiembrie 2024 PLECAM SPRE VIETNAM Ora de intalnire: 18:50. Cititi: Intalnirea pe aeroport, cum se face imbarcarea, zbor si regrupare

28NOV  TK  1046 21:50 BUCHAREST OTP   - ISTANBUL IST  00:20

Ziua 2. 29 noiembrie 2024 SOSIREA LA HO CHI MINH (SAIGON)
Conexiune: 29NOV TK   162 02:50 ISTANBUL IST    - HO CHI MINH CITY 16:30
Sosire în orașul Ho Chi Minh. Dupa check in, refresh si cina la hotel, iesim un pic sa ne bucuram de atmosfera de seara din Saigon. Vedem de afara, luminate, Muzeul de Război, Oficiul Poștal Central, Catedrala Notre Dame și animatul China Town.



Înnoptam în orașul Ho Chi Minh, Hotel Eden Star 4*.

Mese incluse: cina



Ziua 3. 30 noiembrie 2024 HO CHI MINH CITY – MEKONG DELTA
Plecare din Saigon și deplasare spre sud către provincia Ben Tre (90 km ~ 2,0 ore).
Plimbare cu barca de-a lungul râului pentru a vizita o fabrică de cărămizi, un atelier de prelucrare a nucilor de cocos și o casă locală de împletit covoare. Vizitam un sat liniștit unde vom face o scurtă plimbare pentru a experimenta viața reală a satului din Delta Mekong-ului. Savuram câteva fructe proaspete locale.
Facem o plimbare cu Xe Loi (mașină tuktuk) sau o excursie cu bicicleta pentru a explora satul, trecand printre rândurile de nuci de cocos si trecand prin frumoase peisaje tropicale.





Luam apoi barca si ne intoarcem in HCM. Innoptam la Sai Gon, la acelasi hotel: Hotel Eden Star 4*

Mese incluse: mic dejun si pranz

Ziua 4. 1 Decembrie 2024 HO CHI MINH CITY – PHU QUOC - una dintre cele mai frumoase insule din lume!
Timp liber pana la transferul spre aeroport. Urmeaza zborul spre Phu Quoc. Transfer la hotel si free time.

Innoptare în Phu Quoc, Ocean Bay 4* Resort



Mese incluse: mic dejun

Ziua 5. 2 decembrie 2024 PHU QUOC – RELAXARE LA PLAJA



Innoptare în Phu Quoc, Ocean Bay 4* Resort

Mese incluse: mic dejun

Ziua 6. 3 decembrie 2024 PHU QUOC – RELAXARE LA PLAJA



Innoptare în Phu Quoc, Ocean Bay 4* Resort

Mese incluse: mic dejun

Ziua 7. 4 decembrie 2024 PHU QUOC – RELAXARE LA PLAJA

Innoptare în Phu Quoc, Ocean Bay 4* Resort

Mese incluse: mic dejun

Ziua 8. 5 decembrie 2024 PHU QUOC – HA NOI
Timp liber până la transferul la aeroport, apoi zborul spre Ha Noi, capitala Vietnamului. Transfer la hotel si iesim impreuna in timpul liber, pana la lacul Hoàn Kiếm, acolo unde seara se aduna lumea pentru plimbare, distractie, cina, masaj, cumparaturi.
Seara va fi nevoie sa faceti un bagaj mic, separat pentru cele 2 nopti de croaziera. Bagajul mare urmeaza sa-l lasati la hotel, pentru ca ne intoarcem in aceiasi locatie. Nu are sens sa caram dupa noi pe vas trollerele cu care am ajuns in Vietnam, asa ca intr-o geanta sau un mic troller de cabina (pe care-l puteti cumpara pentru o suma ultramodica dupa plimbarea de seara de la lac) va pregatiti strictul necesar pentru calatoria pe apa.



Înnoptare în Hanoi, Hotel Sunway 4*

Mese incluse: mic dejun

Ziua 9. 6 decembrie 2024 HA NOI – HA LONG
Vom fi preluati cu autocarul si plecam spre Ha Long. Avem de strabatut un drum de cca 4 ore, in care vom vedea pe margine câmpuri de orez, bivoli de apă și viața de zi cu zi a satului vietnamez.
La jumatatea drumului vom face o pauza, este acolo un megamarket cu multe produse locale, care va vor place cu siguranta. Shopping time!
Pornim din nou si in jurul pranzului ajungem la cheiul din Ha Long, de unde pornim intr-o excursie cu o ambarcatiune foarte frumoasa pentru a vizita Golful Ha Long - un sit al patrimoniului mondial. Mari oportunități de fotografiere a insulelor de forme foarte interesante, asa cum sunt de exemplu Dog Island, Incense Burner Island, Fighting Cock Island și așa mai departe. Vizitam peștera carstica Sung Sot și putem face o baie pe plaja Titov, sau sa urcam pana la panorama asupra golfului. O sa ne bucuram de apus si de rasarit dar si de cina, de muzica, de pescuit. Înnoptare pe croazieră.

Prezentarea vasului de croaziera cu care o sa navigam in Ha Long: Victory Star Cruise, cu designul său rafinat si fusion - inspirat din traditia vietnameza si de traditionalele jonci din Golful Halong, este o adevărată întruchipare a frumuseții legendare a golfului. Această croazieră remarcabilă îmbină perfect tradiția cu facilități de lux pentru a oferi o experiență de neuitat. Având 32 de cabine repartizate pe patru punți, Victory Star Cruise se mândrește cu o serie de facilități, inclusiv un bar, un restaurant, o terasă și un centru spa.
Răsfățați-vă cu preparate delicioase la restaurantul de la bord, relaxați-vă cu un tratament spa liniștitor sau pur și simplu bucurați-vă de soare pe puntea spațioasă. Fiecare moment petrecut pe Victory Star Cruise este conceput pentru a vă cufunda în lux și a crea o experiență de călătorie de neegalat.





Innoptam pe Victory Star 5* Cruise

Mese incluse: Mic dejun, pranz si cina

Ziua 10. 7 decembrie 2024 HA LONG
După micul dejun, o sa ne imbarcam intr-o barca mai  mică pentru a descoperi mai mult Golful Ha Long. După-amiază, ne intoarcem pe vasul de croaziera pentru cină și cazare. Înnoptare în croazieră.



Innoptam pe Victory Star 5* Cruise

Mese incluse: Mic dejun, pranz si cina

Ziua 11. 8 decembrie 2024 HA LONG - HA NOI
Dimineata luam micul dejun, apoi la ora 09:00 predam cabinele. Ramanem in continuare pe punte, la ora 11:00 avem un ealy lunch. La 12:00 debarcam si pornim inapoi spre Hanoi. Pe drum facem o oprire la ferma si fabrica de perle si inca una la magazinele pe care deja le cunoasteti.



Ajungem spre seara in Hanoi, timp liber, fiecare face ceea ce-si doreste.

Cazare Hotel Sunway 4* Hanoi

Mese incluse: mic dejun si pranz

Ziua 12. 9 decembrie 2024 HA NOI – FULL DAY CITY TOUR
Mic dejun la hotel.
Plecam cu autocarul sa vizitam Templul Literaturii, fondat în 1070 de împăratul Ly Thanh Tong și dedicat filosofului chinez Consucius; vizitați Templul Ngoc Son și lacul Hoan Kiem (care deja va este cunoscut). Vizitam si istoricul Cartier Vechi al orașului Ha Noi, cu 36 de străzi denumite după bunurile care se vindeau odinioară acolo; piața Hang Be - o piață de zi tipică vietnameză.
Vizitam Muzeul de Etnologie, un centru valoros pentru expunerea și conservarea patrimoniului cultural al celor 54 de grupuri etnice din Vietnam. Daca avem norc o sa vedem si un scurt spectacol de teatru de papusi pe apa, o traditie in Vietnam.
Luam prânzul la un restaurant local, iar dupa amiaza vizitam complexul Ho Chi Minh, trecem prin fata Mausoleului lui Ho Chi Minh (fara sa intram), vedem pe malul lacului casa in care a locuit unchiul Ho, apoi Pagoda cu un singur stâlp.  și vizitarea Muzeului de Etnologie, un centru valoros pentru expunerea și conservarea patrimoniului cultural al celor 54 de grupuri etnice din Vietnam.
Luați prânzul la un restaurant local.
Ne intoarcem la hotel, refresh si un pic de odihna apoi vom fi transferati la un restaurant local pentru cina de adio.
Înnoptare în Hanoi.



Cazare: Hotel Sunway 4*

Mese incluse: mic dejun, pranz si cina

Ziua 13. 10 decembrie 2024 LA REVEDERE VIETNAM! PLECAM SPRE CASA
Zboruri spre casa.
10DEC HANOI HAN       - ISTANBUL IST     TK   165 22:30 05:30+       

Mese incluse: mic dejun

Ziua 14. 11 decembrie 2024 AJUNGEM LA BUCURESTI
Conexiune: 11DEC ISTANBUL IST    - BUCHAREST OTP    TK  1043 08:30 08:50

Programul excursiei poate suferi modificari datorita unor situatii independente de organizatori si agentie turistica (vreme, probleme in trafic, nefunctionalitati ale furnizorilor de servicii etc). Modificarile sunt decise de insotitorul de grup si comunicate grupului.

Scurta descriere a excursiei:
O sa descoperiti impreuna cu mine un Vietnam fascinant si misterios. Este o destinație turistică exotică, renumită pentru căldura oamenilor, istoria îndelungată, cultura bogată și obiceiurile a 54 de minorități etnice. Pe lângă aceasta, țara atrage tot mai mulți turiști și prin varietatea peisajelor naturale uimitoare. De asemenea, Vietnamul se mândrește cu 7 situri ale Patrimoniului Mondial și multe Patrimonii Culturale Imateriale recunoscute de UNESCO, precum și cu valorile culturale unice.

In Vietnam se poate calatori în orice perioadă a anului, fiecare anotimp oferind peisajelor si locurilor prin care treceti un farmec aparte, dar cele mai populare luni dpdv turistic sunt cele cuprinse intre octombrie și aprilie. Noi ajungem in noiembrie - decembrie, adica in PERIOADA DE VARF.

 :oops: Inainte de a va inscrie cititi informatiile de mai jos (cu click pe fiecare). Inscriindu-va in aceasta excursie intelegem ca le-ati parcurs si ati acceptat conditiile si regulile noastre:

•   Reguli pentru membrii clubului
•   De stiut – mai ales daca sunteti prima oara cu noi.
•   Rolul insotitorului de grup
•   Cum va informati ulterior rezervarii
•   Reguli in timpul calatoriei
•   Contract cu agentia de turism Bon Voyage
•   Renuntarea unilaterala la o excursie

Offline admin

  • Administrator
  • Hero Member
  • *****
  • Mesaje postate: 13799
Re: Frumusetea exotica a Vietnamului. Paradis Island 28 nov - 11 dec 2024
« Răspuns #1 : Miercuri, 17 Ianuarie 2024, 18:22 »
Am deschis rezervarile. Inscrierile se fac aici: https://singlescamp.ro/trip/tur-sejur-vietnam-2024

Offline Bon Voyage

  • Global Moderator
  • Hero Member
  • *****
  • Mesaje postate: 622
Re: Frumusetea exotica a Vietnamului. Paradis Island 28 nov - 11 dec 2024
« Răspuns #2 : Marți, 27 Februarie 2024, 12:32 »
Deoarece cele 16 locuri ale excursiei s-au epuizat f repede ,am extins grupul cu inca 4 locuri.

Offline Bon Voyage

  • Global Moderator
  • Hero Member
  • *****
  • Mesaje postate: 622
Re: Frumusetea exotica a Vietnamului. Paradis Island 28 nov - 11 dec 2024
« Răspuns #3 : Marți, 19 Martie 2024, 08:12 »
DOAR 1 LOC DISPONIBIL INTR-O CAMERA DBL LA BARBATI.

Offline Bon Voyage

  • Global Moderator
  • Hero Member
  • *****
  • Mesaje postate: 622
Re: Frumusetea exotica a Vietnamului. Paradis Island 28 nov - 11 dec 2024
« Răspuns #4 : Miercuri, 27 Martie 2024, 13:54 »
2 locuri disponibile .

Offline Camelia Henegariu

  • Newbie
  • *
  • Mesaje postate: 11
Re: Frumusetea exotica a Vietnamului. Paradis Island 28 nov - 11 dec 2024
« Răspuns #5 : Joi, 28 Martie 2024, 19:02 »
....tot la bărbați?

Offline admin

  • Administrator
  • Hero Member
  • *****
  • Mesaje postate: 13799
Re: Frumusetea exotica a Vietnamului. Paradis Island 28 nov - 11 dec 2024
« Răspuns #6 : Joi, 28 Martie 2024, 19:26 »
Servus Camelia, ti-am raspuns pe whatsapp.

Offline catalin73

  • Newbie
  • *
  • Mesaje postate: 2
Re: Frumusetea exotica a Vietnamului. Paradis Island 28 nov - 11 dec 2024
« Răspuns #7 : Vineri, 07 Iunie 2024, 13:35 »
Buna ziua , daca se intampla ca un barbat sa renunte sunt interesat sa merg in excursie .

Offline cris28

  • Newbie
  • *
  • Mesaje postate: 4
Re: Frumusetea exotica a Vietnamului. Paradis Island 28 nov - 11 dec 2024
« Răspuns #8 : Sâmbătă, 15 Iunie 2024, 12:54 »
Buna ziua.
Eu as dori sa renunt la excursie.Daca mai sunteti interesat, as fi dispus sa va cedez locul
Ma puteti contacta telefonic sau pe whats up la tel 0752 181770

Offline admin

  • Administrator
  • Hero Member
  • *****
  • Mesaje postate: 13799
Re: Frumusetea exotica a Vietnamului. Paradis Island 28 nov - 11 dec 2024
« Răspuns #9 : Miercuri, 11 Septembrie 2024, 15:32 »
Chiar daca mai este ceva timp pana la plecare, doresc sa va spun ceva despre viza. Cel mai probabil ca toti ati citit conditiile de calatorie in Vietnam si ati vazut ca viza se poate obtine in doua feluri:

- online, cu prezentarea unor documente

- VOA (visa on arrival) adica pe aeroportul pe care aterizam.

Dezavantajul in prima situatie este ca ti se cer multe documente si nu intotdeauna viza vine aprobata, pt ca pot fi greseli la completare, expediere, iar ei sunt foarte meticulosi.

In cea de-a doua varianta, este necesara o pre-viza, luata de o agentie turistica autorizata. Noi lucram cu o agentie foarte mare, care are acces la sistemul de vize asa ca le-am transmis deja lista cu pasapoarte pentru a obtine pre-viza.

Aceasta pre-viza poate fi folosita pe aeroport pentru a lua viza, dar ideal, ce am facut de fiecare data cand am fost in Vietnam, am mers la Ambasada la Bucuresti cu hartia de la agentie, copie pasaport si poze, am completat acolo formularul, am platit si am luat fara probleme viza. Va recomand sa faceti acelasi lucru. In cateva zile eu primesc lista cu pre-vize si v-o transmit fiecaruia pe Email, urmand sa va prezentati la ambasada pt viza.

Pot eu sa fac acest lucru, pt fiecare dintre voi, dara doar daca am documentele cerute de ei. Completez eu formularul, platesc pt voi si va aduc apasaportul. Doar ca nu stiu cum ajungeti fiecare la Sibiu sau va puteti conecta cu mine in drumul meu spre Bucuresti. Eu am sa fiu plecat in vacanta, ma intorc pe 7 octombrie si probabil ca prin 12 - 14 octombrie am sa plec la Bucuresti.

Offline Carmen39

  • Newbie
  • *
  • Mesaje postate: 4
Re: Frumusetea exotica a Vietnamului. Paradis Island 28 nov - 11 dec 2024
« Răspuns #10 : Joi, 12 Septembrie 2024, 15:57 »
Bună ziua, tuturor!🙂
Gigi, putem transmite documentele, pașaportul și c/v taxelor pentru obținerea pre-vizei pe adresa agenției Bon Voyage, prin curierat?

Offline admin

  • Administrator
  • Hero Member
  • *****
  • Mesaje postate: 13799
Re: Frumusetea exotica a Vietnamului. Paradis Island 28 nov - 11 dec 2024
« Răspuns #11 : Joi, 12 Septembrie 2024, 18:31 »
Bineinteles, se pot transmite prin curier, doar ca va dati seama, trebuie sa fie unul serios. De trimis inapoi, dupa obtinerea vizei ,nu o sa mai fie cazul, va aduc pasaportul direct la aeroport, la plecare.

Offline gabimo

  • Newbie
  • *
  • Mesaje postate: 14
Re: Frumusetea exotica a Vietnamului. Paradis Island 28 nov - 11 dec 2024
« Răspuns #12 : Miercuri, 18 Septembrie 2024, 20:22 »
Pentru pozele de pasaport sunt dimensiuni specificate de ei undeva ? De exemplu cum au fost pentru Africa de Sud. Eu as fi interesata sa aduc documentele la agentie la Sibiu.
 

Offline admin

  • Administrator
  • Hero Member
  • *****
  • Mesaje postate: 13799
Re: Frumusetea exotica a Vietnamului. Paradis Island 28 nov - 11 dec 2024
« Răspuns #13 : Joi, 19 Septembrie 2024, 07:01 »
Acum pregatesc Email-ul cu tot ceea ce trebuie sa aveti pregatit pentru:
- viza
- vacanta

Am sa-l transmit in prima jumatate a zilei.

Offline admin

  • Administrator
  • Hero Member
  • *****
  • Mesaje postate: 13799
Re: Frumusetea exotica a Vietnamului. Paradis Island 28 nov - 11 dec 2024
« Răspuns #14 : Joi, 19 Septembrie 2024, 11:02 »
In cel mult o ora o sa primiti un Email cu textul de mai jos, cu rugamintea sa confirmati primirea:

Pentru ca doresc sa va puteti pregati din timp pentru aceasta excursie, am sa va dau cateva detalii si recomandari.

In primul rand despre viza. Am explicat pe forum (#raspuns 8, link https://forum.singlescamp.ro/index.php/topic,3777.0.html) ce variante sunt si ceea ce va recomand eu. In attach veti gasi o pre-viza, transmisa de agentia de turism colaboratoare, din Vietnam.

Pentru obtinerea vizei trebuie sa va prezentati personal la mabsada din Bucuresti (sau sa-mi transmiteti mie, la Sibiu) urmatoarele:
- pasaport + documentul transmis de mine in atasament cu PRE-VIZA.
- 2 fotografii color portret 3x4 cm
- copie color pasaport (cele 2 pagini principale)
- la fata locului va mai fi nevoie sa completati un document
- achitare taxa de viza - 50 usd

Chiar daca programul de vize este zilnic, aplicarea se poate face doar MARTI SI JOI, intre 09:00 - 12:00.

Puteti sa veniti oricand, in orice zi de marti sau joi, dar daca doriti sa intrati cu mine, sa stiti ca eu mi-am propus sa fiu pentru a primi viza, joi 17 octombrie ora 09:00 - 10:00  la amabasada. Adresa este: Strada C. A. Rosetti 35, București 030167.

Mie imi puteti trimite sau aduce personal pasaportul in Sibiu, in perioada 10 - 16 octombrie (pana in 9 octombrie si eu si Samiza vom fi plecati). Pentru adresa de expediere, transmiteti-mi un mesaj whatsapp pe 0745 106501 si va trimit datele necesare.

Recomandari.
Temperaturi, imbracaminte, incaltaminte.

Trebuie sa va asteptati ca in zona de sud sa fie un maxim de cca 25 - 30 grade, iar noaptea un minim de 20 de grade.

In zona de nord insa, Hanoi si in special Ha Long (cand o sa dormim pe mare), temperaturile scad mult, pana la un maxim de 16 - 21 grade, iar noaptea este chiar racoare, minim 10 grade.

Trebuie sa tineti cont, sa fiti pregatiti pentru trei activitati diferite ca zona si ca tip de program:

- pentru Phu Quoc, lucrurile sunt simple, toata lumea stie cum sa se imbrace pentru plaja. Temperatura medie în Phu Quoc în decembrie variază între 25-30°C. Temperatura aerului este caldă și confortabilă, fiind perfectă pentru a petrece zile lungi la plajă sau pentru a explora insula. Temperatura mării este, de asemenea, caldă, variind între 27-29°C ceea ce o face ideală pentru înot și activități acvatice.

Nu uitati de protectii solare, dar le puteti cumpara si de acolo. Costume de baie, haine lejere, incaltaminte de vara

- pentru Saigon si Hanoi, chiar daca temperaturile sunt diferite (in sud este mult mai cald), intotdeauna recomand cam acelasi lucru: incaltaminte comoda dar sport/treking pentru plimbare, tricouri usoare si o jacheta de seara.

- pentru  vasul de la Ha Long - nu o sa luam cu noi trolerul de cala ci doar un bagaj usor de mana un troler de cabina, un rucsac ceva mai mare sau o geanta. Din port vom fi transferati pana la vas cu o ambarcatiune, in care nu avem loc plus ca este dificil de urcat cu ceva greu pe ea. In bagajul de mana sa aveti:
- tricouri din material tehnic (in care nu se transpira)
- un trening, sau pantalon scurt/lung de drumetie de primavara + bluza cu gluga - sa va simtiti lejer seara si dimineata pe punte
- incaltaminte sport pentru ca o sa avem excursii pe insule si avem o mica drumetie, mergem cu canoe - deci trebuie sa fiti lejeri
- costum de baie
- trusa de igiena
- ceva de imbracat seara pe vas. Anul acesta am avut un grup exceptional, de oameni foarte-foarte faini, gata de petrecere. Fetele si-au cumparat ao-dai-uri (la fel au fost si de Anul Nou), iar baietii au fost casual party. Seara in restaurant am sa rog din nou sa ma lase sa pun muzica sa va puteti distra. Pana maxim la 22:00 pentru ca nu vom fi doar noi pe vas. Dar cu siguranta o sa fim majoritari.
- o pelerina - sa nu va lipseasca in nici o zi din rucsacul de zi.

In cabina o sa aveti slapi, prosoape, sampon, sapun si chiar halat. Deci nu trebuie sa duceti cu voi pe punte inutilitati.

Daca intram in vreun templu: ciorapi, pt ca trebuie sa ne descaltam. Pantaloni lungi la barbati (nu este optional, este obligatoriu), iar la femei ceva mai lung sa acopere picioarele, DAR IN SPECIAL UMERII, nu au voie sa fie goi. Eu am sa va spun in fiecare zi, pt urmatoarea cum sa fiti imbracati, pt a evita sa fiti respinsi la intrare sau sa fie nevoie sa va cumparati acolo accesorii.

Pregatiti-va si pt stropi. Luati in serios partea asta cu protejarea de ploaie si veniti cu pelerina si nu una de unica folosinta, ci minim una semiprofesionala.

Pe langa bagajul de cala, luati si un rucsac mic de 20 litri, pe care sa-l aveti zilnic cu voi. In excursii sau la plaja.

Nu exagerati cu bagajul de cala.  Intotdeauna recomand pentru aceasta excursie un troler supradimensionat, dar usor de dus (peridoc si totusi cu un volum pe care sa-l puteti manevra usor). Supradimenionat nu inseamna si greu. Luati doar lucruri simple, usoare, nu burdujiti trolerul, pentru ca daca vreti sa va cumparati ceva nu o sa aveti in ce sa puneti.

Bani. In Vietnam se folosesc doar dongi, moneda locala. Asa ca trebuie sa schimbam. La hotel, la birouri de schimb, prin retragere de la automat

Cati bani sa aveti la voi? In primul rand luati in calcul ca la magazine, inclusiv cele de artizanat, matase, se poate plati cu cardul. Dar pentru alte cumparaturi, inclusiv cele de la mesele care nu sunt incluse, trebuie sa aveti cash. Eu de regula iau: 300 USD si cca 400 de euro. Nu cheltui atata, decat daca fac cumparaturi. Preturile la mancare si bautura sunt foarte mici Vietnam, iar noi avem micul dejun + 9 mese incluse.

Ganditi-va de asemenea ca la ghizi, soferi, fiecare grup strange 3-4 USD/persoana/zi si cineva, prin rotatie ii ofera ghidului si soferului. Va trebui sa aveti marunti pentru tips-uri. Va spun de la inceput, cei vechi stiu, eu nu pun mana pe acesti bani, pentru ca nu vreau sa se inteleaga altceva. Nici nu ma intereseaza daca cineva da sau nu, e decizia fiecaruia. Dar in astfel de tari, in foarte foarte putine cazuri l-am auzit pe cel care strange banii, sa zica de cineva care nu a vrut sa dea. Toata lumea e amabila si recunoscatoare ghidului si soferului pt servicii.

In ce tineti banii? In Vietnam nu sunt hoti de buzunare. Dar niciodata nu se stie. In plus o sa aveti de multe ori pasaportul cu voi in timpul zilei. Eu recomand intotdeauna sa aveti, oriunde in excursii, ceva de tinut la gat.

Ce cumparaturi puteti face in Vietnam:
- in primul rand imbracaminte sport. Ei sunt mari producatori de textile, asa ca acolo este prima mana. Am cumparat de acolo tricouri NorthFace, haine tehnice Goretext, pantaloni de drumetie, sepci, bluze.
- genti, rucsac, trolere de cabina - sunt foarte foarte ieftine - o sa mergem in Hanoi, este o zona larga de unde se pot alege si cumpara; dar asta la sfarsit de excursie
- apoi articole din matase - Vietnamul are matase foarte buna calitativ, ei spun ca ar fi cea mai buna. O sa mergem in magazine din care puteti cumpara asa ceva
- produse din piele de crocodil si pisica de mare. Trebuie insa stiut ca nu sunt deloc ieftine. Da, acolo exista materia prima, sunt mii si mii de ferme de crocodili, dar prelucrarea nu se face acolo decat rar. Pentru a fi aduse inapoi produsele finite si vandute, se practica adausuri pe masura.
- perle. In drum spre Ha Long sau cand ne intoarcem, o sa intram sa vedeti o crescatorie de perle, de unde puteti si cumpara
- amintiri - elemente decorative

Referitor la shopping. In partea de circuit, trebuie inteles ca nu este o excursie de shopping, dar evident ca o sa va ofer ocazia, acolo unde stiu ca merita si este pe traseu, sa faceti cumparaturi. O sa aveti ocazia in perioada de sejur, dar si in locurile pe care le stiu, sa va cumparati ceea ce doriti.

Prizele in Vietnam. Nu va asteptati ca peste tot sa fie la fel. De aceea recomand un adaptor general care sa ava ajute oriunde in lume. Pentru a vedea ce folosesc, intrati pe link-ul acesta: https://www.power-plugs-sockets.com/vietnam/

Cu cateva zile inainte de plecare o sa primiti biletele pt zborul international. Va recomand in mod deosebit sa faceti check in-ul online. Se poate aplica cu 48 de ore inainte de zbor. Orice problema apare cu zborul, check in-ul prezinta o protectie suplimentara biletului de zbor.

Va mai scriu cateva considerente de grup. Ma adresez acum celor noi, care nu au mai calatorit cu noi, pentru ca ceilalti stiu regulile.

In primul rand ca trebuie stiut si inteles ceea ce este comunicat pe site si forum: SUNTEM UN CLUB, NU O AGENTIE TURISTICA. Ce inseamna asta, ce diferente esentiale sunt. Primul este ca clubul are o anumita trasatura, o anumita caracteristica, ceva care a adunat oamenii in el.

In cazul nostru este socializarea persoanelor SINGLE.  Facem acest gen de turism de socializare pentru a oferi un cadru omogen, intim si placut, in care persoanele care vin in vacante sa poata relationa cu usurinta. Ne dorim ca dupa excursie lumea sa plece cu noi legaturi de prietenie sau amicitie. Eu, sau oricare alt insotitor de grup care mergem in acest calatorii o facem pentru:
- a ne asigura ca totul se petrece si se ofera asa cum este prezentat, afisat si promis pe site si forum
- incercam sa corectam sa remediem orice problema apare de la terti
- dorim si facem in asa fel incat atmosfera sa fie una de bun simt si respect intre participanti
- incercam sa fim un catalizator pentru relationare, de aceea activitatea noastra este de dimineata pana noaptea tarziu. Chiar si in extra-program, propun sa mergem impreuna, la masaj, la terase, la evenimente, in asa fel incat stam mult impreuna cu grupurile.

Care este prin urmare diferenta principala intre o vacanta cu clubul si una cu o agentie turistica clasica. Este aceea ca noi ne dorim ca pe langa vacanta in sine, lumea sa formeze prietenii si relatii. De aceea am prezentat pe site profilul obligatoriu Singles Camp, regulile noastre de grup si de interactionare: in primul rand ne respectam, apoi incercam sa nu deranjam prin comportamente excesive sau tabieturi, lasam egoismele acasa.

Nu mergem la insotitor sa cerem un anumit tip de camera, sau cea mai buna camera, nu fugim la autocar sa prindem nu stiu ce loc, nu suntem intr-o competitie cu ceilalti. Ma intreba cineva la ambasada, cum ne asezam in autocar, in ordinea inscrierii, pt ca ea era ultima inscrisa? NU!!!! Nici a vechimii!

Locurile in autocar se ocupa prin rotatie, azi stau in fata, maine mai in spate, poimaine in alta parte. Asa dam posibilitatea fiecaruia de a ocupa un anumit loc si aveti de asemenea ocazia ca schimbandu-va (nu ca perechi, nu la asta m-am referit) - puteti discuta mereu cu alte persoane pe timpul drumului.

O sa va rog mult sa tineti cont de aceasta regula, dar si de altele, prezentate la finalul descrierii excursiei, la PRECIZARI.

Doresc ca atmosfera sa fie cat mai vesela. Aduc muzica pt autocar, pentru croaziera, mergem in pub-uri cand avem ocazia, vreau ca atmosfera sa fie cat ma destinsa. Evident ca cine e mai "serios" sau mai ursuz din fire poate sta deoparte, sa-si faca alt program daca nu-i place sa se distreze. Nu e nici o problema, suntem firi diferite, fiecare are anumite preferinte.

In atasament sunt inca 3 atasamente. Acolo gasiti pe grupulete, biletele de avion pentru zborurile interne. Vedeti in ce grup va gasiti numele si descarcati biletul.

Daca mai aveti intrebari, va raspund cu toata placerea, DOAR AICI PE FORUM. Nu pe FB, nu pe whatsapp, nu pe Email. Forumul este anuntat ca unica platforma de dialog si informare, aici povestim. Ceea ce intreaba o persoana, poate sa intereseze si pe altii