Autor Subiect: Brazilia. Vacanta sud-americana. 15 - 28 noiembrie 2023  (Citit de 3886 ori)

0 Membri şi 1 Vizitator vizualizează acest subiect.

Online admin

  • Administrator
  • Hero Member
  • *****
  • Mesaje postate: 13257
Brazilia. Vacanta sud-americana. 15 - 28 noiembrie 2023
« : Marți, 15 Noiembrie 2022, 06:42 »
Tarif*: 3.750 euro/ persoana

Discount GOLD MEMBER:: 100 euro

*Tariful este valabil pentru un curs euro/dolar = 1/1 Pentru ca agentia trebuie sa plateasca pachetul turistic in USD, in aceasta situatie fiind nevoie ca pretul excursiei sa fie actualizat in situatia modificarii de curs. Eventuala diferenta aparuta se va adauga la ultima rata de plata.

Rezervari: https://singlescamp.ro/trip/circuit-brazilia-2023

Perioada de desfasurare: 15/11/2023 - 28.11/2023

Cazari:
15/17 noiembrie Sao Paulo: PESTANA SAO PAOLO 4*
17/19 noiembrie Foz do Iguaçu: VIALE CATARATAS 4*
19/20 Manaus: HOLIDAY IN 3*
20/22 Amazon: AMAZON JUNGLE HOTEL 3*
22/26 Rio de Janeiro: WINDSOR PLAZA HOTEL 4* Copacabana - se afla la doar 300 de metri de celebra plaja

Grup de: 20 persoane

Descrierea serviciilor

Servicii incluse:
•   zboruri intercontinentale: Bucuresti - Sao Paolo si Rio de Janeiro - Bucuresti
•   transfer aeroport - hotel si aeroport - hotel
•   transport zonal cu autocar/microbuz
•   servicii, navigatii, transferuri mentionate in program
•   cazare 11 nopti, in camera dubla, cu inca o persoana de acelasi sex
•   mic dejun x 11
•   4 pranzuri
•   2 zile cu pensiune complete (in Amazon)
•   insotitor de grup, din partea Singles Camp, pe toata perioada excursiei
•   ghizi locali cu prezentare in limba engleza

Nu sunt incluse:
x     asigurare de calatorie (optional)
x     zboruri interne (la acest moment nu sunt comunicate tarifele si programul de zbor)*
x     alte mese care nu sunt la "incluse"
x     intrari la obiective
x     alte servicii care nu sunt mentionate la incluse
x     cheltuieli personale
x     informare asupra conditiilor medicale de calatorie, daca e cazul eventuale programari - efectuari - costuri teste medicale, completare formulare de calatorie sau medicale necesare intrarii in tarile de destinatie

Avem urmatoarele zboruri interne:
Sao Paulo - Iguazu
Iguazu - Manaus
Manaus - Rio de Janiero
Informativ pt a va putea estima cat mai exact bugetul de excursie, cele 3 zboruri vor fi in jur de 1.000 USD. Confirmarea ferma de tarif va fi doar in momentul achizitionarii de catre agentie a acestora.

Zboruri

15 noiembrie BUCHAREST OTP  - PARIS CDG        AF  1089 06:20 08:40         
15 noiembrie PARIS CDG - SAO PAULO GRU    AF   460 10:25 18:15
         

26  noiembrie  KL 706 20:50 Rio de Janeiro Aeroportul Internațional Galeão GIG - Amsterdam AMS 12.15  (27 noiembrie)
27 noiembrie  KL1379 20:45 Amsterdam AMS - Bucuresti 00.30 (se ajunge in 28 noiembrie imediat dupa miezul noptii)


*Tariful excursiei prezentat pe site a fost calculat in conditiile cotatiei companiilor aeriene, la data realizarii ofertei si a postarii pe site. Avand in vedere situatia de impredictibilitate actuala, trebuie intelese si acceptate de catre persoana care rezerva, efectele unor posibile modificari ale preturilor biletelor de avion. Bon Voyage Sibiu nu poate garanta tariful biletului de avion decat in momentul in care este emis si il achita. Acest moment nu este acelasi cu cel al lansarii excursiei, nici al inscrierii si nici chiar al rezervarii propriu zise, astfel incat exista posibilitatea ca atunci cand Bon Voyage cumpara biletele, pretul sa fie mai mare decat cel pentru care s-a facut calculatia tarifului de excursie. Eventuala diferenta de pret la biletele de avion se va adauga automat la tariful de excursie si va fi comunicata persoanelor rezervate, urmand ca acestea sa achite diferenta.
De asemenea trebuie inteles si acceptat ca linia aeriana poate modifica de asemenea si orarul de zbor.
In conditiile in care aceste aspecte s-au comunicat si explicat inca din faza de lansare, se considera insusite si acceptate de cei care au efectuat rezervari.
Pretul biletelor de avion luat in considerare pentru calculatia tarifului excursiei este de 1.600 euro.
   
Insotitor de grup din partea Singles Camp: Gigi Cindea

Ce vedem in aceasta calatorie: Brazilia cu tot ceea ce are mai iconic: Amazonul, cascada Iguassu, plaja Copacabana, Corcovado, Insulele Tropicale, orasele Sao Paulo, Rio de Janeiro si Manaus

Profilul si tipul excursiei: calatorie de grup cu vizitare in tur a destinatiilor si obiectivelor turistice mentionate in program.

Cui se adreseaza ca profil de participant: persoane active, care iubesc calatoriile in grup, interesante sa descopere impreuna cu altii locuri deosebite. Sociabile, tolerante, cu respect fata de cei din jur, intelegatoare fata de ceea ce inseamna grup, o astfel de destinatie. Dorim sa formam la fel cum a fost in Patagonia, un grup de oameni faini, cu care sa te simti ca intr-o vacanta cu prieteni.

Trebuie sa aveti la voi:
•   Document de identitate: pasaport
•   Documente medicale - cele solicitate de autoritatatile locale din zona de calatorie: Brazilia si Argentina

Despre bagaje: Cu 2 luni inainte de plecare o sa apara pe forum o multime de informatii si detalii generale, dar si particulare. asa cum sunt cele legate de bagaje.

Programul excursiei

Ziua 1. 15 noiembrie 2023 Pornim spre BRAZILIA Ora de intalnire: 03:20

Zboruri:
15 noiembrie BUCHAREST OTP  - PARIS CDG        AF  1089 06:20 08:40  si conexiune       
15 noiembrie PARIS CDG - SAO PAULO GRU    AF   456 10:25 18:15


Vom fi asteptati la aeroport, transfer privat la hotel, check in hotel Pestana São Paulo

Cina individual la hotel sau in jur.

Ziua 2. 16 noiembrie 2023 DESCOPERIM SAO PAULO
Un tur ghidat de o jumatate de zi, dupa care free time.



Orașul cu cea mai rapidă creștere din Brazilia, São Paulo este unul dintre cele mai mari orașe din lume. Este totodata principalul oraș industrial al Braziliei. Chiar daca eticheta de "industrial" duce intotdeauna gandul la ceva functional, in care nu prea ai multe de vizitat, aici e total altceva. Sunt o multime de atractii si sunt de facut o gramada de lucruri, incat nu sti ce sa alegi...
Printre atractii: parcul și grădina zoologică din oraș, parcul Ibirapuera și Planetariul. Grădina Zoologică din São Paulo este cea mai bună de acest fel din America de Sud. Un loc inedit este Institutul Butantan, o instituție științifică care realizează cercetări și produce ser pentru protejarea de speciile otrăvitoare care traiesc in Brazilia.O vizită la Butantan include o vizită la colecția sa de animale rare, precum și un tur ghidat al serpentariului și al producției de serum.



Ziua 4. 17 noiembrie 2023 Zburam spre CASCADELE IGUAZU

ZBOR INTERN: 17/11/2023 AD2955 08:40 São Paulo Campinas - Foz do Iguaçu 10:15 

Cunoscută drept a opta minune a lumii, vizitatorii sunt mereu uimiți de frumusețea cascadelor. Există peste 275 de cascade cu un volum impresionant de apă in cadere, mai ales în sezonul ploios.
Înconjurată de cel mai curat aer pe care îl poți respira undeva, asta datorită vegetației abundente, regiunea este de o frumusețe de nedescris, este tot ceea ce putut face mai minunat natura.
Caderile uriase de apa, fac un zgomot extrem de puternic, putand fi auzite de la kilometri distanță, iar norii de stropi formează un curcubeu permanent.
Cuvântul Iguassu (Iguaçu în portugheză), în limba indienilor băștinași, înseamnă "Apă Mare". Cu 275 de cascade, Iguazu este cea mai mare cascadă din lume ca volum de apă pe secundă. Are 80 metri înălțime, iar deschiderea sa in forma de U se intinde pe o suprafață de 4 km .
Cascadele sunt situate în mijlocul Parcului Național Iguazu din Brazilia și al Parcului Național al Argentinei Națională a Argentinei. Din ambele parcuri naționale, este posibila priveliștea spre principala cascadă numită " Gâtlejul Diavolului". Exista acolo un loc de belvedere pentru a face fotografii, un lift panoramic și de asemenea, o mic drum care ajunge foarte aproape de apă.



Ziua 5. 18 noiembrie 2023 Vizitam IGUAZU si pe partea argentiniana si pe cea braziliana
O zi întreagă de vizitare, o excursie care include si pranzul.

Doresc in afara programului anuntat sa discut cu ghidul si agentia sa vedem in ce masura mai putem insera un obiectic: Parque das Aves: https://www.parquedasaves.com.br/ Cand ne apropiem de excursie va pot confirma sau nu si acest obiectiv optional. Pretul este in jur de 16 USD. Este un loc foarte interesant, mi-a fost prezentat si recomandat de reperezentanta biroului de turism din Foz, cu care m-am intalnit la ITB Berlin. Se afla la cca 30 minute de mers cu masina de hotelul in care vom sta in Foz. Noua ne mai ramane inca o jumatate de zi si in 19 noiembrie, asta pt ca zborul il aveam seara.

Continui cu programul anuntat, aceasta a fost doar o paranteza:

Plecam de la hotel, urmam o autostradă pitorească până la Parcul Iguazu din Argentina. Vizitam la pas, fara graba, vom avea timp timp suficient pentru a admira cascadele argentiniene superioare, inclusiv Cascada San Martin. Pe drumul inapoi de la cascade, turul se oprește în districtul comercial argentinian. Biletul de intrare in Parcului Național este inclus in tarif.
Prânz la restaurantul Fortin din partea argentiniană.
După prânz, plecare pentru turul de o jumătate de zi pe partea braziliană a cascadelor. Vizitam centrul de prezentare a parcului, o expoziție despre ecosistemul zonei.
Continuam pe Autostrada Cataratas prin pădurea tropicală a parcului până la cascade. Cascadele Iguazu se află la granița dintre Brazilia și
Argentina, acolo unde unde râul Iguassu se prăbușește într-un canion gigantic în formă de potcoavă. Coborâm pe o pasarelă, contemplând panoramic minunatele cascade în toată splendoarea si exuberanța naturii.
Ajungând la ascensor, o coborâre în belvedere pe partea braziliană (nu se revine pe același traseu). În tur este inclusă intrarea atât în parc, cât și folosirea liftului.
Întoarcere la hotel.



Ziua 6. 19 noiembrie 2023 MANAUS, poarta Amazonului

In prima parte a zilei, daca nu am reusit sa ajungem la Parque das Aves in celelalte 2 zile, o putem face astazi.

Dupa amiaza tarziu o sa avem transferul la aeroport pentru zborul spre Manaus

19/11/2023 AD4865 20:15 Foz do Iguaçu - São Paulo Campinas 21:45 
19/11/2023 AD4451 22:40 São Paulo Campinas - Manaus 01:25 
Manaus: Sosire și transfer la hotel.

Nu avem cum sa vedem ceva in acest oras, dar pentru ca vom sta acolo, macar sa stiti cateva lucruri despre el:

Manaus, este poarta de intrare în jungla amazoniană. Un oraș al contrastelor. Un oraș construit cu material importat din Europa la începutul secolului al secolul al XIX-lea, în timpul perioadei de boom al cauciucului are o serie de atracții: zona de la  malul mării, zona istorică cu Customs House, cea construită în Anglia, dezasamblată și reasamblată în Manaus. De asemenea: Piața São Sebastião, care se află în centrul orașului, remarcabilul "Teatro Amazonas", unde marile personalități de altădată, precum Caruso, au onorat scena acestei magnifice opere - un excelent reper a anilor de opulență ai orașului Manaus. Construită în 1896 și restaurată în întreaga sa splendoare regală, această fabuloasă cladire pare acum ciudat de la nelalocul ei în decor. Alte clădiri care merită să fie vizitate: "Palacio Rio Negro", construit la sfârșitul secolului al XIX-lea ca locuință pentru un bogat negustor german de cauciuc ș cumpărat ulterior de guvernul statului; Piața Municipală, o structură din fier forjat cumpărată prin catalog din Europa și asamblată în Manaus la începutul secolului XX și situată în apropierea docurilor. In piata este expus spre vanzare un sortiment extraordinar de bogat de produse locale, printre care fructe tropicale, pește de apă dulce, obiecte de artizanat și plante medicinale. Muzeul indian, dedicat culturilor indiene din regiune, are o colecție de instrumente de suflat din lemn, coifuri din pene și alte artefacte.
Restul zilei liber



Ziua 7. 20 noiembrie 2023 AMAZON 1
Transfer la Amazon Ecopark Lodge. Pentru vizitarea Amazonului am ales un partenierat  pe un pachet turistic, oferit de o agentie locala, specializata in excursii in zona.

↓ INFORMAȚII TEHNICE ↓
Amazon Ecopark Jungle Lodge, locul in care ne vom petrece 2 nopti se află la aproximativ 1 oră de aeroportul internațional și de zona hoteliera din Manaus, capitala statului Amazonas din Brazilia.
Lodge-ul este situat  pe malurile râului Tarumã, un afluent al Râului Negru (Rio Negro), care la rândul său este cel mai mare afluent al râului Amazon. Transferul către și de la lodge este destul de ușor: combină o scurtă călătorie de 15 - 40 minute cu mașina și o plimbare cu barca de 20 de minute, plus o scurtă plimbare pe jos la debarcader.
Vom fi preluati de la hotel pentru un transfer terestru, care se va face cu vehicule aflate in acel moment la dispozitie, adaptate la marimea grupului: o mașină sedan, o dubă, un microbuz sau un autobuz de dimensiuni normale. Vom fi conduși la Marina Tauá(*), un debarcader local, o calatorie de aproximativ 15 minute.
(*) Acest debarcader se află pe malul râului Tarumã, același râu pe care se află Ecopark Jungle Lodge.
Uneori, din considerente logistice și operaționale, se folosesc cheiuri din alte locații.
Pentru transportul pe râu (care durează aproximativ 20 de minute) vom fi imbarcati in bărci de tip regional sau canoe cu motor cu un baldachin de protecție, folosite exclusiv de către lodge.
Toate ambarcațiunile respectă toate standardele de siguranță cerute de Marina braziliană (înregistrare oficială a călătoriei și a pasagerilor săi, capacitate maximă, veste de salvare, dispozitiv de comunicare prin radio sau telefon mobil, membru al echipajului licențiat, etc.).
La întoarcerea de la lodge vom parcurge pana la Manaus practic acelasi drum, dar invers.

Lodge-ul are 70 de camere împărțite în 3 categorii (stil bungalow), avand ca dotări incluse: aer condiționat, minibar, balcon, ferestre cu plasă, băi private cu duș cald/ rece. Exista posibilitatea si o s-o cerem de camere cu 2 paturi (twin).
BUNGALOW TRADIȚIONAL total 36 camere . Sunt construite din lemn cu aer-aer condiționat , minibar, balcon, ferestre ecranate, baie privată cu duș cald/ rece. La acest tip de bungalow nu exista pisibilitatea de twin.
TV și wi-fi nu sunt disponibile.



INCLUSE:
•  o excursie de o zi întreagă la fenomenul Întâlnirea apelor (daca preluarea de la hotel se va face pana la 08:30am sau daca la intoarcere se opteaza pentru o ora ulterioara 17:00
•  transfer IN (mașină și ambarcatiune) și Transfer OUT (ambarcatiune și mașină).
•  mese: 2 prânzuri, 2 cine și 2 mic dejunuri.
•  excursii:
(1) drumeție în natură,
(2) Pădurea Maimuțelor ,
(3) vizită la o casă de caboclo ́s,
(4) pescuit
(5) seara excursie în canoe pentru a vă bucura de sunetul naturii
(6) excursie de o zi întreagă la fenomenul Întâlnirea apelor

Excursiile va fi coordonate de către departamentul local de operațiuni.

*Ora de check-in: 13h30 (sau 13h30).
*Ora de check-out: 10:30 (am)



Ziua 8. 21 noiembrie 2023 AMAZON 2
Program de vizitare.

Ziua 9. 22 noiembrie 2023 RIO DE JANEIRO
Transfer la aeroport pentru zborul spre Rio de Janeiro.

Zboruri domestice:
22/11/2023  AD4013 17:00 Manaus - São Paulo Campinas 21:45 
22/11/2023 AD4449 23:30 São Paulo  Campinas - Rio de Janeiro Galeão 00:35


Rio de Janeiro: Sosire și transfer la hotel, asistati de personal in limba engleza.
Munți, păduri tropicale, lacuri verzi ca smaraldul și kilometri de plaje cu nisip alb - acestea sunt cateva din atribute naturale care fac din Rio de Janeiro una dintre cele mai dorite destinatii din lume. Dar acolo nu doar natura este interesanta si atractiva ci si oamenii, cariocas. Autentici, relaxati, dezinvolti, aceștia dau culoare orasului. Rio este renumit pentru că este locul de natstere su casa atât pentru samba, cât și pentru bossa nova. Acolo nu esti nicioadata departe de muzica. Trebuie sa stiti ca acolo, in Brazilia si in special in Rio sunt cei mai mari muzicieni de jazz din lume. 
Check in și cazare. 



Ziua 10. 23 noiembrie 2023 SUGAR LOAF si COPACABANA
O jumatate de zi (un program de 6 ore) pentru a vizita Muntele Painea de Zahar si Copacabana. La plaja o sa luam si un pranz de peste (inclus in tarif) - la La Maison Restaurant.

Vom fi transferati de la hotel in cartierul Urca, unde se află Muntele Pâine de Zahăr (Sugar Loaf). Acesta este o formațiune interesantă din Rio de Janeiro, un vârf care se înalță la 336 de metri, devenit deja o imagine simbolică a celebrului oraș brazilian. Structura muntelui este alcătuită în mare parte din granit și cuarț, iar denumirea sa provine de la asemănarea pe care locuitorii au găsit-o cu pâinea, dar din zahăr. Strania structură se pare că se ridică chiar din apele din jurul orașului și, deși, în Rio de Janeiro există mai mulți munți din granit, acesta a devenit celebru pentru forma sa inedită.

Vizita se face în doi pași, cu telecabina. Prima duce pasagerii pe Dealul Urca, care are o înălțime de 215 metri, cu o priveliște frumoasă asupra Golfului Guanabara și a insulelor sale, a podului Rio-Niterói și a dealului Corcovado. De la această etapă, o a doua telecabină va urca până în vârful muntelui, cu o înălțime de 395 de metri și o vedere splendidă a celebrei plaje Copacabana, spre fortăreața Santa Cruz și unele plaje din Niterói.
Întoarcere la hotel. Restul zilei liber.



Ziua 11. 24 noiembrie 2023 CORCOVADO
Excursie de o jumătate de zi la Corcovado si un prânz cu grill. Durata aproximativă: 6 ore
Cred ca toata lumea cand spune Rio se gandeste automat la imaginea aceea in care apare statuia lui Isus. Construita in 1931, este situata pe muntele Corcovado, la 710 metri deasupra nivelului mării. O sa ajungem si noi acolo!
Mergem mai intai in cartierul Cosme Velho, de unde trenul cu cremalieră începe călătoria până la statuie, prin Pădurea Tijuca. Odată ajunși acolo, o sa avem o panorama superba a orașului Rio, inclusiv Muntele Painea de Zahăr, Golful Guanabara, plajele din zona sudică și Laguna Rodrigo de Freitas.



Ziua 12. 25 noiembrie 2023 INSULELE TROPICALE
O zi întreagă petrecuta în insulele tropicale, cu prânz inclus.
Durata: aproximativ 10 ore
Operațiune: plecări zilnice la 8H30
Turul începe cu o plimbare de-a lungul coastei Rio - Santos autostradă până la Itacurussa - un sat de pescari. Se face transferul către o goeletă tipică, unde siguranța pasagerilor este pe deplin asigurată.
O sa avem o oprire pentru baie sau sporturi nautice și un prânz delicios sub palmieri.



Ziua 13. 26 noiembrie 2023 PLAJA PE COPACABANA si zbor spre AMSTERDAM
Mic dejun, apoi plaja si distractie pe Cobacabana, un pranz la Marius,



apoi transfer de la hotel la aeroport si urmeaza zborurul
26  noiembrie  KL 706 20:50 Rio de Janeiro Aeroportul Internațional Galeão GIG - Amsterdam AMS 12.15  (27 noiembrie)

Ziua 14. 27 noiembrie 2023 ZBOR SPRE BUCURESTI
Zbor de conexiune: 27 noiembrie  KL1379 20:45 Amsterdam AMS - Bucuresti 00.30 (se ajunge in 28 noiembrie imediat dupa miezul noptii)

Programul excursiei poate suferi modificari datorita unor situatii independente de organizatori si agentie turistica (vreme, probleme in trafic, nefunctionalitati ale furnizorilor de servicii etc). Modificarile sunt decise de insotitorul de grup si comunicate grupului.

 :oops: Inainte de a va inscrie cititi informatiile de mai jos (cu click pe fiecare). Inscriindu-va in aceasta excursie intelegem ca le-ati parcurs si ati acceptat conditiile si regulile noastre:

•   Reguli pentru membrii clubului
•   De stiut – mai ales daca sunteti prima oara cu noi.
•   Conditii de participare in perioada COVID19
•   Rolul insotitorului de grup
•   Cum va informati ulterior rezervarii
•   Reguli in timpul calatoriei
•   Contract cu agentia de turism Bon Voyage
•   Renuntarea unilaterala la o excursie

Online admin

  • Administrator
  • Hero Member
  • *****
  • Mesaje postate: 13257
Re: Brazilia. Vacanta sud-americana. 15 - 28 noiembrie 2023
« Răspuns #1 : Miercuri, 16 Noiembrie 2022, 18:50 »
Am deschis rezervarile. Inscrierile se fac aici: https://singlescamp.ro/trip/circuit-brazilia-2023

Online admin

  • Administrator
  • Hero Member
  • *****
  • Mesaje postate: 13257
Re: Brazilia. Vacanta sud-americana. 15 - 28 noiembrie 2023
« Răspuns #2 : Duminică, 20 Noiembrie 2022, 09:08 »
14 locuri sunt deja ocupate cu rezervari finalizate sau in curs de a fi. Deci au mai ramas 6 locuri.

Online admin

  • Administrator
  • Hero Member
  • *****
  • Mesaje postate: 13257
Re: Brazilia. Vacanta sud-americana. 15 - 28 noiembrie 2023
« Răspuns #3 : Luni, 21 Noiembrie 2022, 10:30 »
18 locuri sunt deja ocupate cu rezervari finalizate sau in curs de a fi. Deci au mai ramas 2 locuri.

Tatiana

  • Vizitator
Re: Brazilia. Vacanta sud-americana. 15 - 28 noiembrie 2023
« Răspuns #4 : Luni, 21 Noiembrie 2022, 14:54 »
Buna ziua,

Vreau si eu sa merg dar din pacate nu merge siteul sa ma pot inscrie :( Help! :)

Toate bune!!!

Online admin

  • Administrator
  • Hero Member
  • *****
  • Mesaje postate: 13257
Re: Brazilia. Vacanta sud-americana. 15 - 28 noiembrie 2023
« Răspuns #5 : Luni, 21 Noiembrie 2022, 15:16 »
Tatiana imi pare rau.  :-[ Deocamdata nu mai sunt locuri la femei. Daca este vreo renuntare te anuntam.

Online admin

  • Administrator
  • Hero Member
  • *****
  • Mesaje postate: 13257
Re: Brazilia. Vacanta sud-americana. 15 - 28 noiembrie 2023
« Răspuns #6 : Vineri, 07 Aprilie 2023, 16:33 »
Pentru ca grupul este complet, am solicitat partenerilor nostri din Brazilia sa faca rezervarile pentru zborurile interne. Suntem un grup, nu chiar mic si pentru a fi siguri ca o sa incapem cu totii pe fiecare cursa, doream sa ma asigur ca nu o sa avem vreo problema din cauza locurilor disponibile pe fiecare cursa.

Am primit raspunsul, ni s-a facut un tarif bun pt ca rezervarea este din timp. Am dat acceptul ofertei primite, mai ales ca a fost cu 160 USD mai ieftina decat anuntasem (840 USD in loc de 1.000 USD).

Zborurile pe care o sa le avem si pe care le-am inserat deja in programul excursiei sunt:

17/11/2023 AD2955 08:40 São Paulo Campinas - Foz do Iguaçu 10:15 

19/11/2023 AD4865 20:15 Foz do Iguaçu - São Paulo Campinas 21:45 
19/11/2023 AD4451 22:40 São Paulo Campinas - Manaus 01:25 

22/11/2023  AD4013 17:00 Manaus - São Paulo Campinas 21:45 
22/11/2023 AD4449 23:30 São Paulo  Campinas - Rio de Janeiro Galeão 00:35

Online admin

  • Administrator
  • Hero Member
  • *****
  • Mesaje postate: 13257
Re: Brazilia. Vacanta sud-americana. 15 - 28 noiembrie 2023
« Răspuns #7 : Joi, 05 Octombrie 2023, 10:32 »
Incet - incet ne apropiem si de aceasta vacanta care la lansare parea atat de indepartata. Astept de la agentia partenera o serie de informatii pe care le-am solicitat in legatura cu sfaturi de calatorie, recomandari de pregatire, preventie medicala, etc O sa le postez aici si o sa va transmit un Email imediat dupa ce le primesc.

Cu cateva zile inainte o sa primiti toate biletele de avion si cele internationale si cele zonale. Check in-ul online este foarte recomandat.

In ceea ce priveste intrarea in Brazilia, pe site-ul nostru mae (care este mereu in urma cu actualizarile) apare ca cine nu este vaccinat, trebuie sa-si faca un test cu 24 de ore inainte de plecarea spre Brazilia.

Cu ocazia grupului care pleaca peste 3 zile spre aceiasi destinatie, am primit de la agentia partenera acest link: https://www.gov.br/mre/pt-br/embaixada-camberra/English/covid-19-end-of-measures-for-the-entry-of-travelers-in-brazil unde se scrie asa:

Din 21 mai, nu mai există nicio restricție de sănătate legată de Covid-19 pentru călătorii care doresc să intre în Brazilia. Odată cu încetarea urgenței sanitare de importanță internațională anunțată de Organizația Mondială a Sănătății (OMS), Agenția Națională de Supraveghere Sanitară - Anvisa nu mai solicită prezentarea vaccinării sau a testelor pentru intrarea în țară.

Restricțiile de sănătate pentru îmbarcarea, debarcarea și transportul călătorilor în croaziere au fost revocate de Anvisa la 15 mai, odată cu publicarea Rezoluției Consiliului Colegial (RDC) 789/2023. Măsurile pentru aeroporturi și aeronave, prevăzute în RDC 684/2022, au expirat la 21 mai, odată cu încetarea normei.

Modificările urmează linia adoptată de majoritatea țărilor, după ce OMS a decretat încetarea urgenței internaționale provocate de noul coronavirus (Sars-CoV-2).

Statele Unite, de exemplu, singura țară din America de Nord care mai impunea vaccinarea, a eliminat restricțiile privind intrarea călătorilor pe 12 mai. Majoritatea țărilor din Europa au eliberat intrările în 2022, cum ar fi Regatul Unit, Spania, Portugalia și Germania.

Deci nu e nevoie de test pentru nevaccinati, cel putin in acest moment.


Online admin

  • Administrator
  • Hero Member
  • *****
  • Mesaje postate: 13257
Re: Brazilia. Vacanta sud-americana. 15 - 28 noiembrie 2023
« Răspuns #8 : Joi, 12 Octombrie 2023, 10:20 »
Cu cateva zile inainte de plecare am sa revin cu un Email, atasat caruia am sa va transmit biletele de avion pentru zborurile internationale si biletele de avion pentru zborurile locale.

Este foarte indicat si recomandat ca la momentul deschiderii check in-ului online sa face aceasta operatiune de inregistrare si de alegere a locului. Este o actiune individuala si personala, care asa cum este mentionat, nu este in sarcina sau responsabilitatea nici a agentiei, nici a insotitorul ui sau a organizatorilor. Este o operatiune foarte simpla se face cu 30 ore inainte de zbor aici: https://wwws.airfrance.ro/ro/information/aeroport/enregistrement

Ce documente trebuie sa aveti la voi?
- pasaport valabil
- bilete de avion salvate in telefon sau listate

Aveti nevoie de viza de intrare in Brazilia? NU, cetăţenii români care doresc să călătorească în Brazilia nu au nevoie de viză de intrare. Perioada legală de şedere este de 90 de zile.

Exista vreo solicitare medicala legata de COVID19 pentru intrarea in Brazilia? NU, in cepand cu data de 21 mai 2023 nu mai exista nici o restricție de sănătate legată de Covid-19 pentru călătorii care doresc să intre în Brazilia. Odată cu încetarea urgenței sanitare de importanță internațională anunțată de Organizația Mondială a Sănătății (OMS), Agenția Națională de Supraveghere Sanitară - Anvisa nu mai solicită prezentarea vaccinării sau a testelor pentru intrarea în țară.

Bun, dupa ce am lamurit problema intrarii in Brazilia, hai sa vedem ce masuri de preventie sanitara este bine sa luam pentru o calatorie in acea tara. Am primit de la agentia partenera urmatoarea informare:

Vă rugăm să rețineți că vaccinarea nu este obligatorie pentru Manaus, dar este recomandabil să faceți vaccinul împotriva febrei galbene, care este o singură injecție valabilă pentru toată viața.  Trebuie luat cu 10 zile înainte de plecare.  Le sugerăm clienților să consulte un medic și să urmeze sfatul acestuia. În cazul în care din Brazilia se pleaca intr-o altă țară sud-americana cum ar fi Columbia, Peru, Ecuator, Bolivia etc., este obligatoriu să aibă certificat de febră galbenă.  Si in oglinda, dacă vin din aceste țări este obligatoriu să aibă certificatul de febră galbenă pentru a intra în Brazilia. Noi sosim din Romania via Paris, asa ca nu este obligatoriu, dar subliniez este recomandabil.

Manaus este pe Amazon si intrebarea este daca avem nevoie de profilaxie impotriva malariei. Raspuns: nouăzeci la sută din toate cazurile de malarie din emisfera vestică au loc în Amazon, iar în ultimii ani, malaria a crescut mai mult în această regiune decât în orice altă parte a lumii. Riscul de malarie este prezent pe tot parcursul anului. Riscul este cel mai ridicat în regiunile amazoniene (Acre, Amazonas, Roraima) și, de asemenea, în Amapa. Transmiterea este cea mai mare în junglă, în zonele miniere și agricole și există un risc ridicat pentru cei care se află pe navele de croazieră care trec prin regiunile amazoniene, inclusiv, dar mai putin, pentru Manaus.. Riscul de malarie este, în general, scăzut în Manaus, dar este recomandat să luați medicamente antipaludice eliberate pe bază de rețetă, cum ar fi Malarone, Doxycycline sau Lariam. În toate celelalte zone, inclusiv la Cascada Iguacu, riscul este scăzut sau inexistent, dar trebuie respectate măsurile de evitare a mușcăturilor.

Daca suntem la capitolul tantari. Este foarte recomandabil sa aveti pentru zona amazoniana, repelenti contra tantarilor. Pot fi spray-uri, creme, plasturi. Autanul este cel mai cunoscut brand pentru protectie impotriva tantarilor. De asemenea tineti cont sa aveti ceva in trusa medicala si pentru situatia in care ati fost intepati de un tantar sau de o alta insecta: claritin, creme calmante, etc. Mergeti la o farmacie, acolo unde aveti incredere in farmacist si solicitati astfel de protectii.

Daca aveti o digestie cu probleme puneti in trusa medicala, medicamente pentru stomac, bila etc. Cereti sfatul medicului de familie, explicandu-i ca este posibil sa fiti 1-2 zile in zone izolate.

Imbracaminte, incaltaminte.
Tineti cont de temperaturile pe care o sa le avem in aceasta calatorie. In Rio si Sao Paulao vor fi 21 - 28 grade, iar in Manaus, pe Amazon pana la 33 grade. Cu posibilitati de a ploua. Deci:

- PELERINA - profesionista (in nici un caz de unica folosinta)
- protectie solara (palarie, sapca, bandana); recomand sa aveti printre ele si o palarie de drumetie, cu boruri si protectie pentru gat.
- incaltaminte cat se poate de lejera, cu care sa va deplasati usor pe orice tip de drum, asfalt, poteca, nisipos. Pe cat posibil sa respire si de asemenea sa nu intre apa in ea. Pentru asta folositi un spray care sa asigure impermeabilizarea pantofilor. Eu recomand sa aveti o pereche de trekeri usori, una de pantofi sport pentru oras si ceva gen sanda pentru plaja.
- pantaloni lungi. Recomand sa aveti pantaloni de drumetie, usori, de vara. Impermeabili in zona de jos
- pantalon scurt de drumetie
- pantaloni lungi urbani, si material usor, respirabil
- tricouri in culori neutre , care sa nu atraga insectele (deci nu rosu, nu alb, nu galben aprins, nu verde neon). De preferat kaki, bleumarin, gri, albastru inchis, marouri, ceva din spectrul pastel
- haina de vant cu gluga, pe cat posibil din material impermeabil dar respirabil
- haina din material tehnic subtire, de primavara, pentru seara
- un pantalon de trening subtire, pentru seara
- costum de baie
- slapi

Nu luati cu voi haine groase pentru ca nu veti avea ce face cu asa ceva si va ocupa inutil spatiu

Bagaj
Luati cu voi atat cat puteti duce (evident in limita companiei aeriene) si tineti cont si de cumparaturi.

Va recomand ca pe langa troler sa aveti cu voi un rucsac mai mare gen sac pe care sa-l umpleti cu tot ceea ce va poate ajuta 2-3 zile pentru situatia in care bagajul a fost ratacit si nu a ajuns la timp. Nu troler mic, sac. Apoi in bagajul mare sa aveti si un rucsac mai mic pe care sa-l folositi apoi zilnic in excursii, la plaja etc. Sa intre acolo o pelerina, apa, ceva de rontait. 

Acum despre BANI

Moneda oficiala este realul (BRL) avand simbolul: R$. Cursul actual de schimb este 1 euro = 5.37 reali brazilieni. Deci ca valoare este foarte apropiat de moneda noastra, leul. Asta ne va ajuta sa apreciem foarte usor si rapid orice pret.

Ce este de preferat sa avem la noi? Euro sau dolar? Raspunsul este dolar, iesiti mai bine la schimb.

Unde schimbam? La banci, nu pe strada, nu in alta parte. Cel mai recomandat la Banco do Brasil, Bradesco si HSBC iar in Sao Paulo si Ro de Janeiro, alternativ la case de schimb.

Pentru Manaus, va fi nevoie sa aveti bani schimbati, reali, la voi, pentru ca este mai complicat cu schimbatul.

Se poate plati cu cardul? Da este posibil cu Visa si Mastercard dar trebuie sa stiti ca destul de multe magazine accepta sau Visa, sau Mastercard, rareori fiind admise amandoua. In general, in vitraina magazinului este afisat simbolul cartii de credit acceptate. Pentru cumparaturi stradale si in magazinele din sate este nevoie de cash.

Pot scoate bani din bancomat? Da, este posibil sa scoateti in moneda locala. Majoritatea bancilor au bancomate care functioneaza non-stop, insa recomandarea  este ca ATM-ul sa fie folosit doar ziua, si doar in timpul orelor de program ale bancii. De evitat pe cat posibil, folosirea bancomatelor in cartierele mai sarace sau cele cu infranctionalitate ridicata.

Dam bacsis in restaurant? Nu, pentru ca de regula un procent de 10% este inclus automat in nota de plata, pentru serviciul la masa.

Cati bani este recomandat sa avem pregatiti la noi? Masa la restaurant este mai ieftina decat in Romania, cel mai ades jumatate. Deci considerati ca un meniu mediu costa aproximativ 15-25 R$, o cafea 4R$, o sticla de apa imbuteliata, depinde de cantitate:  2 - 4 R$.

Si daca am ajuns la mancare: Restaurantele si posibilitatile de a lua masa sunt nelimitate, in special datorita faptului ca populatia “cariocas” adora sa manance in oras, savurand gustul mancarii laolalta cu atmosfera ambientala, fara niciun fel de griji sau graba. Principalele feluri de mancare sunt diferitele retete de paste, pestele si fructele de mare, vita si pui, condimentate cu mirodenii locale. Mancarea cumparata de pe strada este in general sigura, o sursa delicioasa de produse traditionale si o alternativa ieftina la restaurantele de pe plaja.

Deci pentru a va face un buget de calatorie porniti de la cate mese avem de servit si la cheltuielile de impuls (sucuri, fructe, dulciuri, bere, coctail etc). Mai ganditi-va de asemenea la amintiri, cadouri, alt tip de cumparaturi. Aici fiecare stie cam cat poate si doreste sa cheltuie. Este foarte simplu, repet de estimat pentru ca aveti aceasta oarecare paritate leu/real brazilian, cu mentiunea ca tarifele sunt mai mici acolo decat la noi.

Siguranta
Cea mai mare parte din timp o sa fim impreuna ca grup cu ghid si insotitor de grup. Si eu si ghizii pe care o sa-i avem o sa "veghem" la siguranta grupului, evitand orice poate sa va puna si macar intr-un minim pericol.
Ramane insa timpul liber, in care unii mai independenti vor sa se aventureze. De asemenea am mai intalnit in excursii persoane care nu asculta de recomandari, isi traiesc clipa asa cum doresc, fara sa se restrictioneze cu ceva. In special pentru aceste situatii mai refer aici, facandu-mi datoria de a informa. De aici incolo, fiecare este adult, responsabil pentru ceea ce alege sa faca. Daca vrea sa tina cont de recomandari ok, daca nu, este pe totala sa raspundere.

Criminalitate Criminalitatea este o problemă serioasă pe întreg teritoriul Braziliei. Rata criminalității este cea mai ridicată în centrele urbane, în special în zonele adiacente cartierelor sărace din Rio de Janeiro si Sao Paulo
Turiștii străini sunt cel mai frecvent afectați de furturi, dar au avut loc și incidente de infracțiuni violente, datorită prevalenței ridicate a armelor de foc, precum și a disponibilității infractorilor și a poliției de a recurge la violență. Pentru a evita să deveniți victima unei infracțiuni, fiți în permanență atenți in jur și urmați recomandarile insotitorului de grup, a ghidului si a autoritatilor de securitate.

Infracțiuni minore Infracționalitatea stradală, inclusiv furtul din buzunare, furtul de poșete și furtul din mașini, este frecventă în marile orașe din Brazilia. Turiștii sunt o țintă preferată.
Furturile mărunte în autobuze și în metrou sunt de asemenea frecvente.
Incidentele de criminalitate oportunistă cresc semnificativ în timpul evenimentelor sportive si stradale.

Jafurile de tip flash mob (arrastões) au avut loc sporadic pe plajele orașului Rio și în alte zone turistice aglomerate. Acest tip de infracțiune implică un grup de hoți (adesea copii și tineri provenind din favelele din apropiere) care se îmbulzesc într-o zonă și sustrag obiecte de valoare, cum ar fi bani, bijuterii și telefoane mobile.

Un șiretlic comun folosit de infractori este înșelătoria bunului samaritean, în care un infractor se oferă să ajute un turist care pare rătăcit. Dacă v-ați rătăcit, intrați într-o cafenea, un magazin, un hotel din apropiere pentru a cere indrumare, dar in nici un caz nu urmati binevoitori.

Asigurati-va că bunurile personale, inclusiv pașaportul și alte documente de călătorie, sunt în siguranță în orice moment. TINETI TOT CEEA CE AVETI CA DOCUMENTE SI BANI LA GAT! Nu in poseta, nu in buzunare, nu in rucsac pentru ca veti fi victima sigura!

Rămâneți vigilenți atunci când vizitați destinații turistice, cum ar fi: plaje, piețele în aer liber, incinta nesupravegheata a hotelurilor, baruri și cluburi de noapte, aeroporturi și stații de autobuz
Evitați să arătați semne de bogăție, cum ar fi bijuterii, ceasuri, haine și genți scumpe.
Să aveți asupra dumneavoastră doar sume mici de bani lichizi
Păstrați ascunse aparatele foto și dispozitivele electronice portabile
Fiți atenți la trucurile de a vă distrage atenția
Rămâneți prudenți cu noii cunoscuți care vă cer informații sau vă oferă ospitalitate sau asistență.
Rezervați excursii doar la agenții de încredere
.

Criminalitatea violentă
Jafurile armate au loc în mod regulat, chiar și în timpul zilei. Acestea reprezintă o preocupare din ce în ce mai mare în restaurante, în special în orașele mari. În trenurile din Brazilia pot avea loc jafuri. Agresiunile sunt frecvent comise în taxiurile neoficiale.

Au fost raportate incidente de agresiune sexuală împotriva străinilor de sex masculin și feminin, care implică uneori utilizarea de sedative.

Victimele au fost grav rănite sau ucise atunci când s-au opus agresorilor, care pot fi înarmați sau sub influența drogurilor.

Manifestați un grad ridicat de prudență în orice moment
Evitați să călătoriți singuri, mai ales noaptea
Evitați parcurile sau zonele centrale (downtown) ale marilor orașe
Evitați străzile slab iluminate și izolate
Evitați să mergeți pe plaje izolate și nesupravegheate, cu vizibilitate redusă de pe trotuar
Dacă sunteți amenințat de hoți, nu opuneți rezistență.

Cartiere vulnerabile
Cartierele cu risc (denumite în mod obișnuit "favelas") sunt ansambluri de locuințe informale, cartiere aglomerate, condiții mai proaste și/sau construcții neregulate.

Violența legată de bande și crima organizată este răspândită în aceste zone, iar asistența poliției este foarte limitată.

Evitați să călătoriți în aceste zone, o puteti face doar în cadrul unui tur ghidat bine securizat.

Operațiuni ale poliției
În cartierele vulnerabile au loc în mod regulat ciocniri armate și schimburi de focuri între forțele de poliție și presupuși infractori. Operațiunile poliției au dus la represalii din partea bandelor de infractori. Cartierele vulnerabile sunt situate în marile orașe și, prin urmare, există un risc permanent de propagare a violenței în zonele învecinate, inclusiv în cartierele bogate și în destinațiile turistice. Au existat incidente cu răniți și decese ca urmare a gloanțelor rătăcite în apropierea și în interiorul cartierelor vulnerabile.

Fraudă
Fraudele cu carduri de credit și cu bancomate reprezintă o problemă majoră. Fiți prudenți atunci când folosiți carduri de debit sau de credit:
- fiți foarte atenți când cardurile dvs. sunt manipulate de alte persoane.
- folosiți bancomatele situate în zone publice bine iluminate sau în interiorul unei bănci sau al unei întreprinderi
- evitați să folosiți cititoare de carduri cu o caracteristică neregulată sau neobișnuită
- acoperiți tastatura cu o mână atunci când introduceți PIN-ul
- verificați dacă există tranzacții neautorizate în extrasele de cont.

Criminalitatea informatică este, de asemenea, o problemă în creștere.  Infractorii monitorizează site-urile de socializare și trag cu urechea la conversațiile dumneavoastră atunci când vă aflați în țară.

Nu discutați despre planurile de călătorie sau orice alte informații personale la urechea străinilor
Fiți prudenți atunci când postați informații pe rețelele de socializare

Siguranța in cazul femeilor
Femeile care călătoresc singure pot fi supuse unor forme de hărțuire și abuz verbal.
Evitați să călătoriți singure pe timp de noapte
Evitați să purtați poșete

Mâncare și băuturi cu spirt
Nu lăsați niciodată alimente sau băuturi nesupravegheate sau în grija unor persoane străine. Fiți precauti dacă acceptați gustări, băuturi, gumă de mestecat sau țigări de la noii cunoscuți. Aceste articole pot conține droguri care vă pot expune riscului de agresiune sexuală și de jaf.

Folosirea sedativelor pentru a facilita furtul de obiecte personale a fost raportată pe plajele din Rio și în restaurantele aglomerate din São Paulo.

Nu vă lăsați niciodată bunurile nesupravegheate pe plajele din oraș
Cereți băuturi care vin din sticle sau cutii sigilate, în loc de pahare de plastic
În restaurante, evitați să vă așezați aproape de intrare

Plaje si baie
Înotați doar în zonele în care se află salvamari
Evitați să înotați acolo unde există curenți puternici
Fiți atenți la rechini, în special în nord-estul Braziliei, în apropiere de Recife
Respectați instrucțiunile și avertismentele autorităților locale.

Offline oli

  • Full Member
  • ***
  • Mesaje postate: 249
Re: Brazilia. Vacanta sud-americana. 15 - 28 noiembrie 2023
« Răspuns #9 : Marți, 07 Noiembrie 2023, 10:37 »
Buna!
Vroiam sa adaug ca eficient pt tantarii tropicali sunt sprayuri pe baza de Deet 30-40%. Se gasesc la magazinul Himalaya in Bucuresti sau am vazut si pe anumite siteruri pt a fi comadate-vad ca  sunt la Decathlon.






Offline IORDAN

  • Jr. Member
  • **
  • Mesaje postate: 55
Re: Brazilia. Vacanta sud-americana. 15 - 28 noiembrie 2023
« Răspuns #10 : Marți, 07 Noiembrie 2023, 11:59 »
Salut  !
Eu am găsit pe e-mag DEET 50%.
Aștept cu nerăbdare să ne vedem și să pornim în marea aventură braziliană  !

Online admin

  • Administrator
  • Hero Member
  • *****
  • Mesaje postate: 13257
Re: Brazilia. Vacanta sud-americana. 15 - 28 noiembrie 2023
« Răspuns #11 : Marți, 07 Noiembrie 2023, 13:28 »
Multumesc celor care impartasesc cu ceilalti informatii.

Acum cateva minute v-am transmis biletul de avion pt zborul international. Primesc si pe cele interne astazi, dar acelea le aduc printate si vi le transmit whatssapp in timpul excursiei.

Am transmit biletul in attach Email, cu un text care mai cuprinde cateva ultime informatii.

Nu am mai intervenit aici, dar lucrez zilnic, zilnic la materiale, detalii pe care sa vi le povestesc acolo. Tin legatura permanent si cu agentia colaboratoare, pentru ca vreau sa detaliez la maxim programul si sa adaug apoi in timpul liber alte optiuni care nu sunt incluse in programul standard.

O sa avem timp sa povestim pe drum, plus ca in fiecare zi vom avea briefing-ul. Plecati in vacanta, nu va inunud cu informatii aici, prefer sa le primiti acolo pentru a le procesa selectiv.

Daca nu ati primit Email-ul cu biletul, scrieti-mi pe adresa office@singlescamp.ro si il retransmit.

Offline Gigi

  • Newbie
  • *
  • Mesaje postate: 11
Re: Brazilia. Vacanta sud-americana. 15 - 28 noiembrie 2023
« Răspuns #12 : Marți, 07 Noiembrie 2023, 19:01 »
Gigi, îmi poți recomanda un hotel din apropierea aeroportului unde pot lasa mașina pe timpul excursiei la un preț cît de cît decent?

Online admin

  • Administrator
  • Hero Member
  • *****
  • Mesaje postate: 13257
Re: Brazilia. Vacanta sud-americana. 15 - 28 noiembrie 2023
« Răspuns #13 : Miercuri, 08 Noiembrie 2023, 04:57 »
Am transmis in aceasta dimineata celor care mi-au confirmat primirea Email-ului cu biletele de zbor, PROGRAMUL DETALIAT PE ZILE. Va ajuta mult acolo, daca il aveti salvat.


@Gigi - cel mai bine, daca nu dormi in Bucuresti este sa lasi masina intr-o parcare ca aceasta: Park4fly Parcare Aeroport Otopeni

Offline cristina503

  • Newbie
  • *
  • Mesaje postate: 10
Re: Brazilia. Vacanta sud-americana. 15 - 28 noiembrie 2023
« Răspuns #14 : Sâmbătă, 11 Noiembrie 2023, 10:42 »
Bună, am 2 locuri în mașină pentru drumul spre aeroport. Plec din zona Pantelimon MegaMall.
Cristina   0740.598.517