Excursii si evenimente > Feed-back-uri, impresii, fotografii din excursiile si vacantele noastre
Islanda. In cautarea aurorei boreale. 13 - 21 septembrie 2023
admin:
Incepand de maine (4 septembrie) si pana sambata (9 septembrie) vom fi plecati din tara intr-o minivacanta, si eu si Samiza. Nu vom avea acces decat limitat la net si cand o sa avem, o sa raspundem doar problemelor super-urgente. Deci aceasta saptamana o sa fim low profile. Am comunicat acest lucru pentru a se intelege de ce nu o sa raspundem pe niciunul dintre canalele de comunicare.
Pentru aceasta excursie am transmis din vreme Email-uri, am postat aici pe forum tot ce trebuia cunoscut si inteles. Biletele de avion pentru check in le-am trimis celor care le-au dorit, asa ca nu ar mai fi lucruri de adaugat pentru pregatirea plecarii.
Am sa revin insa sambata aici, sa vad daca toata lumea stie si a inteles tot ceea ce tine de plecare, o sa mai recapitulez inca o data toate detaliile, o sa scriu despre prognoza meteo si check in zboruri.
Vad pe forumuri ca deja au fost mai multe nopti cu aurora boreala, am vazut pozele, deci sperante pentru a vedea acest minunat si unic fenomen sunt destul de bune. Pana ajungem acolo, zile frumoase si spor la bagaje.
Pt acestea nu uitati, de limitarea dimensiunii bagajului, la 60x38x27 cm. Daca este mai mare si per total nu putem incarca toate trollerele celor 9 participanti in microbuz, imi pare rau, fara sa fie cu suparare, cei care depasiti dimensiunea, va fi nevoie sa gasiti singuri acolo, ad-hoc, o rezolvare. Care sincer este foarte greu de gasit (inca o masina rent-a car pe care sa o conduceti singuri in urma microbuzului sau sa inlocuiti bagajul mare cu unul mai mic, cumparand alt troler). Eu nu sunt de vina, agentia nici atat, s-a comunicat inca din faza de lansare aceasta conditionare si inscriiindu-va si rezervand se intelege ca ati inteles si acceptat aceasta limitare.
admin:
O parte din acest material este deja postat si suplimentar a fost transmis pe Email tuturor participantilor. Il repostez cu cateva adaugiri si o sa-l mai transmit astazi inca o data celor cu care am sa plec miercuri 13 septembrie 2023, adaugand biletele de avion.
Recomandari si informatii excursie Islanda
Ca si documente este nevoie sa aveti la prezentarea pentru formalitatile de check in aeroport: paşaportul sau cartea de identitate în curs de valabilitate.
Intalnirea pe aeroport: 13 septembrie 2023, ora de intalnire: 04:00 am (dimineata). Cititi aici informatii despre locul de intalnire, ce se intampla daca intarziati, ce trebuie sa faceti: https://singlescamp.ro/page/intalnire-imbarcare-zbor
Biletele de avion au sa fie transmise pe Email astazi, fiecarui participant. Cine nu a primit mesajul meu pana vineri (08 septembrie) seara -ora 19:00, sa revina cu un Email pe adresa office@singlescamp.ro si il retansmit. Pentru 7 participanti biletul este colectiv, sunteti insa fiecare identificati prin E-ticket (il gasiti in zona finala a biletului)
Pentru zborurile de plecare este indicat sa faceti check in online. Check in-ul este o actiune INDIVIDUALA si PERSONALA - nu are legatura cu agentia turistica sau de ticketing, cu insotitorul de grup sau cu oricine altcineva. Daca nu stiti sa faceti aceasta operatiune, rugati o persoana apropiata care a mai facut. Procesul este foarte simplu, trebuie doar un pic de atentie. Daca nu veti putea face check in online - nu este nici o problema - il puteti face pe aeroport, odata cu predarea bagajelor.
Bagajul. Subliniez cu majuscule si cu rosu: ESTE OBLIGATORIU SA VA INCADRATI IN DIMENSIUNILE COMUNICATE INCA DE LA LANSAREA EXCURSIEI: un singur troller cu dimensiunile maxime (cu role cu tot) 60x38x27. Spatiul pentru bagaje la microbuzele 8+1 este foarte mic si se risca sa nu putem incarca toate bagajele. Cei care depasesc aceasta dimensiune isi asuma situatia ce poate decurge din posibilitatea de a nu putea incarca toate bagajele. Este nevoie sa va descurcati singuri cu o masina de circuit suplimentara sau sa inlocuiti intr-un fel bagajul, cu unul mai mic.
De asemenea trebuie sa tineti cont de greutate. Sa faceti bagajul astfel incat sa va permita sa-l transportati comod si usor, singuri (acolo nu are cine sa va ajute), pe distante de 100 - 200 metri, posibil sa-l si urcati la etaj, fara lift. In Islanda locatiile sunt construite avand client tinta persoanele active, ori acestea nu au probleme ca nu gasesc un ascensor la hotel, sau ca trebuie sa-si duca bagajul cateva sute de metri. Ganditi-va ca aproape in fiecare din cele 8 zile dati jos din microbuz bagajul si-l duceti in camera... Persoanele foarte organizate, de regula se pot limita chiar si la un bagaj de cabina, NU AU NEVOIE SI DE UNUL DE CALA. De preferat pentru ca elimina orice disconfort ce poate aparea dintr-o eventuala ratacire a bagajelor. risc. Dimensiunile de bagaj de cabina: 55 x 40 x 23. Deci sa ne intelegem, sa nu fie vreo confuzie: puteti veni cu un singur bagaj tip troler (sau de cala sau de cabina) si cu un mic rucsac de 20 l, in care sa aveti apa, pelerina de ploaie, un sandvici.
Vremea: Prognoza este: maxim 10 grade, minim 4 grade (noaptea). Se anunta si ploi, deci foarte mare atentie la ceea ce puneti in bagaje:
Imbracaminte - incaltaminte. Va recomand sa aveti doar lucruri sport, o sa mergem in natura si posibil sa dam de frig, ploaie, vant. Deci incaltaminte cu talpa vibram, care sa nu alunece, potrivita pentru drumetii, impermeabila si foarte comoda (o gheata de drumetie si o pereche de trekeri), tricouri si haine din materiale tehnice - termice si obligatoriu pelerina semiprofesionala (nu umbrela, nu pelerina de unica folosinta). O caciulita este de asemenea foarte indicata, la fel fac recomandarea ca bluzele atat cele termice cat si cele de vant si ploaie – sa aiba gluga. Nu uitati si de costum de baie, pt ca o sa aveti locatii cu apa termala.
Bani. Nu luati euro la voi decat foarte putini, pt aeroport eventual. Nu aveti ce face cu ei acolo, pt ca moneda Islandei este coroana. Se achita peste tot cu cardul, iar pt cash, o sa scoatem de pe aeroport echivalentul a 100 de euro, urmand ca daca mai e nevoie sa mai retragem din ATM. Cat o sa cheltuiti, asta nu stiu. Depinde de fiecare. Mancarea costa daca e luata la restaurant echivalentul a minim 30-35 euro, deci puteti face o estimare.
Hrana rece. Tineti cont ca in doua dimineti nu avem mic dejun inclus. Deci trebuie sa aveti ceva de acasa, asta in conditiile in care este posibil ca in drumul nostru sa nu dam de magazin alimentar mai complex. Va recomand sa procedati la fel ca toate celelalte grupuri pe care l-am avut in Islanda pana acum: sa veniti aprovizionati cu hrana rece conservata. Nu multa, nu exagerati, va spun insa ca magazinele alimentare sunt si ele foarte scumpe in Islanda, deci nu e o afacere sa inlocuiesti masa la restaurant cu mancare aprovionata din magazinele lor. Deci e bine sa aiveti mancare "in traista" - atentie - in bagajul de cala. Ce este usor de transportat si nealterabil:
- salam de Sibiu (o bucata de 300 g)
- pateu de ficat de gasca, de curcan, de porc - luati cat mai variat si evident in ambalaj de folie alu, nu in conserva metalica (4 bucati)
- branza topita (1 cutie)
- cascaval feliat in amabalaje vidate, separat (am avut 1-2 tiple)
- cafea plic sau borcan, ceai, zahar - peste tot in camere vom avea incalzitor de apa.
Deci daca plecati pregatiti cu ce va trebuie la voi si nu sunteti "gingasi", veti mai avea acolo nevoie doar de paine si legume, plus sa spunem in total 10 mese. Total estimez la 350 EUR. O sa mai fie si impulsul, o cafea pe drum, o inghetata, o prajitura, hai sa zicem inca 50 EUR. Deci 400 EUR.
Mesele o sa le luam in restaurante de benzinarii, in cele situate in apropierea obiectivelor turistice principale, iar acolo unde este posibil, la locatia in care stam. In fiecare dimineata eu am sa va informez unde urmeaza sa servim mesele de pranz si cina.
E bine sa pastrati sau sa aveti cu voi un recipient pt apa. Este foarte buna (cu exceptia zonelor termale) si puteti sa va luati cu voi din camera de hotel.
Daca doriti ca serile sa fie un pic mai vesele puneti ceva de baut in bagaj, acolo trebuie sa stiti ca in primul rand nu se gasesc bauturi alcoolice, iar unde se comercializeaza, sunt foarte scumpe. Puteti lua si din free shop-ul de iesire din aeroport, este asezat "strategic".
Puneti-va in bagajul de mana (in cel de cala nu e voie) baterii suplimentare, sa nu ramaneti fara baterie la telefon si sa nu mai puteti face fotografii.
Reguli de calatorie in microbuz. Subliniez inca o data, desi sunt convins ca toata lumea stie cu cine merge: este vorba de UN CLUB DE SOCIALIZARE, nu de o agentie de turism. Fac subinierea aceasta pentru ca am mai intalnit persoane care s-au facut ca nu inteleg unde s-au inscris. Club de socializare inseamna un grup de prieteni sau viitori prieteni, un loc in care nu trebuie sa existe competitie, egoisme, manifestari de superioritate etc. Nu conteraza cine sau de unde esti, intr-un grup SC toata lumea este tratata pe acelasi nivel. Locul in microbuz nu este batut in cuie, ocuparea se va face in ordine, prin rotatie.
Nu este o excursie de shopping si nici una de relaxare. Este un circuit, in care vom fi in fiecare zi in miscare, o sa avem un program fix, cu timeing, in care am incadrat toate obiectivele pe care mi-am propus sa vi le arat. Totul la pas, cu placerea de a descoperi, de a experimenta. Nu alergam dintr-o parte in alta pentru a bifa, pentru a zice ca am fost. Vreau sa va ofer ocazia, la fel cum am facut-o de fiecare data, sa gustati din atmosfera placuta de grup de vacanta si sa vedeti totul pe indelete, dar evident intr-un timp comunicat.
V-am recomandat doua excursii optionale, nu stiu daca v-ati facut rezervari sau nu. Sunt doar trei persoane in acest grup care mi-au comunicat, ceilalti nu ati confirmat nici macar primirea Email-ului anterior. Evident ca e problema fiecaruia daca doreste sau nu sa participe, dar este o minima conditie la un grup, aceea ca insotitorul de grup sa stie cine merge la actiuni suplimentare, cine nu merge, sa cunoasca proportia. Asta pentru a putea oferi cele mai bune alternative de program. Ma refer la sfaturi.
Cele doua grupuri consecutive in Islanda sunt ultimele mele in calitate de "sofer-insotitor de grup-prieten", in Singles Camp. La fiecare excursie sunt extrem de atent si pe deasupra la ultimele grupuri ofer maxim - toata energia mea, toata expertiza- cunostiintele pe care le-am adunat in zecile de prezente intr-o destinatie. La fel o sa fie si acum, am sa fac tot ceea ce este omeneste si profesional posibil sa aveti un tur reusit. Evident insa ca nu totul depinde de mine: mai este vremea si cel mai important, atmosfera de grup. Pe unii va cunosc, am calatorit cu voi si stiu ca sunteti o companie foarte placuta de calatorie. Sper ca la fel sa fie si cu cei pe care inca nu i-am intalnit in excursii, pentru ca de starea noastra a tuturor depinde o vacanta. Daca ai carpanosi, miorlaitori si mimozici, atunci cu tot efortul unui insotitor de grup, cu toata influenta pozitiva a celor faini, tot nu poti crea un cadru de vacanta ca intre prieteni. Si este pacat, mai ales pentru cei care sunt in profilul Singles Camp.
Cam atat ar fi de spus, aveti tot ceea este necesar pentru pregatire. Va urez spor la bagaje, drum bun pana la aeroport,sa ne intalnim cu bine.
admin:
Check in-ul online se deschide la Swiss Airlines cu 23 ore inainte de plecare. Sunt zboruri operate de Helvetic Airways si Edelweiss Air si este posibil sa fie mai greu de facut check in online.
admin:
S-a deschis check in-ul online si functioneaza, eu l-am facut aici: https://checkin.swiss.com/web#ck_retrieve
Navigare
Du-te la versiunea completă