Excursii si evenimente > Feed-back-uri, impresii, fotografii din excursiile si vacantele noastre

Islanda. In cautarea aurorei boreale. 12 - 21 septembrie 2022

<< < (3/6) > >>

admin:
Islanda este imprevizibila ca vreme. Dar porniti de la ideea, asa cum recomanda si Oli, sa aveti ECHIPAMENT, nu improvizatii. Adica minim pantofi treking, dar ideal sunt bocancii insulated, minim 2 perechi, pt ca exista riscul sa va udati si apoi nu mai aveti cu ce va schimba. Apoi totul sa fie din materiale tehnice sau gandite pentru a fi folosite in zone mai reci, cu vant si ploaie. Nu bumbac! Nu blugi, nu bluzite, nu geci de oras care nu asigura confort termic si protectie la umezeala. Nu ghetute! Asta pt ca am mai intalnit cate o doamna care a aparut in excursii in zone umede, cu niste cizmulito-ghetute de oras, desi recomandarea mea era pt treking, adica incaltaminte de drumetie. Si tot ea era suparata...pe vreme, pe mine, pe tot... :crazy2:

Daca nu aveti in garderoba incercati sa faceti un efort financiar, ganditi-l ca pt 10 ani, pt ca lucrurile de calitate si care nu sunt purtate zilnic, se pot folosi peste 10 ani. Eu sunt fan HH, e o marca exceptionala si daca urmariti promotii o veti gasi la preturi bune. Apoi Columbia, North Face, Mammuth, Kilimanjaro, Simond, Jack Volf Skin etc. Nu sunt prea incantat de ceea ce vinde pe segmentul economic Decathlon, adica marca lor proprie Quechua. E adevarat ca sunt mai ieftine si ca unele sunt destul de bune pt termen scurt, pt conditii light, dar daca dati de vant si umezeala puternica nu ajuta mult. Va dau un exemplu: in croaziera din Norvegia, am intrat dintr-o vreme buna, intr-una foarte aspra, cu vant puternic si ploaie. Aproape nimeni nu mai ramasese pe punte sa admire peisajele fantastice, dintr-un motiv simplu: nu erau echipati pt ceea ce era acolo. Grupul nostru insa, a fost destul de bine pregatit si a ramas pe punte. Eu am avut un echipament HH, trekkeri, pantalon, geaca de vant si ploaie iar pe cap o caciulita cumparata in insulele Faroe, care avea calitatea de a  fi impermeabila. Am stat fara probleme pe punte, desi batea vantul si o ploaie rece. Nimic nu am simtit prin echipament, doar fata era partial expusa..

Incaltamintea, pantalonii, tricourile, bluzele, hainele de vant si ploaie de recomandat sa fie deci din material tehnic si de marca garantata. Luati mai multe straturi, gandindu-va la o ceapa, sa puteti da jos ceea ce este surplus sau nepotrivit la acel moment. Nu este foarte frig in Islanda, e toamna, si oricum mai mult decat jumatate este atinsa de Golf Stream, un curent de aer mai cald, problema insa poate fi vantul sau umezeala. Amandoua fac ca temperatura resimtita sa fie cu cateva grade mai jos decat arata termometrele.

Acum nu trebuie nici sa va speriati. Au fost ani in care am prins vreme foarte buna, in care am purtat doar tricou si o bluza subtire. Doar ca trebuie sa fiti pregatiti pentru orice...

ciupss:

--- Citat din: lidia.Iasi din Miercuri, 29 Iunie 2022, 14:59 ---Coroana islandeza = 0.035 lei
In Islanda se poate plati peste tot cu cardul sau telefonul.
Puteti scoate de la bancomat bani sau puteti schimba  euro si dolari in coroane islandeze.

--- Terminare citat ---

Dacă am un card cu euro, e ok?

ciupss:
Am un troler de 58 cm inaltime cu tot cu roti, fara ar avea sub 55. Pot sa-l iau ca bagaj de cabina?

admin:
Nu, dimensiunea de 55 cm se refera la total gabarit.

admin:
Am transmis un Email tuturor! Sper ca l-ati primit. Contine biletele de avion si recomandari. Daca nu l-ati primit scrieti-mi un Email si il retransmit.

Navigare

[0] Indexul de Mesaje

[#] Pagina următoare

[*] Pagina precedentă

Du-te la versiunea completă