da, micaela, in societatea si cultura noastra instabila si plina de compromisuri asa pare: binele impletindu-se cu raul. dar cand binele e in dezavantajul celor compromisi cum mai poti acuza binele ca fiind mai putin bine? nu e problema ca binele e greu de discernut sau paradoxal, ci ca e in opozitie sau e o consecinta a faptelor celor ce candva l-au parasit sau l-a distorsionat. stiu, actiunile noastre, uneori bine intentionate, isi resfrang consecintele nefaste (si) asupra celor din jur si uneori persoane nevinovate au de suferit, dar asta nu inseamna ca binele se dilueaza.
da, ai remarcat relativitatea, dar relativitatea cere un reper (relativ la cine sau la ce?). eu L-am ales pe El. cand schimbi reperul, din El in orice altceva, propriul ego sau cultura, in mod natural apare si confuzia. se schimba si notiunile de bine si de rau. relatarea din eden, despre ascultarea altei voci decat a lui Dumnezeu, vorbeste tocmai despre miza definirii binelui si raului, si ca nu exista cale de mijloc, ori alegi o voce, ori pe cealalta, nu pot ambele avea dreptate. de atunci omul crede ca pot exista si bine-uri alternative, inafara celui definit de Dumnezeu. si da, incepand de atunci, acest Bine al lui Dumnezeu, este uneori in dezavantajul nostru, dar atunci are loc o demascare sau subliniere vehementa ca cineva, de multe ori noi insine, sau cei din jur, au gresit flagrant impotriva Binelui. noi traim acum in acest mediu, al compromisului si rebeliunii impotriva Binelui, de aceea avem conflicte de interese in raport cu El, dar acest Bine, la mod absolut, n-a fost niciodata impotriva noastra si nici nu este nici acuma, dar problema rezida in statutul nostru pe care l-am capatat in urma acelui eveniment istoric si in urma propriilor noastre fapte de zi cu zi.
