Lecturi la gura sobei:
"De-as pleca odata se intinse cuprins de urat Ganin, dar se opri brusc: si cu Liudmila ce sa faca? Ii venea sa si rada ca era asa un lasa-ma sa te las. Altadata, (cand mergea in maini sau sarea peste cinci scaune), putea nu numai sa-si dirijeze puterea vointei, sa se si joace cu ea. Uneori chiar si-o exersa, isi impunea, de exemplu, sa se scoale din pat in toiul noptii si sa se duca sa arunce un chistoc de tigara in cutia postala de pe strada. Iar acum nu-si putea impune sa spuna unei femei ca nu o mai iubeste. Acum trei zile statuse cinci ore la el; ieri, duminica, isi petrecuse toata ziua cu ea pe lacurile de la marginea Berlinului: nu fusese in stare sa-i refuze aceasta excursie stupida. Totul i se parea acum respingator la Liudmila: laţele galbene tunse modern, cele doua carari de perisori mai inchisi la culoare ramasi netunsi pe ceafa ingusta, negreala galesa a pleoapelor si, mai ales, buzele, atat de fardate incat aveau un luciu violet; ii repugna si il plictisea cand ea, imbracandu-se dupa o inclestare mecanica de amor, isi mijea ochii care se faceau deodata mitosi, antipatici, si spunea:
Stii, sunt atat de sensibila, incat o sa-mi dau seama perfect cand o sa ma iubesti mai putin. Ganin nu raspundea nimic, se intorcea spre fereastra unde peretele de fum se inalta alb, si atunci ea pufnea in ras si il chema cu o soapta inabusita:
Hai, vino
Atunci ii venea sa-si franga mainile, sa le auda incheieturile trosnind dulce si trist si sa-i spuna calm:
Valea, mamicule, cu bine. In loc de asta, zambea si se lasa peste ea. Ea ratacea cu unghiile ei ascutite, ce pareau false, pe pieptul lui, isi tuguia buzele, clipea din genele de carbune facand, asa credea ea, ba pe fetita bosumflata, ba pe contesa mofturoasa. El ii simtea mirosul de parfum in care se amesteca ceva neingrijit, statut, batranicios, desi avea doar douazeci si cinci de ani. Ii atingea usor cu buzele fruntea mica si calda, si atunci ea uita tot propria falsitate pe care o tara pretutindeni dupa ea, asa cum tara si mirosul de parfum, falsitatea dragalaseniilor infantile, a sentimentelor pline de distinctie,a orhideelor care, chipurile ii placeau atat de mult, a unor Poe sau Baudelaire pe care nu-i citise niciodata, uita tot ce socotise ea ca l-ar putea seduce, si galbenul la moda al parului, si pudra ocru, si ciorapii de matase de culoarea purcelului si ridicandu-si capul, se lipea de Ganin cu tot corpul ei slab, jalnic, inutil.
Iar el simtea, plictisit si jenat, cum o duiosie stupida afectiunea trista ramasa in locul iubirii furisate candva pentru o clipa il face sa se lipeasca fara urma de pasiune de cauciucul purpuriu al buzelor ei docile; numai ca duiosia asta nu inabusea vocea calma si batjocoritoare care il sfatuia:
Si de ce, ma rog, nu i-ai face vant chiar acum?
Oftand, se uita cu un zambet calm la fata ei ridicata spre el si nu putea sa-i raspunda nimic cand, agatata de umarul lui, se ruga cu glas dus nu cu soapta nazala de dinainte topita toata in cuvinte:
Da spune-mi si tu o data, ma iubesti? Dar ceva de pe chipul lui, umbra stiuta, asprimea lui involuntara, ii reamintea ca trebuie sa fie seducatoare delicata, parfumata, sensibila la poezie si incepea iar sa faca ba pe fetita amarata, ba pe curtezana rafinata. Si pe Ganin il apuca iarasi plictisul, umbla prin camera de la fereastra la usa si inapoi, casca pana ii dadeau lacrimile, iar ea, punandu-si palaria, il urmarea cu coada ochiului in oglinda."
Vladimir Nabokov Maşenka
La restaurant, comandasem mancaruri complicate, pentru a avea timp sa ma explic. Vai! La ultima inghititura de banane flambate inca mai cautam o introducere satisfacatoare. Stiam prea bine ca sunt la discretia acelui De ce? care e cuvantul cheie al vocabularului feminin.
De ce o voi parasi pe Irene? Nu pot sa gasesc nici umbra de motiv obiectiv. Eu sunt acelasi. Nici ea nu s-a schimbat. Tot ce ne-a impins unul catre celalalt exista la fel ca in prima zi. Nimeni n-a tradat. Nu se poate spune nici ca unul dintre noi s-ar fi inselat. Ar fi simplu sa crezi intr-un miraj, dar asta ar insemna in acelasi timp sa escamotezi problema. Cand am descoperit trupul Irenei, placerea mea nu era iluzorie. Trupul Irenei! De ce intr-o dimineata, cand umbla goala prin camera, am privit-o pentru prima oara ca pe un obiect strain? Incetineala inaripata, subtirimea siluetei, leganarea ce ma tara in furtuni erau cele pe care le iubisem pentru ele insele. Iata ca le puteam contempla cu nonsalanta si, o data cu acest corp, atatea altele care isi pierdusera magia fara motiv si fara cauza. Imi amintesc ca mi-am spus:
Irene a frumoasa, chiar in clipa cand ma indepartam de aceasta frumusete. Nu mai eram decat spectatorul Irenei. Cu cateva minute mai devreme credeam ca suntem de nedespartit!
Nimic nu e mai sinistru decat un pranz copios intre un barbat si o femeie care isi dezleaga parâmele. Am gustat intristati fileuri de peste cu subintelesuri, sturz conservat in stinghereala; vinul de Arbois mirosea a reticenta. Conversatia s-a târât in meandre posomorate. Femeile pe care nu le mai iubim vorbesc fals.
Paul Guimard Strada Le Havre
