Sistemul de valori si prioritatile sufera schimbari in fiecare zi din viata noastra, in functie de greutatile prin care trecem, bolile care ne macina sau odata cu virsta. Astazi, uitindu-ma la televizor la o mica demonstratie a pensionarilor, mi-am amintit de o doamna in virsta pe care am cunoscut-o cind eu eram inca la virsta sperantelor si planurilor de viitor. Era in 1982, cind am venit din Timisoara in Bucuresti cu toata familia si am obtinut o locuinta in sectorul 5. M-am angajat la o farmacie nu departe de locuinta, intr-o zona de case vechi, mici, darapanate, zona care mai exista si azi, nu a fost demolata, facind contrast cu blocurile colorate ale lui Vanghelie. Farmacia , situata in plina intersectie, era tot timpul aglomerata - atunci nu erau farmacii din 10 in 10 m. ca acum. Iarna se faceau focuri in sobele afumate de teracota , mai mult cu carbuni decit cu lemne. Batrinii mai saraci ai cartierului, probabil neavind cu ce face focul, veneau la noi si se incalzeau rezemati de soba minute in sir. Eu eram tinara si mai putin toleranta cu disconfortul dat de galagia pe care o faceau si cu mirosul de haine umede, de mucegai, de naftalina si de batrinete, dar colegele mele erau intelegatoare si ii ingaduiau pe acesti oameni acolo. Asa am cunoscut-o pe EA. Colegele ii spuneau "coana Victoria", nu in sens peiorativ, ci intr-un mod glumet si usor ironic de recunoastere a obirsiei ei aristocratice. Era o femeie trecuta de 70 de ani, micuta, cu oase delicate si pielea alba, cu par scurt, rar si cret, cu ochii probabil de culoarea cerului, acoperiti acum de albul cataractei. Nu vedea, se ajuta de un baston, se rezema de soba si raminea acolo ore in sir, soptind incet si rar cuvinte stiute numai de mintea ei incetosata de batrinete si boala. Se supara si ridica vocea, pronuntind injuraturi de mahala de Bucuresti, numai daca cineva ii amintea ca meteorologii anuntasera vreme proasta. Ii ura pe meteorologi, ca din cauza lor ii este frig. Pe noi ne simpatiza sau nu , cunoscindu-ne dupa voce; nu ni se adresa direct, cind o intrebam ceva ne raspundea intr-un fel impersonal ca si cum ar fi vorbit doar pentru ea. Seara pleca acasa sa stea in camaruta ei neincalzita pina a doua zi. Am lucrat acolo doi ani, apoi m-am mutat intr-o farmacie de parter de bloc. Dupa ceva timp, m-am dus sa lucrez detasata pentru trei luni la vechiul loc de munca si n-am mai gasit-o pe coana Victoria.
O viata, cu bune si rele, a unui om care a trait si a murit singur, de care nu prea mai are cine sa-si aduca aminte. Dumnezeu s-o ierte si s-o odihneasca in pace!