Bun gasit oameni singuri si puternici!
Tanjesc dupa echilibrul,determinarea si impacarea lina pe care o emanati multi dintre voi. Eu sunt inca la oarecare distanta de oaza aceasta indepartata si ferita de furtuna.... sunt chiar in mijlocul aceastei furtuni- a parasirii, a faptului ca duminicile dor si nu mai sunt duminici, a linistii tiuitoare si sfredelitoare dupa ce copiii adorm, a unei Taine mari si de necuprins ce a fost calcata in picioare,a neputintei mele in fata durerii copilei mari, a plansului ei matur si sfasietor dupa tatal ei, care e in intr-o incursiune catre regasirea sinelui in apropierea altor personaje feminine. E abia noiembrie, insa gandul Craciunului neampartasit, a darurilor deschise cu lacrimi in coltul ochilor sau doar a sufletului ma sufoca si ma innegureaza. Am ales sa va aleg
sub forma unui spital...de suflet...si sa va vizitez pentru ca am multe doruri...verzi
...dor de inmugurire si respiratie cu miros de primavara.
Bucurii sa aveti si tihna unor zile luminoase!
