De ceva vreme obișnuiesc să alerg seara în părculețul de lângă casă...S-au strâns câteva întâmplării hazlii, gen evitat la mustață vreun cățel apărut de niciunde, un băiat cu placa care era cât p-aci să-mi taie gleznele, niște discuții haioase sub un copac când o ploicică transformată într-o furtună m-a obligat să mă adăpostesc...
Dar de ce vă spun povestea, că totul pare bine, frumos și...sănătos! Ei, într-una din seri am băgat de seamă că grupul consistent de pensionari, doamne și domni, respectabili aparent, care ocupă seară de seară aceleași bănci din parc, pur și simplu făceau glume grosiere pe seama mea, nu m-au înșelat urechile fiindcă am constatat că nu se jenează și repetă glumele de fiecare dată când ajung în dreptul lor...nu-mi dau seama bine dacă râd de felul în care alerg sau pur și simplu de faptul că alerg. Până atunci nu mă gândisem niciodată ca a alerga poate fi subiect de glume proaste, ba dimpotrivă. După aceea am realizat că până și pentru această simplă activitate trebuie să te înarmezi cu mult curaj ca să înfrunți comentariile răutăcioase și că până atunci plutisem pe o planetă roz!
Cu sinceritate, voi cum priviți o persoană care aleargă în parc?