Jurnal de Dublin – între sacru și profan. The Church, biserica transformata in barExistă locuri cu adevarat surprinzatoare. Uneori, chiar în inima orașului, acolo unde te-ai aștepta să nu gasesti asa ceva. Așa am ajuns la The Church Bar & Restaurant – un nume simplu, aproape prea evident, și totuși încărcat de o poveste pe care nu o bănuiești de la prima vedere.
Dacă te plimbi prin Dublin, îl găsești ușor. Este ultracentral, la intersecția străzilor Mary și Jervis, la doar câteva minute de The Spire, acel ac metalic care pare să înțepe cerul irlandez. În agitația orașului, clădirea nu țipă după atenție – dar, odată intrat, simți că ai pășit într-un spațiu care a fost, cândva, dedicat altor liniști.
Pentru că, înainte de a deveni un pub modern, acest loc a fost biserica Sfânta Maria a Irlandei. Construită la începutul secolului al XVIII-lea, era unul dintre primele exemple de biserică „galleried” din Dublin – un stil arhitectural ce permitea amplasarea unor galerii interioare pentru credincioși. Era un spațiu impunător, cu o orgă realizată de Renatus Harris și un vitraliu spectaculos care, miraculos, a supraviețuit până astăzi.
Dar nu doar arhitectura îi dă valoare, ci și oamenii care i-au trecut pragul.
Aici, în 1761, și-a unit destinul Arthur Guinness, fondatorul uneia dintre cele mai cunoscute beri din lume. Tot aici au fost botezați Sean O'Casey, dramaturgul care avea să scrie „Juno and the Paycock”, și Theobald Wolfe Tone, una dintre figurile-cheie ale Irlandei Unite.
În 1747, John Wesley a rostit aici prima sa predică în Irlanda, iar printre cei care au participat la slujbe s-a numărat și Jonathan Swift, celebrul autor al „Călătoriilor lui Gulliver”.
Timp de peste două secole, biserica a fost vie. Apoi, încet, a tăcut.
În 1964, porțile s-au închis, iar clădirea a intrat într-un lung somn. Fără fonduri pentru întreținere, fără credincioși care să-i umple spațiul, a început să se degradeze. Nu este o poveste singulară. Am întâlnit astfel de biserici abandonate în multe călătorii, mai ales în țările anglo-saxone – construcții odinioară impunătoare, devenite umbre ale trecutului.
Ce se întâmplă cu aceste locuri, când rugăciunea dispare? Unele devin librării, altele săli de concerte sau teatre intime. Unele rămân doar fațade conservate, pentru că orașele nu își permit ruine în centru. Îmi vine în minte The Tron Kirk din Edinburgh – o clădire splendidă, care trăiește astăzi din întrebuințări sporadice, între turism și evenimente.
Fenomenul este vizibil mai ales în țările protestante, unde participarea religioasă a scăzut dramatic, uneori până la 3–15%. În aceste condiții, bisericile devin, inevitabil, spații fără funcție.
Și totuși, unele primesc o a doua viață.
Biserica Sfânta Maria a stat abandonată 33 de ani, până când autoritățile au decis să o scoată la vânzare. În 1997, a fost cumpărată de John Keating. A urmat un proces de restaurare minuțios, aproape obsesiv, în care fiecare detaliu a fost respectat și reinterpretat.
Șapte ani mai târziu, în decembrie 2005, clădirea a renăscut – nu ca biserică, ci ca loc de întâlnire. Un spațiu în care liniștea a fost înlocuită de conversații, iar ecoul pașilor de odinioară de clinchetul paharelor. Transformarea a fost atât de bine realizată încât, în 2006, a câștigat premiul pentru „Best Old Building” la Dublin Neighborhood Awards.
În 2007, locul a fost vândut din nou și a primit numele pe care îl poartă astăzi. Între timp, a devenit mai mult decât un simplu pub: include o cafenea, un club de noapte și o terasă unde mâncarea este pregătită pe loc.
Și, poate cel mai important, a rămas un spațiu viu.
Când stai acolo, sub bolțile înalte, cu lumina filtrată prin vitralii, ai o senzație ciudată: nu e nici pe deplin sacru, nici complet profan. Este un loc suspendat între lumi, unde trecutul nu a fost șters, ci integrat.
Iar poate tocmai asta îl face atât de special.












