Vasile Voiculescu - Sonet CCXXXVIII
Cu nobila virtute nu ne culcam... fugim
Cum poti sa strangi in brate un stalp de diamante?
Ca pe-o sotie-n lume o scoatem si-o cinstim
--In taina cu nadejdea candva s-o mostenim--
Ci-n pat urcam pacatul, amanti mladii si-amante,
Transfigurati de-un fulger de vitiii, dam lumina,
Si dintr-o curtezana croim usor o sfanta:
Iubirea-i scurta noapte in care totul canta.
Dar demonul e-alaturi si in surdina--
Mocirla carnii noastre rasfange cer si stele,
Plecati sa le culegem, in ea ne scufundam.
Imperechati porniram s-ajungem pan la ele,
Si-n loc sa fim scafandri pentru nomoluri grele,
Ne-am prins aripi... Iubite, da-mi gura... ne-necam!
Necontenit viata are nevoie-n noi
De negre-ngrasaminte, ca planta, de gunoi.
