ai dreptate, draga steliana, unde a ars focul ramane cenusa si sub cenusa, uneori, mai poti gasi si cate-o faramita de jaratec. niciodata nu e totul absolut alb sau absolut negru. ia si tu niste flori 
multumesc, pentru flori!
exact! ma numar printre cei care recunosc ca atata timp cat mai exista si cel mai mic taciune, el se poate reaprinde oricand; si nu e foc - cu flacara cat casa, dupa care se stinge - de paie; abia cand scot cu totul cenusa din suflet ma declar altcineva; nu ma pot minti spunand:gata, de maine nu mai exista; integritatea unei relatii nu apare si dispare la secunda; cum sa pot baga pe altcineva in suflet, cat exista acel taciune? poate sunt demodata, dar imi place sa sadesc pe taram perfect curat; nici macar istorie nu mai ramane dupa ce am consumat totul; cenusa se imprastie, poate deveni ingrasamantul oricarui sol ... sufletul nu il am muzeu; nici macar al amintirilor; iertarea, intelegerea, respectul pentru sentimentul iubirii, fac penitenta mai usoara; si de ce atunci cand il am sa nu fac totul pentru el?
inteleg atunci cand valorile "alteia" concorda cu o noua viziune a celui de langa mine, dar sa nu vina sa-mi spuna:"mi-a pus capac, vreau sa fiu cu ea, dar mi-e un dor nebun de tine"... ha?
liber la zburdat si aprinderi succesive!
ia si tu un cantec!
