How oft when men are at the point of death
Have they been merry! which their keepers call
A lightning before death: O, how may I
Call this a lightning? O my love! my wife!
Death, that hath suck'd the honey of thy breath,
Hath had no power yet upon thy beauty:
Thou art not conquer'd; beauty's ensign yet
Is crimson in thy lips and in thy cheeks,
And death's pale flag is not advanced there.
Tybalt, liest thou there in thy bloody sheet?
O, what more favour can I do to thee,
Than with that hand that cut thy youth in twain
To sunder his that was thine enemy?
Forgive me, cousin! Ah, dear Juliet,
Why art thou yet so fair? shall I believe
That unsubstantial death is amorous,
And that the lean abhorred monster keeps
Thee here in dark to be his paramour?
For fear of that, I still will stay with thee;
And never from this palace of dim night
Depart again: here, here will I remain
With worms that are thy chamber-maids; O, here
Will I set up my everlasting rest,
And shake the yoke of inauspicious stars
From this world-wearied flesh. Eyes, look your last!
Arms, take your last embrace! and, lips, O you
The doors of breath, seal with a righteous kiss
A dateless bargain to engrossing death!
Come, bitter conduct, come, unsavoury guide!
Thou desperate pilot, now at once run on
The dashing rocks thy sea-sick weary bark!
Here's to my love!
(Drinks)
O true apothecary!
Thy drugs are quick. Thus with a kiss I die.
(Dies)
Va rog sa nu ma acuzati de cosmopolitism, insa in romana nu suna asa de frumos, nici pe departe...
De câte ori nu-s oamenii mai veseli în pragul morţii!
Veghetorii spun
Că-i cel din urmă fulger al vieţii!
Cum aş putea numi aceasta fulger?
O, inimă, soţie scumpă! Moartea
Care ţi-a supt balsamul răsuflării,
N-a izbutit să-ţi piardă frumuseţea,
Nu eşti înfrântă: flamura de purpur
A frumuseţii joacă pe obrazul
Şi gura ta, şi moartea se sfieşte
Să-şi desfăşoare palidul ei steag!
Tu, Tybalt, zaci în giulgiul sângerat,
Acolo?
- Ce-aş putea eu pentru tine
Să fac mai mult, decât cu-această mână,
Ce tinereţea ta a secerat-o,
La rândul meu să secer tinereţea
Aceluia ce-a fost duşmanul tău?
O, iartă-mă... Tu, dulce Julieta!
De ce-ai rămas aşa frumoasă încă?
Să cred că moartea cea imaterială
E-namorată, că hidosul monstru
Uscat te ţine-aci, la întuneric,
Să fii iubita lui? Mă tem de-aceasta,
Şi nu te voi mai părăsi în veci,
Şi-n veci n-am să mai plec eu din castelul
Acestei dese nopţi: aci rămân
Cu râmele ce-s slujnicele tale!
Aci mi-aştern eu patul cel din urmă,
Şi de pe trupul obosit de viaţă
Voi smulge jugul stelelor fatale...
Ochi, mai priviţi-o cea din urmă oară!
O, braţe, cea din urmă-mbrăţişare!
Şi, gură, poarta sufletului meu,
Pecetluieşte cu o sărutare
Eternul târg cu moartea răpitoare!
Vin' călăuz-amară, vin' cârmaci
Nesuferit, vin', disperat pilot,
Şi-azvârle-odată, sfărâmând de stâncă
Sărmana-ţi barcă...
Iată-mă-s, iubito!
(Bea)
O, bunule spiţer! ce repede
Lucrează băutura ta...
Mi-a fost
De-ajuns o sărutare,
ca să mor.
(Moare)
Inca n-am gasit nimic comparabil. E tragic, asa-i, insa-i sublim.
