Există prietenie după dragoste?@wonderland
N-am crezut niciodată în prieteniile de după relații de iubire.
Înțeleg și recomand relația civilizată și prietenoasă a doi soți care au divorțat dar au copii împreună. Acolo e neapărat important să se găsească calea de comunicare potrivită pentru a rezolva problemele și deciziile legate de copil. Pentru a-i oferi acestuia o atmosferă cât mai normal și lipsită de tensiuni în ciuda rupturii și a schimbărilor la care este supus este esențial ca cei doi să-și continue rolul de părinte chiar dacă cel de soți/soție s-a încheiat.
Dar doi parteneri care nu au copii, doi iubiți care au trăit și ars până la dezintegrarea cuplului, pasiune, speranțe, așteptări, momente frumoase, cum ar putea rămâne prieteni? Mai ales că o astfel de relație se termină tot pasional, dar în polul celălalt, al durerii, neînțelegirilor, aruncării cu vorbe și ușa trântită în fața oricărei șanse de a continua drumul început împreună.
Înțeleg să-l poți privi pe celălalt, dacă îl întâlnești întâmplător, fără resentimente, pumni strânși și priviri ucigătoare, cât să îl poți saluta politicos, chiar cu un zâmbet sincer. Poți să îl întrebi și ce mai face, dacă mai contează pentru tine și dacă poți să suporți răspunsul. E un semn că te-ai vindecat, că ai acceptat că relația nu mai putea continua, indiferent din ce cauză sau din vina cui s-a încheiat.
Nu-mi imaginez cum ar fi să devină prieteni doi oameni care s-au despărțit. Ce să facă? Să iasă la o cafea, să-și bârfească cunoscuții, să-și povestească despre noile cuceriri sau să se plângă de eșecuri? Să se încurajeze, să se susțină, să-și dea sfaturi? Eventual să iasă în noile configurații parteneriale? Așa, ca să se complice și mai mult lucrurile prin reacții generate de nesiguranțele și temerile trezite în mintea noilor parteneri
Dacă n-am reușit să fim suficient de buni prieteni atunci când eram iubiți și să ne dăm sfaturi bune pentru a ne salva relația, ce sfaturi ne-am putea da după? Dacă, brusc, de dăm seama că putem fi buni prieteni, poate e cazul să reevaluăm ceea ce la un moment dat am crezut că e iubire.
Nu știu ce să zic
Eu una nu cred că e posibilă o prietenie după moartea iubirii și a cuplului.
Sunt două noțiuni diferite, mi se par total incompatibile.
Poate că sunt ușor conservatoare, deși mă consider deschisă la minte, văd, observ și pot accepta tot felul de scenarii pe care le găsim transpuse în viață
Dar, cred că fiecare tip de relație se autodefinește și se construiește în interiorul unor limite dincolo de care, dacă treci, nu faci decât să tulburi apele firescului, clarității, simplității după care tânjim foarte mulți dintre noi.
Prietenia după ruperea cuplului mi se pare un fel de autoamăgire. Cel care propune așa ceva poate că se simte vinovat și vrea să ofere o compensație, celălalt nu poate accepta că nu mai e iubit și speră că e doar o fază trecătoare, pe care, acceptând-o câștigă timp pentru ceea ce s-ar putea re-aprinde...
Habar n-am!
Sunt convinsă că sunt multiple variante posibile, dar vă las pe voi să le puneți pe tapet...