Zbor spre înălțimi
Pierdut în visul de mătase
Ce se întinde, de azur,
Peste talazuri sclipitoare
Săltând sonor spre țarmul sur,
Minuscul pescăruș plutește,
Dus de al strălucirii val,
Cu aripile-i îmbătate
Pe marea cea fără de mal
Ce-al ei cleștar vast și-l desface
În nesfârșirea lui tihnită
Albastră, pură măreție,
Un zbor spre tine lin palpită
În lunecarea-i beată, parcă
Nemărginirea îl înghite.
Marină pasăre răzleață
În diafane bolți vrăjite,
Sorbind nesățios din sfere
Ce-n fața dulcelui avânt
Se tot revarsă, se despică,
În aurii raze vibrând.
Rece azur, proaspăt vazduh
Al fragedelor înălțimi!
Până-n acea desăvârșire,
Acea tărie de lumini
El urcă cu-aripa-i gingașă
Unde-l îndeamnă voluptatea.
În pieptul lui plăpând, minuscul
Setos absoarbe-eternitatea!
O, nestatornica-i aripă
Spre bolți titane îl îmbie!
Rătăcitor în zări sihastre
Etern tovarăș să le fie.
Azurii visuri, zvelte visuri
Mă-mbie, gândul mi-l răsfață
Atuncea lacom al meu suflet
Pe-ale lor aripi se înalță
Și din sluțeniile vieții
Spre răcoroase bolți albastre
Răzlețu-mi gând zboară spre stele,
Nutrind un dor de sfere vaste.
Irina Bazon -1999