Da, chiar nu stiu prin ce conjuctura am ajuns atunci sa lucrez la fabricarea de arme...
Adica nu doar sa lucrez, ci chiar sa coordonez si sa conduc...
Cred ca mi se pareau inofensive, sau mai bine zis folosite la intimidare, nu in lupta...Nu m-am gandit atunci nici o clipa ca ceea ce iesea de sub comanda mea putea sa ucida...Apoi da...am realizat cat rau se putea face cu un asemenea instrument superaccesorizat...
Asta e viata te aduce in diferite puncte fara ca tu sa poti face ceva...Avem un destin si il urmam. Greu sau chiar imposibil sa carmesti sa iesi din fagas...
Am ajuns sa fac ce-mi place dupa o serie de renuntari si dezamagiri. Atunci a fost un punct de inflexiune si cotitura totodata. De acolo am plecat pe total alt drum, care se potriveste perfect firii mele. Mi-ar place sa lucrez mai mult timp cu copiii, mi-ar place sa am timp de pictura, de scris, de munte. Dar stiu ca vreau prea multe si ma multumesc cu cat primesc. De fapt deloc putin...
De multe ori m-am gandit ce s-ar fi intamplat daca nu se schimba regimul ala nenorocit, unde asa fi fost acum, ce as fi facut? Si la cum m-as fi descurcat daca ramaneam in 90 in Cambridge, daca mi-as fi atins visul de a preda la o mare universitate? Nu stiu daca as fi fost fericit sau macar implinit. Cu toate problemele pe care le-am avut si le am, totusi tara asta, oamenii de aici, locurile astea de care sunt atat de indragostit, mi-au oferit satisfactii pe care o slujba fie ea si de profesor universitar la Cambridge nu cred ca mi-ar fi putut da...