Poveste cu romani de-ai nostri
Anul 2009. Mi s-a indeplinit visul! O excursie in Scandinavia! Frumos, peisaje superbe, totul organizat la minut, relaxare, aer curat, feriboturi si multa, multa apa.
Zilele au trecut cu repeziciune. Grup destul de sobru, majoritatea familii.
Ne suim in avionul de intoarcere si facem escala la Frankfurt. Ne asezam, unii cu o carte in brate, altii cu gandurile departe, spre fiordurile norvegiene.
Si, in acea relaxare totala care cuprinsese parca tot avionul........incep tipete, chiraieli, rasete si imbranceli, ca intr-un autocar cu excursionisti. Si intra un grup de liceeni romani, cu doi insotitori, un el si o ea. El, un profesor la vreo 50 de ani, f bine pilit, canta de petrecere. Liceenii galagiosi, cu freze tepoase, geluite si decolorate, cu casti si mobile, cu haine strident colorate si gura mare, isi cautau de-a valma locurile. Dumnealui (mentorul) ii dadea inainte cu versuri cantate sovaitor, la fel ca si mersul ,de altfel.
Noi, ceilalti, consternati, ramasesem fara replica. Nu ne venea sa credem si mai sa intram in pamant de rusine. Stewardesele, niste nemtoaice "barbate" isi faceau semne din priviri, iar noi asteptam finalul actiunii, ori ii debarca, ori ii potolesc. Nu s-a intamplat insa nimic-diplomatie germana. In schimb domnu' profesor isi ia sacosa plina cu dulciuri cumparate din duty-free si se pregateste sa o aseze/arunce la bagaje in spatiul ramas liber deasupra unor nemtoaice . Arunca punga nelegata la gura din care incep sa cada de-a valma pungute si pungulite, bomboane si napolitane. Nemtoaicele incep sa chiraie. Noi, ceilalti , aruncam priviri din ce in ce mai ucigase. Liceenii sesizeaza si incet-incet se potolesc rand pe rand, fetele fiind cele care dau tonul restabilirii echilibrului. Domnu' profesor nu si nu, se mai ridica, mai recita ceva, elevul de langa el incerca sa-l potoleasca si sa-l aseze pe scaun.
Culmea e ca intr-un final s-a linistit, dupa un pahar de vin adus de stewardesa (in care cred ca a strecurat si un sedativ) si a dormit pana la destinatie. La iesirea din avion a mai incercat ceva cantat, dar nu mai avea vlaga, deja efortul fusese prea mare. Si al nostru, de altfel; ne-am simtit superjenati si stresati.
Si acum, concluzionez : ne intrebam adeseori ce se va alege de generatia tanara, sunt destui neinstruiti si needucati.
Dar cu unii mentori ce ne facem? Unde s-au pierdut? Sau erau pierduti si nu ne-am dat noi seama?
PS: am trecut aceasta relatare la capitolul cu intamplari hazlii, dar e precum o ciocolata amaruie cu 80% cacao, nu la fel de gustoasa insa.
Nu inchei inainte de a o saluta pe Angela B; poate vom face cunostinta vreodata, prea ni s-au potrivit username-urile!