Eu vă multumesc, dragele mele.
Mărturisesc, nu simt nevoia nici de aprobare/confirmare, încurajare sau alinare, dar, fără discuție, cuvintele voastre mă bucură și mă îmi fac bine.
Scriu dintr-o tresărire a gândului într-o frântură de timp desprinsă din cotidian. Scriu de mine, pentru mine, chiar dacă aleg să mă...expun pe forum.
Dacă ceva din ceea ce eu aștern în cuvinte rezonează în mintea și inima celor care citesc, nu pot decât să fiu recunoscătoare.
Mai știu că ceea ce fiecare recunoaște, simte sau gândește nu are legătură cu mine. Ci, cu doar cu intersecția dintre ceea ce caută și (nu) găsește în el, fie și prin mijlocul cuvintelor altcuiva.
Așa că, Sunrise, să fii convinsă, dacă nu te-ai fi așezat singură pe calea eliberării și vindecării, nimic din afara ta nu te-ar duce într-acolo. (e și ăsta un paradox, nu-i așa?)