Animalutele de companie, pentru ca despre ele vorbim acum, nu sint nici jucarii, nici bibelouri pe care sa le folosim cind avem noi chef si apoi, plictisiti de prezenta lor, sa le neglijam sau sa le abandonam. Cine nu iubeste destul de mult aceste vietati si, mai ales, cine stie ca nu le poate respecta incit sa le considere parteneri sau membri ai familiei, ar face bine sa le admire doar de la distanta, fara sa se implice in viata lor. Ele au nevoi permanente de care trebuie sa tinem seama si sa le rezolvam. Ne putem juca cu ele fara sa le uritim infatisarea vopsindu-le blanita roz (!) sau impopotonindu-le cu tot felul de obiecte inutile ce le pot impiedica sa se miste sau sa respire liber. Copiii nostri pot fi educati cum sa se poarte si sa convietuiasca cu animalutele familiei.
Eu am avut o femela de ciobanesc german pe care am luat-o accidentata la un picior de la un centru de pregatire pentru o anumita activitate; si pentru ca nu mai putea fi folosita, cei de acolo o propusesera pentru casare. Au casat-o numai in acte si mi-au dat-o mie. Timp de 12 ani mi-a rasplatit de mii de ori salvarea vietii ei. Mi-a fost o buna prietena si fiica alaturi de fiicele mele, imi simtea tristetea sau boala si se purta prevenitor, era exuberanta cind ma vedea vesela. Am suferit cind a murit si imi este in continuare un dor cumplit de ea.....
Dar, fie ca sint ciini sau altfel de animale, trebuie sa stim ca avem multe de invatat de la ele, ca in multe privinte sint mai bune decit noi. Ii admir si ii sarut cu drag pe toti cei care sint prieteni adevarati ai acestor fiinte.
