De Paște - nostalgie fără tristețe... scris de wonderland
Iepurașul de Paște și Moș Nicolae nu au făcut parte din copilăria mea. Pentru că habar nu aveam că există, nici nu le-am simțit nici lipsa. Nu cadourile le așteptam. Ci, momentele de pregătire febrilă pentru sărbători urmate de cele de întâlnire a părinților, bunicilor, copiilor, adunați de prin lume.
Îmi amintesc , însă, ouăle roșii, albastre, verzi, galbene, în mâinile bunicii, mirosul de cozonac copt în bucătăria de vară, într-un cuptor de lut făcut de bunicul pe care nu l-am cunoscut. Concursurile de ciocnit ouă între noi și adulți sau doar între noi copiii. Îmi amintesc de iarba verde din curte și copacii înfloriți, cărarea de la poartă aleea magică a bunicii pe care florile se schimbau o dată cu anotimpul, la care priveam așezați liniștiți pe prispa casei bătrânești.
S-ar putea ca amintirile mele să fie amestecate, pentru că îmi amintesc și de niște săndăluțe roșii, cu floricele albe, dar nu mai știu dacă au venit cadou de Paște sau, dintr-o într-o zi de vară oarecare.
Ciudat cum se amestecă imaginile în mintea noastră. Unele luminioase, clare, altele pierdute în ceața timpului adunat în urmă, de câteva nici nu mai știi dacă au fost aievea.
Sărbătorile, mai mereu, au în ele acest iz nostalgic și totuși lipsit de tristețe, de reîntoarcere plină de dor în amintiri. Mesele de sărbătoare în familie, se lasă mereu cu povești scoase din tolba amintirilor cu poznele copilăriei.
Dacă nu se lasă cu regrete și dorința ca timpul să nu fi trecut, e un fel de a ne reconstrui, a ține viu și proaspăt, firul pe care se țese viața noastră. De când am venit pe lume până când nu vom mai fi.
E un fel de a aduce în prezent momente pline de farmec și bucurie trăită din plin. Cu toate că anii au trecut, și mulți dintre cei pomeniți nici nu mai sunt decât în iubirea rămasă în sufletul meu...
Să zâmbim amintirilor și trecutului care ne-a făcut ce suntem azi. Să îmbrățișăm, fie și într-o lacrimă, fiecare moment de dor și să revenim cu privirea senină spre ceea ce abia începe.