OK... Numai ca eu nu am competentele de "a porni topicul" in mod profesionist. Ca ar trebui sa fac plagiat din manualele mele de fotografie si design si nu ar fi decat copy-paste.
Eu "stiu" fotografie cam cum vorbesc si limbile straine: vorbesc corect, dar nu stiu sa explic ce regula intervine aici si acolo si
de ce o fotografie e buna sau nu. Ba mai mult, mai am obiceiul sa ma mai si revolt pentru prea multe reguli, uneori...
In schimb, daca vrei sa-i inveti pe altii, trebuie sa "uiti" tot ce-ai stiut ca simti tu si sa cauti "de ce"-ul, regula inteligibila.
Drept urmare, pe vremea cand postam pe site-urile de fotografie, am avut surpriza sa constat ca fotografiile "sentimentale" pentru mine erau nule din punct de vedere artistic. In schimb, alte fotografii, care pentru mine erau simple peisaje, erau cotate mai bine... Ba chiar la un moment dat, un fotograf profesionist mi-a definit starea de spirit tocmai din aceste fotografii "inconstiente" (sau mesaje ale inconstientului?!), dandu-le titluri ca "fara orizont", "speranta" etc. la care eu nici nu ma gandisem.
In concluzie, exista doua feluri de a face arta:
1. Pentru tine... cand putin iti pasa ce transmiti. Iti place si gata, nu te-ntrebi de ce, sau o faci ca pe o evadare, sublimare, dorinta de "exorcizare" a unor probleme etc.
2. Pentru ceilalti... caz in care trebuie sa inveti sa "codifici" un mesaj. Asa cum inveti o limba straina. Sau limbajul corpului. Exista elemente de compozitie, culoare etc, care
spun intotdeauna acelasi lucru, constient sau subliminal. Pe acestea, criticii stiu sa le interpreteze, iar profesionistii "se joaca" cu ele in compunerea mesajului pe care doresc sa-l transmita.
Pentru cazul 2, exista doua posibilitati:
1. Ai in sange aceste reguli, ca un al 6-lea simt, caz in care esti un geniu, chiar daca nici macar nu intelegi limbajul criticilor.
2. Inveti acest limbaj. Insa se spune ca dintr-un artist poti face un bun tehnician, dar niciodata invers. Daca nu ai deloc pornire, in extremis poti deveni un tehnocrat, care executa negru pe alb doar un perfect... "nimic", cum bine zice si acbard.
Marea majoritate suntem de fapt nuante de gri, intre cele doua extreme. Asa ca, da, uneori o mai nimeresc si eu cu "simtirea", da' tare as avea nevoie sa stiu
de ce, ca experimentul sa devina reproductibil si perfectionabil.
O parte din reguli am fost nevoita sa le descopar si sa le invat cat am predat (ocazional, ca suplinitoare), desen, la copii. Atunci nu mai puteam sa-i pun sa deseneze o vaza dintr-o singura trasatura, ca mine, ci a trebuit sa citesc despre stilizarea ei in axe si arce de cerc, pentru ca fiecare copil, oricat de lipsit de talent, sa invete sa deseneze o vaza tridimensionala. :blush
Cam asa si cu fotografia... inca mai invat.