Scrise de noi > Articolele noastre
Pierdut partener ideal. Găsitorului recompensă
wonderland:
Mihaela, eu mă refeream strict la preferința între cele două tipuri de anunțuri. Adică dacă ar fi să răspund aș răspunde unui temporar dezorientat decât unuia care își declară nevasta pierdută nulă.
CamiCamelia, dacă aici ai simțit nevoia să scrii, înseamnă ca e cel mai potrivit topic.
Nimeni nu e făcut să fie singur.
De fapt, eu pot vorbi doar pentru mine: și eu îmi doresc aceleași lucruri.
Doar că, între timp, până se va întâmpla ce e de întâmplat, încerc să nu las frica să mă țină departe de ce aș putea trăi. Singură, sau nu.
Să găsesc în mine acea stare de fericire în tot ce mi-e dat să trăiesc. Și dacă pot schimba asta - să nu leg fericirea mea de existența sau inexistența unui partener în viața mea - știu și simt că e cel mai bun lucru pe care îl pot realiza. Pentru că, asta nu te schimbă, nu te face să îți dorești să fii singură, ci, dimpotrivă te pregătește pentru implicarea emoțională autentică și sănătoasă într-o posibilă relație.
Nu te lăsa prinsă între frica de implicare și frica de singurătate.
Asta te face să rămâi într-o stare ce pare fără ieșire sau te împinge în relații din motive nepotrivite.
Lucrurile se întâmplă atunci când nu te aștepți. Uneori, chiar când renunți la ele.
Îți urez să găsești acel suflet care să merite toată iubirea pe care o ai tu de oferit.
Își doresc să găsești liniștea și împăcarea care să te facă să te simți că dorești o relație nu pentru că asta umple un gol, ci pentru că poți să oferi tot ce ai tu de oferit: optimismul, energia, iubirea, o viață cu sens.
Fără teamă, fără neliniști, fără așteptări....
mihaela1961:
Superba urare pentru Cami, Woanderland!
Te-ai gandit la ce articol frumos ai putea scoate dezvoltand urarea ta?
Urarea-mesajul tau e scris din suflet si cu...dragoste, cu altruism!Ar merita citi de mai multe femei singure, de aceea mi-am permis doar sa-ti sugerez 'evolutia lui'(la mesaj ma refeream) intr-un articol!! :)
CamiCamelia:
Am inceput sa "ma descarc" la alte topicuri, in alte zile, dar dupa ce scriam vreo 20 de randuri stergeam tot... :hammer:
Nu stiu ce am dorit cand am intrat aici, dar poate speram ca fiind aici intre voi, voi invata sa traiesc si singura, sa ma descurc singura, voi invata sa nu mai simt nevoia sa am pe cineva langa mine, voi invata sa ma obisnuiesc cu situatia in care sunt...
Nu vreau sa-mi plang de mila, pentru ca stiu ca nu sunt singura care trece prin asa ceva, dar pur si simplu nu pot merge mai departe. Incerc in fiecare zi, dar e din ce in ce mai greu...
Contul meu de Facebook e Maci Camelia.
Wonderland, iti multumesc din suflet! :kissing:
Va multumesc ca sunteti alaturi de mine! :flori: :kissing:
wonderland:
--- Citat din: mihaela1961 din Duminică, 07 Aprilie 2013, 12:45 ---Superba urare pentru Cami, Woanderland!
Te-ai gandit la ce articol frumos ai putea scoate dezvoltand urarea ta?
Urarea-mesajul tau e scris din suflet si cu...dragoste, cu altruism!Ar merita citi de mai multe femei singure, de aceea mi-am permis doar sa-ti sugerez 'evolutia lui'(la mesaj ma refeream) intr-un articol!! :)
--- Terminare citat ---
Mihaela, sincer, m-am gândit doar cum să fiu în stare să transmit puțină alinare sau, măcar o altă perspectivă, prin cuvintele mele. :kissing:
CamiCamelia:
--- Citat din: wonderland din Duminică, 07 Aprilie 2013, 13:01 ---Mihaela, sincer, m-am gândit doar cum să fiu în stare să transmit puțină alinare sau, măcar o altă perspectivă, prin cuvintele mele. :kissing:
--- Terminare citat ---
Multumesc! Chiar ai reusit! :kissing: :flori:
Navigare
[#] Pagina următoare
Du-te la versiunea completă