Pierdut partener ideal. Găsitorului recompensă scris de wonderland
Știm noi, cu adevărat, până la capăt ce nevoi, ce elemente din toate nivelele (fizico-chimic, mental, emoțional, sufletesc si spiritual) fac doi oameni să se îndrepte unii spre altii? Ce anume îi determină să intre într-o relație? Habar nu ai, până nu trăiești pe pielea ta, cum poate fi, cum arată cel de care te poți îndrăgosti, pe care îl poți iubi, cu care vrei să trăiești.
Mă țin departe de capcana portretului robot.
Deși, dacă te impinge păcatul, plictiseala sau dorința de a nu lasa nici o posibilitate netestată, să accesezi vreun site de matrimoniale, vrei nu vrei, formularele lor de căutare te aruncă în această capcană.
Deși, la drept vorbind, de la o vreme, ca să nu zic de la o vârstă, portretul robot începe să se limiteze la: să fie liber, în status adică nu luat cu acte sau fără dar și emoțional, adică să fi depășit experiența unor relații în care s-au simțit răniți, dezamăgiți. Apoi, mai vedem. Dar asta e o paranteză din altă poveste.
Am învățat că universul are grijă să te pocnească, să te procopsească cu o lecție despre biochimie și atracție întruchipată în afara criteriilor tale preconcepute.
Habar nu ai, până nu trăiești pe pielea ta, cum poate fi, cum arată cel de care te poți îndrăgosti, pe care îl poți iubi, cu care vrei să trăiești.
Și, de cele mai multe ori ceea ce simți dincolo de înfățișare, dincolo de cuvinte, dincolo de voce, este real și te aruncă în magica stare de îndrăgostire. Cea cu multă atracție dar și cu multe indicia despre ce nevoi emoționale te orientează în alegerile tale.
Nu degeaba se spune că, uneori, ne îndrăgostim de starea de
îndrăgostire.
Sau, că o femeie iubește cel mai mult la un bărbat felul în care aceasta o face să se simtă: poate frumoasă, poate deșteaptă, poate dorită, poate apreciată, poate înțeleasă, poate unică, poate împlinită, poate doar securizată, poate mai multe, ori chiar toate la un loc. Nu-mi dau cu părerea despre ce ar putea un bărbat să iubească la o femeie. Ii las pe cei mai îndreptățiți să facă asta.
Dar astea, de cele mai multe ori, aproape niciodată, nu vin la pachet cu încercarea de căutare cu portretul robot în mână.
La fel de bine, cu același rezultat, poți să te ghidezi după oricare dintre basmele copilăriei iei portretul prințului călare, eventual mai stabilești și numărul sau culoarea cailor putere
E trist-amuzantă, în cele din urmă, această încercare de conturare a partenerului ideal! Ca și cum cauți pe cineva evadat, dispărut, pierdut. Știi cum arată și oferi semnalmentele pentru recunoașterea și prinderea acestuia. Mai lipsește să spui - Ofer recompensă!