Scrise de noi > Articolele noastre

Până când moartea ne va despărți…

(1/4) > >>

admin:
Până când moartea ne va despărți…                        articol scris de wonderland

Într-un fel sau altul, într-o lume și un timp în care căsătoriile și divorțurile se fac și desfac cu mare rapiditate și ușurință, această sintagmă pare să-și fi pierdut valoarea de legământ și pecete pusă pe un angajament liber, conștient și responsabil consimțit. De fapt, nu pare, chiar este golită de semnificație în prea multe cazuri.

Voi cum vedeți păstrarea acestui ”Până când moartea ne va despărți?” Mai ales la repetarea lui la a doua, a treia căsătorie...
Dacă îl considerăm anacronic, desuet, de ce nu renunțăm la el? Ori de ce nu îl înlocuim, modernizăm? Ce rost are un ritual  este tratat ca o înșiruire de cuvinte în care nu credem?

Mie, ca uneia ce exersează privitul din perspective diferite și tetracpilarotomia (pentru cine nu știe, acest cuvânt aiuritor pe care l-am la o prietenă, înseamnă despicarea firului în patru), mi-a trecut prin minte o formă de ajustare a legământului la realitatea așa zis modernă.

Până când moartea legăturii dintre noi ne va despărți…. Sună mai onest, cel puțin.
Cam asta se întâmplă: te separi, pleci, abandonezi, ești abandonat,  divorțezi în momentul în care ceva a murit. În tine, în celălalt, în relația voastră.
E drept, se întâmplă să rămânem blocați într-o conviețuire…post mortem a iubirii din noi îndreptată către celălalt. Uneori, de prea multe ori,  nici o manevră de resuscitare nu ajută.
Poate că cei doi au străbătut distanțe prea mari în direcții diferite, opuse, ori doar paralele.. Poate că deja e prea târziu, când unul dintre ei a făcut greșeli sau alegeri care nu mai lasă nici o cale de întoarcere. Poate că dispare intentia, motivația, speranța, credința că poți să o iei de la capăt, sau să mergi mai departe. Sau, pur și simplu dorința de a acționa în direcția mersului mai departe este inegal împărțită între cei doi. Ori, poate cei doi s-au trezit din iluzia
Și, atunci, da, cea mai înțeleaptă alegere rămâne separarea. Când ceea ce te sperie mai mult decât singurătatea este perspectiva unei conviețuiri în care te simți îngropat de viu, despărțirea e pasul salvator.

Până când moartea legăturii dintre noi ne va despărți… – reflectă, din păcate, realitatea trăită și vizibilă la tot mai multe cupluri. Evident, nu pe cea dorită, visată, așteptată, căutată.
Până când moartea iubirii noastre ne va lăsa goi, triști, plini de dezamăgire, încrâncenați, furioși, răzbunători, ranchiunoși, speriați, înstrăinați – nu sună deloc a legământ și angajament că vom face tot  ce ține de noi să nu ajungem acolo.

Dar, ar putea fi un fel de…psihologie inversă, care să ne determine să contrazicem un legământ formulat așa prozaic și cinic. Să trezească în noi dorința de a ne cântări decizia și de a ne stimula acțiunile în direcția opusă. Da, poate fi un punct de pornire pentru reflecția dinaintea deciziei de ne lega viețile, oficial sau neoficial.


Pentru că eu sunt o romantică incurabilă, o optimistă auto-educată și capabilă de umor dar și de auto-ironie, nu găsesc o încheiere mai bună decât să spun că, măcar de la vârstă de acum, aș putea spera c㠔până când moartea ne va despărți” e mai realizabilă. Deși nici înțelepciunea, nici moartea nu sunt inerente unei anumite vârste.

Tania I:
Wonderland eu tot mai cred in cuvintele alea si la fel de bine cred ca trebuie sa iti gasesti o perooana care crede la fel de mult in aceste cuvinte ca 'toata tarasenia' sa se si intample... Dar pe de alta parte da, ar trebui schimbat, adus la zi...
Daca ma gandesc eu bine intreaga slujba religioasa ar trebui schimbata... la un moment dat preotul spune ceva de gen 'femeia sa isi urmeze barbatul si chiar daca acesta pierde calea'... cam greu... daca a pierdut calea pierdut ramane... si aici nu fac referire la aventuri/inselat... in zilele noastre sunt atatea lucruri care te pot influenta sa pierzi calea... Si femeia aia ce sa faca? Sa se tina dupa el toata viata pana se trezeste sau poate nu se trezeste deloc?
Dar eu tot mai cred in iubire si in oameni... chiar daca poate mai sus am parut inversunata...

Caroline:
Inversunata?! Uite-aici: Biblia spune sa nu te uiti la casa, nevasta sau avutiile aproapelui tau. Toate bune si frumoase... pana realizezi ca "nevasta" este catalogata ca si un bun oarecare (nici macar pe primul loc, ad literam) din aceasta insiruire de bunuri materiale.
Si aici vorbesc de Biblia vulgata, publicata pentru popor dupa n cenzurari de catre Imparatul Constantin, dupa ce-a cazut la pace cu propovaduitorii, pana atunci dizidenti, ai crestinismului, la 300 si mai bine de ani dupa Isus. Adica de o antanta politica. Cand romanii si urmasii lor bizantini au realizat ca e o furtuna prea mare ca sa o mai inabuse, si-au inventat umbrele (contrafacute). Asta e Biblia de azi.

wonderland:
E bine să ne regăsim, să ne păstrăm încrederea în iubire, Tania.  Așa simt și eu. Fără iubire, în toate formele ei, ne-am simți pierduți și fără sens.

Tania I:

--- Citat din: wonderland din Joi, 28 Februarie 2013, 18:13 ---......................Fără iubire, în toate formele ei, ne-am simți pierduți și fără sens.

--- Terminare citat ---


 O0

Navigare

[0] Indexul de Mesaje

[#] Pagina următoare

Du-te la versiunea completă