Până când moartea ne va despărți
articol scris de wonderland
Într-un fel sau altul, într-o lume și un timp în care căsătoriile și divorțurile se fac și desfac cu mare rapiditate și ușurință, această sintagmă pare să-și fi pierdut valoarea de legământ și pecete pusă pe un angajament liber, conștient și responsabil consimțit. De fapt, nu pare, chiar este golită de semnificație în prea multe cazuri.
Voi cum vedeți păstrarea acestui Până când moartea ne va despărți? Mai ales la repetarea lui la a doua, a treia căsătorie...
Dacă îl considerăm anacronic, desuet, de ce nu renunțăm la el? Ori de ce nu îl înlocuim, modernizăm? Ce rost are un ritual este tratat ca o înșiruire de cuvinte în care nu credem?
Mie, ca uneia ce exersează privitul din perspective diferite și tetracpilarotomia (pentru cine nu știe, acest cuvânt aiuritor pe care l-am la o prietenă, înseamnă despicarea firului în patru), mi-a trecut prin minte o formă de ajustare a legământului la realitatea așa zis modernă.
Până când moartea legăturii dintre noi ne va despărți
. Sună mai onest, cel puțin.
Cam asta se întâmplă: te separi, pleci, abandonezi, ești abandonat, divorțezi în momentul în care ceva a murit. În tine, în celălalt, în relația voastră.
E drept, se întâmplă să rămânem blocați într-o conviețuire
post mortem a iubirii din noi îndreptată către celălalt. Uneori, de prea multe ori, nici o manevră de resuscitare nu ajută.
Poate că cei doi au străbătut distanțe prea mari în direcții diferite, opuse, ori doar paralele.. Poate că deja e prea târziu, când unul dintre ei a făcut greșeli sau alegeri care nu mai lasă nici o cale de întoarcere. Poate că dispare intentia, motivația, speranța, credința că poți să o iei de la capăt, sau să mergi mai departe. Sau, pur și simplu dorința de a acționa în direcția mersului mai departe este inegal împărțită între cei doi. Ori, poate cei doi s-au trezit din iluzia
Și, atunci, da, cea mai înțeleaptă alegere rămâne separarea. Când ceea ce te sperie mai mult decât singurătatea este perspectiva unei conviețuiri în care te simți îngropat de viu, despărțirea e pasul salvator.
Până când moartea legăturii dintre noi ne va despărți
reflectă, din păcate, realitatea trăită și vizibilă la tot mai multe cupluri. Evident, nu pe cea dorită, visată, așteptată, căutată.
Până când moartea iubirii noastre ne va lăsa goi, triști, plini de dezamăgire, încrâncenați, furioși, răzbunători, ranchiunoși, speriați, înstrăinați nu sună deloc a legământ și angajament că vom face tot ce ține de noi să nu ajungem acolo.
Dar, ar putea fi un fel de
psihologie inversă, care să ne determine să contrazicem un legământ formulat așa prozaic și cinic. Să trezească în noi dorința de a ne cântări decizia și de a ne stimula acțiunile în direcția opusă. Da, poate fi un punct de pornire pentru reflecția dinaintea deciziei de ne lega viețile, oficial sau neoficial.
Pentru că eu sunt o romantică incurabilă, o optimistă auto-educată și capabilă de umor dar și de auto-ironie, nu găsesc o încheiere mai bună decât să spun că, măcar de la vârstă de acum, aș putea spera că până când moartea ne va despărți e mai realizabilă. Deși nici înțelepciunea, nici moartea nu sunt inerente unei anumite vârste.