E un joc special acela de a "tine in mina" un grup mai mic sau mai mare de oameni tineri, sa le tii vie atentia si nu doar sa le torni cu lingurita informatie in cerebel. iti trebuie un anumit "simt", chiar si o anumita carisma...si abilitatea de a introduce momente de relaxare, prin gluma, prin intrebari, etc... e aproape o arta. 
gata pauza. trec la treaba.
Mica, eu am problema inversa. Le mai zic ateodata: da' hai sa mai facem si lectia obligatorie din manual. Ca ei abia asteapta sa "fenteze" lectia cu intrebari. Cu alte cuvinte, eu "joc" ceva de genul adevar si provocare zilnic... Copiii au mai multa energie decat mine si uneori devin obositori. Dar, la bilant, e o oboseala placuta... de datorie implinita.
Insa sa stii ca nu e usor sa faci fata sistemului (nu copiilor) astfel. Programa e criminala, terminologia din manuale la fel, iar unii colegi ma barfesc cum adica, am venit eu sa schimb metodele de invatamant?!
Ca exemplu, sa-ti spun ce calificative am primit la prima inspectie? "Profesor competent, elevii bine pregatiti, dar metodica lasa de dorit."(Cred ca se refera la buchea pedagogiei teoretice si limbajul de lemn.) Nu o spun ca sa ma laud (nici n-as avea de ce, am fost "taxata" pentru asta la examenul de titularizare), ci ca sa sesizez absurditatea: cum naiba au copiii astia rezultate, daca metodele de predare n-au fost bune?! Vorba unui coleg al meu: Domnule inspector, vreti sa fac ora ca pentru copii sau ca pentru dumneavoastra?
Si uite-asa, presiune din toate partile... uneori ma intreb daca eu nu-s buna pentru sistem sau sistemul nu e bun pentru mine?
Ma duc si eu... la somn. Distractie placuta in continuare!
