Ei, bitek, nu fi supărat. Nu-i bai! Dă-l încolo de mesaj! Și al meu a fost șters. Și? De-aia nu mai plouă!

Vreau să-ți zic că eu mă mai joc și pe alte forumuri, pe unu’ chiar de aproape 6 ani. Ne-am împrietenit, am bătut toată țara împreună, dar totul până la forum! Forumu-i forum! În alte părți moderarea e un fel de Inchiziție. Întâi îți face scandal, te face de râs, pe urmă îți șterge mesajele, iar după asta îți aplică un
warn de nu mai ai acces pe forum de la câteva zile la o lună sau mai mult. Și warn-urile ți le contorizează, procente-chestii d-astea inginerești! Și sunt forumuri pe care nu poți citi decât foarte puține lucruri fără să fii logat. Dacă-ți trece prin cap să-ți faci un alt cont, sub un alt nume, și te depistează după IP,
adio și-un praz verde. Pe un forum tehnic, am avut o problemă că aveam același IP cu al unui recalcitrant (unu’ care fusese moderator, în fine). Până s-au lămurit că suntem doi, dar scriem din aceeași clădire... Așa am aflat că eram colegi de serviciu!
Așa că aici e
parfum de roze! Eu recunosc că
mă mai ia valul și mai
săr calul, iar pentru asta îmi cer scuze și chiar vă rog, doamnelor și domnilor de la moderare, să ștergeți din mesajele mele ceea ce
nu cadrează!

Sau să le ștergeți cu totul! Nu-i bai! Abia mă salvați să nu mă fac de tot râsul!
