Arhiva > Arhiva
Despre tara mea
silviu:
ubi bene ibi patria.
ceccyll:
La cei care pleaca din tara pentru a se stabili in alte parti cred ca sentimentul asta de apartenenta e confundat de multe ori cu cel de obisnuinta. Zic asta fiindca sunt inconjurati de "nou" din toate punctele de vedere, si cred ca poate fi coplesitor. Alta limba, alta mentalitate, alte obiceiuri, toate cele sunt altfel...si atunci cred ca e normal sa se simta ne-la locul lor, cel putin o vreme. In apecial cei care pleaca sa-si gaseasca un job, si ca sa reuseasca trebuie sa-si depaseasca toate obisnuintele . Si cu cat sunt mai tineri cu atat se dezlipesc mai usor de ce lasa in urma.
Pe de alta parte, cei care pleaca afara pentru ca au o situatie financiara buna sau foarte buna si se hotatarasc sa traiasca in tari ceva mai civilizate , de obicei n-au nicio problema, nu le e dor decat cel mult de rudele lasate in urma. Isi iau o casuta, mai mica sau mai mare dupa buget , isi deschid un business sau isi iau un job bun si ii multumesc lui Dumnezeu ca au lasat Romania in urma.
Eu cred ca oricat ti-ar fi dor de mirosul sarmalelor de Craciun (de exemplu) e mult mai bine sa traiesti intr-un loc...fie el si strain....unde nu stai in statia de autobuz pana ingheti (iarna), unde indiferent cat ninge nu ramai cu masina blocata pe nicaieri, unde cu 150 de euro mananci linistit o luna intreaga, unde nu se bate lumea pe strada pentru un loc de parcare, unde e nu te umpli de noroi pe incaltari si haine cand ploua etc etc etc. Si-atunci ? Apartenenta la ce? Abia asteapta sa-si ia cetatenie sau drept de munca legal si sa apartina noii tari ... si sa fie "acasa".
Caroline:
--- Citat din: ceccyll din Marți, 29 Ianuarie 2013, 10:39 ---Si-atunci ? Apartenenta la ce?...
--- Terminare citat ---
Da, Gabi, asa e... gandurile mele au plecat de la acele discutii despre "acasa". O0
Nu vreau sa dau dreptate unui punct de vedere sau altuia... Curiozitatea mea era daca acest sentiment de apartenenta determina sau nu ceva anume in personalitatea noastra la maturitate. Este benefic sa il cunoastem sau malefic, sau nu conteaza?
Intr-adevar, sentimentul de apartenenta este gradual: apartenenta la propria familie, la un anumit cerc de prieteni/colegi/cunostinte, la un anumit oras/sat/regiune istorica, la o tara sau la... Univers. In extremis, cred ca exista un fel de sentiment de apartenenta si la Sinele propriu: a te simti sau nu "al tau", a simti ca duci viata pe care ti-ai dorit-o dintotdeauna, ca faci ceea ce vrei si simti ca trebuie sa faci, ca esti tu insuti.
Eu am constatat subit, intr-una din zilele trecute, ca eu nu am cunoscut (inca?) acest sentiment. :uglystupid2:
Nu ma simt (si nu m-am simtit niciodata) legata indisolubil de o casa, de o familie, de un sot, de o societate anume, de traditiile unei anumite zone istorico-geografice din Romania sau de Romania. Dimpotriva, tot "noul" acela coplesitor pentru alti "venetici", pentru mine a fost o provocare, o iesire benefica din rutina, ori de cate ori am plecat (evident, nu in excursii). Singurul caz in care imi amintesc sa fi simtit vreodata ca mi-e dor se intampla doar atunci cand earm indragostita (si asta NU are nimic de-a face cu sentimentul de apartenenta). Ba mai mult, m-am bucurat de fiecare loc, cerc de oameni sau orice alt fel de "acasa", traite din plin.
Cred ca, cel putin in ce ma priveste, "Unde mi-e bine, acolo mi-e tara...", nu tine de conditiile de trai mai bune si cu atat mai putin de locul absolut aleatoriu (si pe care nu eu l-am ales, ci altii l-au ales pentru mine) unde s-a intamplat sa ma nasc sau sa-mi intemeiez o familie... sau o cariera. Si mai cred ca asta nu mi se intampla numai mie. De ce suntem legati, de exemplu, in cazul amintirilor din copilarie? Nu de un loc arbitrar, nu de o familie (la fel de arbitrar aleasa), ca sa nu mai zic de o tara? Ceea ce ne leaga afectiv este, de fapt, altceva: nostalgia fericirii de a fi copil.. Ceea ce ramane imuabil nu este tara, familia, traditiile... ci doar trairea.
In schimb, singurul sentiment de apartenenta pe care il incerc in prezent este... unul spiritual, legat de Univers. Probabil am citit prea multe carti in domeniu, cel putin in ultimii ani...
As avansa chiar ideea ca, daca lipsa unui sentiment de apartenenta te face sa te simti "ca o frunza in vant" (pierdut sau liber, asta depinde de perceptie), totusi, un sentiment de apartenenta prea pronuntat duce la inertie, redundanta, incapacitate de unlearn si rezistenta crescuta la schimbare. Adica... un patriot e un capsoman? :fight: Nu dati... ;D
Am pus intrebarea la modul cel mai serios... fiindca nu stiu daca e tocmai normal ceea ce simt. :crazy2:
Si ma intrebam daca asta are sau nu vreo legatura cu... statutul de single, in general. Cand nu stii cum este sa "apartii" de cineva sau de ceva anume, rezulta ca implicit nu stii ce sa iti doresti, ce sa cauti, iar daca totusi gasesti (sau esti gasit) nu esti prea sigur daca sa te declari sau nu fericit "apartinand" (in sensul cel mai larg, nu doar unui cuplu). ???
Eram curioasa daca se intampla ca si altii sa simta la fel... sau doar Eu-ul meu e defect. :idiot2:
Caroline:
:help:
netgamero:
Sentimentul de apartenenta este diferit de la persoana la persoana. Eu nu am nici un sentiment legat de acest lucru, nu cred ca pot sa apartin de ceva sau de cineva, in acest moment. Cand apare acest sentiment este foarte subiectiv de la persoana la persoana. Sunt oameni care se pot muta sau deplasa in alta parte foarte usor, si sunt persoane care tin foarte mult la relatiile apropiate (familie, prieteni) si nu se pot stramuta asa usor pe alte meleaguri.
Cred ca este un lucru foarte subiectiv acest sentiment de apartenenta, si depinde de natura si caracterul fiecarei persoane. Eu, cel putin in acest moment, nu incerc acest sentiment, si ma bat ganduri de plecare din tara tot mai puternice. Vreau sa traiesc in prezent, iar pentru asta trebuie sa las in urma trecutul.
Navigare
[#] Pagina următoare
Du-te la versiunea completă