Autor Subiect: Stiri, evenimente, informatii, barfe  (Citit de 678244 ori)

0 Membri şi 2 Vizitatori vizualizează acest subiect.

luciamanta

  • Vizitator
Re: Stiri, evenimente, informatii, barfe
« Răspuns #1260 : Marți, 24 Aprilie 2012, 20:45 »
   Arheologii au găsit la Biserica Neagră din Braşov peste 50 de morminte medievale

   Arheologii care fac săpături pentru reabilitarea şi reamenajarea curţii Bisericii Negre din Braşov au descoperit peste 50 de morminte cu oseminte care datează atât din Evul Mediu, posibil din secolul al XI-lea, cât şi din epoca modernă.

   Arheologul Daniela Marcu Istrate, coordonator ştiinţific al şantierului de la Biserica Neagră, a declarat că de la începutul lucrărilor, din 3 aprilie şi până în prezent, au fost descoperite aproximativ 50 de morminte cu oseminte care datează, probabil, din jurul anilor 1600 - 1700, însă este posibil ca în straturile inferioare ale cimitirului să fie găsite oseminte care datează din anii 1200.

   Arheologul a spus că se ştia că există un cimitir în zona Bisericii Negre, pentru că în jurul oricărei biserici medievale a existat un cimitir, deoarece începând din secolul al XI-lea s-a stabilit în lumea creştină că cimitirele trebuie să fie amplasate în imediata apropiere a bisericilor.

    "S-au găsit în jur de 50 de morminte în poziţie anatomică, dar nu întregi, ele s-au deranjat unele pe altele deoarece în Evul Mediu şi chiar în epoca modernă mormintele nu erau semnalizate, nu aveau cruci, monumente ca în ziua de astăzi. Pur şi simplu decedatul se punea în mormânt şi nu se mai cunoştea locul. Din cauza aceasta ele se tot suprapun şi pe puţine le găsim întregi", a spus Daniela Marcu Istrate.

   Deocamdată nu se ştie exact de când datează cimitirul, deoarece se fac lucrări la straturile superioare.

   "Logic, cele mai vechi morminte ar trebui să fie din jurul anului 1200, când bănuim că a fost colonizată această parte a Transilvaniei şi dacă s-a fundat pe
aceste locuri o biserică, atunci tot aici trebuie să fie şi primul cimitir. Noi suntem la straturile de sus, datând din jurul anilor 1600 - 1700. Încă nu avem date ca să putem face o încadrare cronologică mai exactă", a mai spus arheologul.

   Înainte de începerea lucrărilor propriu-zise de amenajare a Curţii Honterus, este necesară cercetarea arheologică pentru a putea fi evaluat situl.

   De asemenea, pe lângă aceste morminte au fost găsite şi ruine ale unor clădiri.

   Lucrările de reabilitare şi amenajare a Curţii Johannes Honterus (curtea Bisericii Negre) au început în 3 aprilie, în cadrul unui proiect derulat de Fundaţia "Salvaţi centrul istoric al Braşovului", ai cărei membri sunt Primăria Braşov şi Biserica Evanghelică C.A. din România-Parohia Braşov. Lucrările de reabilitare se vor desfăşura în mai multe etape şi sunt programate a se finaliza în toamna acestui an. Etapizarea lucrărilor constă în desfăşurarea studiilor arheologice, înlocuirea reţelelor, execuţia straturilor de suport şi, la final, execuţia pavimentului. În principal este prevăzută înlocuirea pavimentului existent cu unul nou, din pietriş fin şi piatră de nisip, şi reabilitarea unor elemente de pavaj şi rigole. Pavimentul nou va semăna cu cel existent, păstrându-se astfel caracterul aparte al locului. De asemenea, este prevăzută amplasarea unor obiecte de mobilier urban şi reabilitarea iluminatului public, care se va încadra în acest ansamblu arhitectural.

   sursa: Historia.ro

Caroline

  • Vizitator
Re: Stiri, evenimente, informatii, barfe
« Răspuns #1261 : Luni, 30 Aprilie 2012, 13:07 »
Omenirea ar putea fi printre primele civilizaţii avansate din Univers. Momentul când au apărut oamenii în Univers rămâne în continuare un mister, dar un studiu recent plasează apariţia mai devreme decât se credea. Astfel, pământenii ar putea fi una dintre primele civilizaţii avansate ale Pământului.

http://www.adevarul.ro/life/viata/Omenirea_ar_putea_fi_printre_primele_civilizatii_avansate_din_Univers_0_691130964.html

Offline almi_gabi

  • Hero Member
  • *****
  • Mesaje postate: 7628
Re: Stiri, evenimente, informatii, barfe
« Răspuns #1262 : Luni, 30 Aprilie 2012, 14:12 »
Iar in final spun ca:

Astfel, ar exista 100 de milioane de super-planete pe care ar putea exista viaţă.

deci destul de multe ca sa nu spun chiar multicele care ar putea avea locuitori  

luciamanta

  • Vizitator

Offline almi_gabi

  • Hero Member
  • *****
  • Mesaje postate: 7628
Re: Stiri, evenimente, informatii, barfe
« Răspuns #1264 : Joi, 03 Mai 2012, 08:35 »
Cea mai mare Luna plina din 2012

Satelitul natural al Pământului se va afla la cea mai mică distanţă de noi la sfârşitul acestei săptămâni.
În plus, perigeul nu va coincide doar cu Luna plină, ci şi cu momentul în care satelitul nostru se va afla cel mai aproape de Pământ în întreg anul, întrucât distanţa faţă între noi şi Lună variază cu circa 3% deoarece orbita Lunii nu este perfect circulara.

Caroline

  • Vizitator
Re: Stiri, evenimente, informatii, barfe
« Răspuns #1265 : Joi, 03 Mai 2012, 16:08 »

Offline almi_gabi

  • Hero Member
  • *****
  • Mesaje postate: 7628
Re: Stiri, evenimente, informatii, barfe
« Răspuns #1266 : Joi, 03 Mai 2012, 20:45 »
Ii bai... iar nu dorm weekendul asta.  :surrender:


nu-i bai, folosim ocazia sa facem Lunii cateva photos' !!  

Caroline

  • Vizitator
Re: Stiri, evenimente, informatii, barfe
« Răspuns #1267 : Joi, 03 Mai 2012, 21:57 »
Asta am primit azi pe e-mail (daca mint ei, mint si eu):

ALARMA!

Pentru calculatorul tau si al meu, fa sa circule acest sfat catre prietenii tai, familie, contacte!!
In urmatoarele zile fii atent: nu deschide nici un mesaj avand un fisier atasat numit: Actualizarea Windows live,indiferent cine este cel care ti-l trimite. Este un virus care arde intregul hard disc. Acest virus va veni de la o persoana cunoscuta, pe care tu o ai in lista de adrese.Acesta-i motivul pentru care trebuie sa trimiti acest mesaj tuturor contactelor tale.Daca primesti mesajul numit: Actualizarea Windows live,chiar daca este trimis de un prieten, nu-l deschide si opreste-ti imediat calculatorul. Este cel mai rau virus anuntat de CNN. El a fost clasat de Microsoft drept virusul cel mai distructiv .Acest virus a fost descoperit ieri dupa-amiaza de catre Mc Afee, iar el n-a avut posibilitatea de a face reparatia pentru acest gen de virus. El distruge pur si simplu Sectorul Zero al hard discului.Aminteste-ti: daca trimiti mesajul cunostintelor tale, asta ne va avantaja pe toti.

luciamanta

  • Vizitator
Re: Stiri, evenimente, informatii, barfe
« Răspuns #1268 : Joi, 03 Mai 2012, 22:15 »
Este bine de ştiut. Multumim, Caroline! :)

Offline bit

  • Hero Member
  • *****
  • Mesaje postate: 3015
Re: Stiri, evenimente, informatii, barfe
« Răspuns #1269 : Joi, 03 Mai 2012, 22:21 »
Asta am primit azi pe e-mail (daca mint ei, mint si eu):

ALARMA!

Pentru calculatorul tau si al meu, fa sa circule acest sfat catre prietenii tai, familie, contacte!!
In urmatoarele zile fii atent: nu deschide nici un mesaj avand un fisier atasat numit: Actualizarea Windows live,indiferent cine este cel care ti-l trimite. Este un virus care arde intregul hard disc. Acest virus va veni de la o persoana cunoscuta, pe care tu o ai in lista de adrese.Acesta-i motivul pentru care trebuie sa trimiti acest mesaj tuturor contactelor tale.Daca primesti mesajul numit: Actualizarea Windows live,chiar daca este trimis de un prieten, nu-l deschide si opreste-ti imediat calculatorul. Este cel mai rau virus anuntat de CNN. El a fost clasat de Microsoft drept virusul cel mai distructiv .Acest virus a fost descoperit ieri dupa-amiaza de catre Mc Afee, iar el n-a avut posibilitatea de a face reparatia pentru acest gen de virus. El distruge pur si simplu Sectorul Zero al hard discului.Aminteste-ti: daca trimiti mesajul cunostintelor tale, asta ne va avantaja pe toti.
Sunt toate sansele sa fie un hoax. Insa e bine de stiut: daca nu stii despre ce e vorba, nu deschide nici un atasament al unui mail, chiar daca vine de la un cunoscut.

Offline almi_gabi

  • Hero Member
  • *****
  • Mesaje postate: 7628
Re: Stiri, evenimente, informatii, barfe
« Răspuns #1270 : Vineri, 04 Mai 2012, 08:07 »
Sunt toate sansele sa fie un hoax. Insa e bine de stiut: daca nu stii despre ce e vorba, nu deschide nici un atasament al unui mail, chiar daca vine de la un cunoscut.

uite nu stiam ca le spune hoax, dupa ce am citit acum despre ele, am ajuns la concluzia ca mai bine nu le mai  trimiti mai departe

Offline janeta

  • Hero Member
  • *****
  • Mesaje postate: 1730
  • carpe diem
Re: Stiri, evenimente, informatii, barfe
« Răspuns #1271 : Vineri, 04 Mai 2012, 11:05 »
un articol  care , cred eu , merita citit :

"Revolutie in genetica
articol
publicat la 7 Aprilie 2006
de Marian Apostol (AIM)

Stiinta si spiritualitate: ADN-ul este influentat de cuvinte

Cele mai recente cercetari rusesti explica fenomene ca intuitie, clarviziune, vindecari miraculoase spontane, autovindecari, influenta mentalului asupra climei, etc.

Grazyna Fosar si Franz Bludorf arata ca ADN-ul poate fi influentat si re-programat prin cuvinte si anumite frecvente. Aceste descoperiri deschid calea unui nou tip de medicina in care ADN-ul poate fi re-programat folosind cuvintele si anumite frecvente, deci fara a-l sectiona si inlocui anumite gene.
Chirurgia genetica are un concurent redutabil!
Doar 10 % din ADN-ul uman este folosit pentru a fabrica proteine. Doar aceasta mica parte face obiectul cercetarilor occidentale deja cunoscute si popularizate. Restul de 90 % este considerat "material de balast", adica fara importanta. Cu toate acestea, cercetatorii rusi convinsi ca natura nu este deloc risipitoare, s-au alaturat unor lingvisti si geneticieni hotarati sa descopere adevaratul rol al celei mai mari parti din adenomul uman. Rezultatele si concluziile acestor cercetari sunt revolutionare!


Cuvintele care vindeca
Conform acestora, ADN-ul uman nu este doar responsabil pentru construirea corpului nostru, dar serveste si ca depozit de informatii si cale de comunicare. Adica un fel de Internet. Lingvistii rusi au descoperit ca intregul cod genetic, indeosebi partea de 90 % declarata inutila de occidentali, respecta aceleasi reguli folosite in toate limbile umane. Astfel, ei au comparat regulile sintactice (modul in care cuvintele formeaza fraze si propozitii), semantice (studiul intelesurilor intr-un anumit limbaj) si cele gramaticale de baza.

Astfel, au descoperit ca moleculele alcaline din ADN respecta regulile gramaticale obisnuite folosite in toate limbajele umane. Cu alte cuvinte, limbajele umane nu au aparut "la intamplare", ci sunt rezultatul ADN-ului.

Biofizicianul si biologul rus Piotr Gariaev si colegii sai au explorat si comportamentul vibrational al ADN-ului, adica efectul anumitor frecvente asupra acestuia. Concluzia este stupefianta: cromozomii vii functioneaza exact ca si computere holografice/ solitonice folosind radiatie laser generata endogen chiar in interiorul ADN-ului!

Cu alte cuvinte, ei au reusit sa moduleze anumite modele vibratorii pe o raza laser cu care au influentat ADN-ul si informatia genetica. Si din moment ce structura ADN-ului este aceeasi cu cea a limbajului uman, se pot folosi cuvinte si propozitii in mod direct pentru a influenta ADN-ul, nefiind nevoie de nici-o decodificare.

Acest lucru s-a demonstrat experimental! ADN-ul viu (din tesuturi, nu "in vitro") reactioneaza prompt la raze laser modulate prin cuvinte si propozitii, dar chiar si la unde radio, daca se folosesc frecventele corespunzatoare. In acest fel se explica stiintific de ce afirmatiile, antrenamentul autogen, hipnoza si gandirea pozitiva pot avea efecte atat de puternice asupra omului.

Este deci normal si natural ca ADN-ul sa reactioneze la limbaj. In timp ce cercetatorii occidentali extrag "chirurgical" anumite gene din lantul ADN si le introduc in alta parte pentru a face experimentari, rusii au lucrat entuziasti la dispozitive care le permit sa influenteze metabolismul celular prin frecvente radio si luminoase corespunzatoare si astfel sa repare anumite defecte genetice.

Grupul de cercetatori al lui Gariaev a reusit sa demonstreze ca, folosind aceasta metoda, pot fi reparati cromozomii afectati de razele X. Mai mult, ei au "capturat" modele informationale dintr-un ADN si le-au transmis altuia, in acest fel re-programand celulele pentru un alt genom. Astfel, au transformat embrioni de broasca in embrioni de salamandra, doar prin transmiterea modelului informational corespunzator!

In acest fel, intreaga informatie a fost transmisa fara nici-un efect secundar de tipul celor intalnite in practicile occidentale. Aceasta reprezinta una dintre cele mai mari revolutii in stiinta medicala, care va duce cu siguranta la transformari uluitoare! Rezultatele spectaculoase au fost obtinute doar prin folosirea vibratiilor si a limbajului in locul tehnicilor oarecum "barbare" de chirurgie moleculara. Aceste experimente arata imensul potential al geneticii vibrationale care are evident o mai mare influenta in formarea organismelor fata de procesele biochimice ale secventelor alcaline din ADN (partea de doar 10 % din total).

Invatatorii spirituali si esoterici cunosteau de mii de ani faptul ca acest corp uman este programabil prin limbaj, cuvinte si prin gand.
Acum s-a demonstrat si explicat stiintific acest lucru. Desigur, frecventa folosita trebuie sa fie cea corespunzatoare. Si de aceea nu oricine are succes totdeauna sau nu obtine rezultate de aceeasi anvergura. Omul trebuie sa "lucreze" asupra proceselor interioare si sa obtina o anumita maturitate spirituala pentru a putea stabili o comunicare directa si constienta cu ADN-ul. Cercetatorii rusi lucreaza la un dispozitiv care va asigura succesul cu conditia folosirii frecventei corecte.


Fiecare face propria revolutie interioara
Insa un om cu o constiinta spirituala inalta nu are nevoie de nici-un fel de dispozitiv! El nu depinde de vreun aparat pentru a-si reprograma ADN-ul. Fiecare dintre noi putem sa realizam acestea, iar stiinta confirma! Cercetatorii rusi au descoperit ca ADN-ul uman creeaza tipare morfologice in vid, si produce asa-numitele "gauri de vierme" magnetice. Acestea sunt echivalentele microscopice ale celebrelor "poduri" Einstein-Rosen care se gasesc in apropierea gaurilor negre cosmice si care fac legatura intre doua puncte foarte indepartate, un fel de scurtatura.

Acestea sunt ca niste tunele avand capetele in diverse zone din cosmos prin care informatia poate fi transmisa in afara legilor spatiului si timpului. ADN-ul atrage astfel de informatii din macrocosmos si le transmite constiintei noastre. Este ca un rezonator multiplu, ca un aparat de radio capabil sa receptioneze mai multe posturi diferite, in functie de frecventa pe care acestea emit.

Acest proces de hipercomunicare este extrem de eficient intr-o stare de relaxare profunda. Stresul, grijile sau un mental hiperactiv obstructioneaza acest proces si informatiile primite sunt distorsionate si inutile. Natura foloseste acest fel de hipercomunicatie de milioane de ani. Omul modern cunoaste doar o mica parte sub numele de intuitie.

Un exemplu din natura: in cadrul unui musuroi de furnici, daca regina este separata spatial de colonie, furnicile continua sa construiasca musuroiul conform planului initial. Daca insa regina este omorata, intreaga activitate din colonie se opreste. Nici-o furnica nu stie ce sa mai faca. Se pare ca regina transmite furnicilor ce si cum sa faca, prin intermediul constiintei de grup, iar furnicile o asculta orbeste, ca si cum nu ar avea constiinta proprie.

Omul experimenteaza acest fel de hipercomunicare atunci cand are o intuitie sau o inspiratie. Timp de mai multe zeci de luni, un barbat de 42 de ani visa noaptea ca este conectat la un sistem de informatii de tip CD-ROM. In acest mod, cunostinte verificabile, din domenii foarte diverse, i-au fost transmise, iar el le verifica dimineata. O adevarata cascada de informatii - ca o enciclopedie! Marea majoritate a lor erau din afara sferei sale personale de cunoastere si atingeau detalii tehnice despre care el nu stia nimic.


Efectul de ADN fantoma
Acest fel de hipercomunicare genereaza efecte spectaculoase, atat in ADN, cat si in fiinta umana. Cercetatorii rusi au iradiat o mostra de ADN cu lumina laser, iar pe ecranul aparatului a aparut modelul de unda care era de asteptat. Atunci cand ei au scos mostra de ADN, forma de unda nu a disparut, ci a continuat sa existe! Mai multe experimente de acest fel au aratat ca forma de unda este totusi generata de mostra indepartata, al carei camp energetic ramane. Acest efect a fost numit efectul "ADN fantoma".


"Gauri de vierme" microscopice
Se afirma ca energia din afara spatiului si timpului obisnuit continua sa "curga" prin "gaurile de vierme" activate, chiar si dupa ce ADN-ul este indepartat din experiment. Efectul secundar observat este acela ca si in jurul fiintelor umane capabile de hipercomunicare s-au detectat astfel de campuri electromagnetice inexplicabile.

Dispozitive electronice ca CD playere sau similare pot sa inceteze sa functioneze timp de cateva ore. Pe masura ce campul electromagnetic incepe sa dispara, aceste dispozitive revin la o functionare normala.
Multi vinedecatori si terapeuti cunosc aceste efecte de mult timp. Cu cat atmosfera este mai incarcata iar energia este mai mare, cu atat sansele ca aparatul de inregistrat sa se opreasca devin mai mari. Iar butonarea aparatului nu-l va repune in functiune decat dupa cateva ore, timp in care energia a disparut.

In cartea lor "Vernetzte Intelligenz" (Inteligenta Conectata), Grazyna Gosar si Franz Bludorf explica aceste fenomene foarte clar si precis.
Ei citeaza surse care afirma ca in trecut, umanitatea era conectata foarte strans, la fel ca si celelalte forme de viata, la constiinta de grup si actiona ca un grup. Insa, pentru a experimenta si modul individual de constiinta, oamenii au trebuit sa uite de hipercomunicare, aproape in totalitate.


Constiinta de grup superioara
In acest moment, la nivel de umanitate, constiinta individuala este relativ stabila, si se poate creea o noua forma de constiinta de grup, cu adevarat superioara, in care putem sa avem acces la intreaga informatie prin intermediul rezonatorului biologic prezent in fiecare celula din corpul nostru - ADN-ul - fara sa fim fortati sau manipulati de la distanta in ceea ce priveste informatia in sine. Ca si in internet, ADN-ul nostru poate sa transmita propriile informatii in aceasta vasta retea care este VIATA, poate sa primeasca informatii din aceasta retea si poate chiar sa stabileasca contacte directe cu alti participanti din retea.

Vindecarile miraculoase de la distanta, telepatia, clarviziunea, pot fi astfel explicate cu usurinta si in mod natural. De exemplu, unele animale de casa cunosc dinainte cand se vor intoarce acasa stapanii lor. Acest lucru poate fi interpretat prin prisma hipercomunicarii si a constiintei de grup. Orice constiinta colectiva nu poate fi folosita la nesfarsit fara o constiinta individuala. Altfel, ne-am intoarce la o stare primitiva in care instinctul de turma ar putea fi extrem de usor de manipulat.

Hipercomunicarea in acest moment inseamna ceva cu totul diferit:
cercetatorii spun ca daca oamenii (care dispun de o constiinta
individuala) isi vor regasi accesul la constiinta de grup, vor avea atunci puteri de creatie supraumane cu care vor putea sa modeleze intreaga viata de pe planeta. Cert este ca umanitatea se indreapta evident spre o astfel de constiinta de grup superioara. Se estimeaza ca 50 % din copiii care se nasc acum vor avea mari probleme la scoala.
Ei sunt cunoscuti sub numele de "copii indigo" datorita aurei lor de aceasta culoare care indica o inalta constiinta si o puritate exemplara.

In acelasi timp, se nasc din ce in ce mai multi copii cu puteri de clarviziune (conform cartii "Copii indigo din China" de Paul Dong).
Acesti copii ne invata pe noi, adultii, ce inseamna constiinta de grup superioara, prin exemplul personal. De exemplu, clima nu poate fi influentata de un singur om, de regula. Insa poate fi influentata de o constiinta de grup - nimic nou pentru unele triburi care aduc ploaia prin dansurile lor. Vremea este puternic influentata de frecventele proprii de rezonanta ale Pamantului, asa-numitele frecvente Schumann.
Dar acestea sun exact aceleasi frecvente care sunt produse in creierul nostru, iar atunci cand mai multi oameni actioneaza in sincronicitate, la unison, se formeaza un efect similar luminii laser - acela de manifestare "in aceeasi faza". Astfel se explica in termeni stiintifici cum se poate influenta vremea!

Cercetatorii constiintei de grup au formulat teoria "Civilizatiei de tip I". O umanitate care a trecut la stadiul constiintei de grup superioare nu ar avea nici probleme de mediu, si nici lipsa de energie. Pentru ca ar avea un control natural si firesc asupra tuturor energiilor si proceselor de pe intreaga planeta. Aceasta include si un control asupra eventualelor catastrofe! Iar o Civilizatie de tipul II ar putea avea control asupra energiilor din intreaga lor galaxie.


Constiinta de grup superioara creeaza ordine
Si acum, o adevarata "bomba": atunci cand un numar foarte mare de oameni se concentreaza asupra unui acelasi scop (de exemplu un meci de fotbal, sarbatoarea Craciunului sau alte evenimente similare ca anvergura), s-a demonstrat experimental ca generatoarele de numere aleatoare incep sa ofere numere ordonate, in loc de numere aleatoare.
Cu alte cuvinte, o constiinta de grup superioara (ordonata) creeaza ordine in intreg mediul!

Experimente din mediul universitar au demonstrat ca lumea fizica si lumea mentala sunt conectate si interdependente!

ADN-ul este acum privit si ca un superconductor organic ce functioneaza la temperatura normala a corpului, spre deosebire de superconductoarele artificiale care necesita temperaturi foarte joase, intre -200 si -400 grade Celsius. Toate superconductoarele sunt capabile sa stocheze lumina, si deci, informatie. Si in acest mod se poate explica cum de ADN-ul poate stoca si transmite informatie atat de bine.

In ceea ce priveste asa-numitele "gauri de vierme" (wormhole), acestea sunt, in mod normal, foarte instabile si dispar in numai o fractiune de secunda. In anumite conditii, astfel de "gauri de vierme" se pot organiza de la sine formand zone de vid in care, de exemplu, gravitatea se poate transforma in electricitate. Astfel de zone de vid sunt ca niste mingii radiante de gaz ionizat care dispun de o energie imensa.


Puterea constiintei
Exista anumite zone din Rusia unde astfel de mingii radiante apar foarte des. Rusii au inceput programe masive de cercetare care au condus la cateva concluzii uimitoare. Foarte multi oameni cunosc aceste zone de vid sub forma unor mingii stralucitoare care apar pe cer. Privesc atent la ele si se intreaba ce ar putea fi. Odata am gandit : "Salut! Daca sunteti OZN-uti, zburati in triunghi". Si, dintr-o data, sferele au format un triunghi. Cu alta ocazie, le-am spus ca sa accelereze de la zero la viteza infinita, si asa au facut.

Evident, am crezut ca sunt OZN-uri. Prietenoase, din moment ce au facut ce le-am rugat eu, ca sa-mi faca pe plac. Acum, rusii au gasit in acele zone unde apar sferele luminoase, ca aceste mingii pot fi ghidate prin gand. Pentru ca s-au detectat frecvente foarte joase in jurul acestor sfere, frecvente similare cu cele produse de creierul nostru. Din cauza acestei similitudini, sferele reactioneaza la gandurile noastre!

Trebuie sa va avertizez ca nu este o idee prea buna sa sari pe una dintre aceste mingii care este asezata pe sol. Pentru ca energia pe care o detine este asa de mare incat ar putea sa ne provoace mutatii genetice... Sau ar putea sa nu. Pentru ca, spre exemplu, se stie ca multi invatatori spirituali produc astfel de sfere vizibile de energie atunci cand se afla in stari adanci de meditatie, declansand astfel stari placute si inaltatoare spiritual.

Este deja celebru cazului unui invatator spiritual care medita pe scaunul lui, iar cand cineva a vrut sa-l fotografieze, in poza nu se vedea decat un nor alb-stralucitor, ca o ceata. Pur si simplu, acest fel de fenomene trebuie sa fie in legatura cu gravitatia si anti-gravitatia, cu acele "gauri de vierme" care sunt stabilizate prin gand, si cu hipercomunicatia, adica o legatura cu energii din afara structurii noastre spatio-temporale obisnuite. Generatiile anterioare, care au avut astfel de experiente de contact prin hipercomunicare si sfere luminoase, le numeau experiente cu ingeri. Desi multe din aceste interactiuni se crede ca au fost doar transferuri de energie spirituala dinspre acele sfere inspre om, asta nu inseamna ca nu exista ingeri!

Stiinta oficiala cunoaste deja zone de pe aceasta planeta cu anomalie gravitationala (care contribuie la formarea unor astfel de sfere luminoase de vid). Pana acum devierea gravitationala era de sub 1 % din valoarea totala a campului. Recent, s-au descoperit alte zone care au o anomalie gravitationala de 3 - 4 %. Unul din aceste locuri este Rocca di Papa, la sud de Roma (pentru localizarea exacta, consultati cartea "Vernetzte Intelligenz" ). Acolo, diverse obiecte de felurite forme, de la sfere pana la autobuze (da, nu e greseala tipografica) , se inalta spre cer."


Caroline

  • Vizitator
Re: Stiri, evenimente, informatii, barfe
« Răspuns #1273 : Vineri, 04 Mai 2012, 13:17 »
un articol  care , cred eu , merita citit :

"Revolutie in genetica
articol
publicat la 7 Aprilie 2006
de Marian Apostol (AIM)

Stiinta si spiritualitate: ADN-ul este influentat de cuvinte...

... mai exact, de ganduri (cuvintele sunt in acelasi timp expresia, dar si sursa gandurilor). Multumim de extra informatii, Janeta!  ;)
Cred ca am pus si eu mai demult un link pe-aici pe undeva cu noua biologie (metabiologia), care se spune ca teoria determinismului genetic si a proiectul genomului uman s-au dovedit, dupa ani de cercetari, un mare bluff.
Eu as supralicita: si o metoda de manipulare de masa. Au fost destui castigatori in aceasta cursa, mai ales companiile farmaceutice si laboratoarele de cercetare puse in slujba lor. Nici la ora actuala nu stiu cat de larg e de acceptata ideea ca nu depindem de ADN de catre aceia care vand substitute chimice de sinteza pentru orice. Daca toata lumea ar crede in puterea gandului, ei ar da faliment.

Offline almi_gabi

  • Hero Member
  • *****
  • Mesaje postate: 7628
Re: Stiri, evenimente, informatii, barfe
« Răspuns #1274 : Vineri, 04 Mai 2012, 14:31 »
...Daca toata lumea ar crede in puterea gandului...

ar fi un haos general pentru ca de cele mai multe ori oameni au din cele mai ciudate ganduri si nu toti isi folosesc mintea in sens pozitiv