Scrise de noi > Articolele noastre
Strada copilariei
Magdalena_`:
cu doau zile in urma, printr-o intamplare, m-am regasit pe internet cu o fosta colega din scoala primara. este plecata de ceva vreme in america. atata emotie am simtit, atata energie pozitiva mi-a transmis incat sufletul mi-a vibrat. am retrait vremurile de atunci, m-am intors cu bucurie in timp.
almi_gabi:
magda, regasirea cu fostii prieteni ai copilariei , indiferent de metoda (internet, pe strada, intalnirile de 10,20 de ani de la absolvire) ne trimit gandurile inapoi la acele vremuri - de care ne amintim cu placere pentru ca sunt perioadele copilariei si tineretii noastre - cand elanul tineretii si dorinta de a revolutiona lumea ne insotea si nu eram inca "erodati" de lupta pentru fiecare zi
janeta:
o amintire din copilarie care m-a marcat profund pentru tot restul vietii este una tare dureroasa , dar a fost o lectie zdravana pentru mine .
cred ca aveam 9 sau 10 ani cand s-a intamplat...
mama mea ( dumnezeu s-o odihneasca ) se chinuia destul de greu sa asigure vietii noastre strictul necesar si , din cand in cand , cate ceva suplimentar care sa mai indulceasca traiul mai mult decat modest pe care il duceam . copil fiind , eram destul de frustrata ca nu aveam aia sau cealalta , neantelegand atunci cat de greu ii era bietei mele mame , iar ea nu avea suficient spirit pedagogic sa imi explice . " nu avem de unde " , "n-am bani , janeta " sau " altadata , cand oi avea de unde " erau cuvinte auzite adesea si care nu reprezentau deloc ceea ce voiam eu sa aud . in plus , mama mai avea o sora mai mica pe care ea o crescuse , bunica murind la un an de la nasterea acesteia . matusa asta a mea a fost mereu un ghimpe in sufletul meu pentru ca ea a fost primul copil al mamei . nu puteam intelege cum mama gasea bani sa-i cumpere ei cadouri de ziua ei , in timp ce mie imi spunea ca pentru o papusa ( pe care nu am primit-o niciodata de la mama ) nu sunt bani , iar ceea ce primeam eu de ziua mea era ceva de care aveam stricta nevoie ( si care ar fi trebuit sa-mi cumpere oricum ) , nicidecum ceva ce mi-asi fi dorit . si asta e un lucru care m-a marcat profund in copilarie , pentru ca si in prezent sunt in stare sa dau si ultimul banut pe un fleac de care n-am trebuinta , dar dupa care sufletul meu tanjeste . fac asta cu mare bucurie , ca un triumf asupra a tot ceea ce copilul de atunci nu a avut .
dar nu despre asta voiam sa va povestesc acum . ceea ce urma sa va spun se refera la niste bani , 650 de lei pe care i-am gasit intro zi in sifonier , cautand nu stiu ce pe acolo . banii astia i-am gasit tocmai in urma unor discutii de genul celor descrise mai sus intre mine si mama , asa ca vazand eu ca una spunea biata mama si alta gasisem eu in dulap , m-am simtit indreptatita sa-i iau de acolo si sa cumpar de la cofetarie ( pentru mine si pentru copiii de pe strada mea ) timp de doua zile , tot ce ne-a dorit sufletul . desigur ca bunatatile astfel obtinute le mancam pe ascuns toata gasca , departe de ochii mamei sau ai parintilor celorlalti copii , care sigur si-ar fi dat seama ca e ceva necurat la mijloc cu o asemenea abundenta .
bucuria , insa , nu a tinut mult... peste cateva zile , mama trebuia sa cumpere lemne pentru iarna si...a descoperit ca nu avea cu ce . si acum imi seaca sufletul durerea si disperarea mamei vazand lipsa banilor... sigur ca si-a dat seama cine luase acei bani , astfel ca suferinta ei era de doua ori mai mare : o data pentru ca si-a vazut copilul hot si apoi pentru ca nu stia cum va putea face rost de alti bani ca sa nu inghetam in iarna ce urma sa vina . privind-o cum ma acuza si cum hohotele de plans ii zgaltaiau trupul firav m-am urat asa cum n-am urat pe nimeni niciodata . paradoxal , eram suparata si pe ea ca suferea atat , neantelegand drama pe care mama o traia , din moment ce eu descoperisem ca ea avea bani atunci cand ea imi tot spunea ca nu are . in sufletul meu a fost in ziua aceea un amalgam de sentimente , de la durere , furie pentru suferinta mamei , dar si o imensa rusine . cu toate astea n-am fost in stare atunci sa-i spun mamei IARTA-MA ! simteam in sufletul meu ca asta e ceva ce mama nu poate sa ierte . si asa a si fost , pentru ca iertarea am primit-o de la mama cu doar cu cateva zile inainte sa se prapadeasca , adica vreo 22 de ani mai tarziu . nimic din tot ceea ce am incercat sa fac eu pentru mama nu a putut sa stearga din inima ei fapta mea de atunci . a fost cea mai mare dezamagire pe care mama a avut-o din partea mea si pentru care a suferit pana la sfarsitul zilelor ei .
in ceea ce ma priveste , eu inca nu ma pot ierta nici in ziua de azi pentru tot raul facut atunci bietei mele mame , iar rusinea de a fi furat face si acum sa mi se stranga sufletul intrun spasm deosebit de dureros .
tot ce am facut bun in viata mea , toate incercarile mele de a ajuta alti oameni mai in nevoie decat mine isi au izvorul in fapta aceea din copilarie , intro neostoita straduinta de a compensa ceea ce am facut atunci . dar, din pacate , inca n-am reusit sa consider ca am facut suficient pentru a echilibra balanta .
asta a fost cea mai aspra si urata lectie pe care am primit-o in copilarie . e drept , si-a dovedit eficienta asupra adultului de mai tarziu dar , sincera sa fiu , as fi preferat sa nu am parte de ea si sa nu fi fost nevoie sa existe in mine acea fateta urata care ma face si acum , cand va povestesc asta , sa ma faca sa-mi plec capul de rusine .
din fericire am insa si amintiri frumoase din vremea copilariei , astfel ca am reusit sa nu devin uracioasa si , sper eu , rea .
pentru ca sunt de parere ca amprentele depuse asupra noastra in acea perioada constituie matricea a ceea ce devenim mai tarziu .
mama , iarta-ma !
micaela:
mai, Jane, tu vrei sa ma faci sa lacrimez? a fost o greseala de copil, intr-un anume context: frustrare, aparente gresit interpretate de o minte frageda....nu cred, absolut nu cred ca mama ta a ramas o viata intreaga cu dezamagirea aceea in suflet, oricat de suparata a fost pe moment... cred ca tu ai ramas cu un "ecou" mult prea puternic al situatiei de atunci si ca mama ta, Dumnezeu sa o ierte, nu a stiut / inteles cat de mult te-a marcat si nu a avut, poate, priceperea sa il stinga...in ea insa, cu siguranta ecoul a fost mult mai mic...cu siguranta te-a iertat mult mai repede decat ai crezut tu....iti spune o mama.
exorcizeaza-ti aceasta durere, din suflet...
esti un om tare frumos :-*
micaela:
daca o data ma mai faci sa plang, nush' ce-ti fac!
Navigare
[#] Pagina următoare
Du-te la versiunea completă