Douazeci si patru + pe_jumatate = douazecisicinci
O matematica cu care am petrecut doua zile minunate! La Sibiel, la poalele Muntilor Cindrel. Prima tabara Singles Camp.
Douazecisicinci de oameni sositi aici, fara sa se cunoasca in spatiul real, fara sa stie ce se ascunde cu adevarat in spatele nickname-urilor de pe forum...Douazecisicinci de oameni care au venit cu incredere, cu optimism si cu o dorinta uriasa de a castiga noi prieteni. Din Timisoara, din Constanta, din Brasov, din Alba, din Piatra Neamt, din Cluj, din Bucuresti, din Focsani...
Au plecat de aici castigandu-se unul pe celalalt. Pentru ca au stiut sa-si dea mana si sa se ajute sa treaca Valea Cetatii, pentru ca au reusit sa cante in cor la focul de tabara sau la karaoke, pentru ca au stiut sa se respecte, pentru ca au stiut sa aleaga culorile potrivite ale Turnului Sfatului din Sibiu. Si asta i-a apropiat. Asta a facut sa para ca se cunosc de o groaza de timp. Trecusera doar cateva ore si erau parca prieteni de o viata. Adi il invita pe Cristi la dans, Victoria pe Carmen...Tatiana si Cristi incercau pasii de salsa, Adi canta la chitara si Carmentoma recita...O seara fantastica, apoi dimineata. Un grup de prieteni gata sa atace "piscul Vaii Cetatii". O vale care pentru trei ore s-a umplut de sufletele lor. Deschise si prietenoase. Primele picaturi de ploaie au fost culese de Marcutza si acela a fost semenalul de intoarcere. N-am ajuns sus in varful muntelui, dar am reusit impreuna ceva mult mai important: sa devenim un grup unit; de oameni deja legati unul de celalalt. Ne uitam la cele cateva fete curoajase care au incercat tiroliana si mancam bomboanele aduse de Carmen. Nu mai facusem lucrul asta de cand eram copil. Si cred ca nici ceilalti. Chipuri fericite rontaind bomboane si privind cum mihaela_m cobora pe cablu. Si tipetele noastre de incurajare...
Si dupa ce culorile au fost asternute pe sticla, o noua seara, pornita incet, incet, ca dupa o noapte si o zi obositoare. Apoi a sosit Adi. Si totul a reinceput de unde a fost lasat noaptea trecuta...Intr-un ritm mai indracit. S-a dansat si s-a cantat pana dimineata. Se apropia de ziua si nimanui nu-i venea sa renunte la ceilalti si sa plece la culcare...Si la sfarsit perinita. Dupa trei ore eram inapoi in restaurant si pe fata tuturor se distingea o singura parere de rau: ca trebuia sa ne despartim. Ca fiecare trebuia sa se intoarca acolo unde-si lasase pentru doua zile singuratatea si problemele...
Dar cu consolarea si siguranta ca foarte curand o sa se poata reaintalni cu ceilalti. Douazecisicinci de prieteni! Douazecisicinci de oameni extraordinari cu care am petrecut doua zile cu adevarat minunate...
