Salată de fructe
Anna era una dintre acele femei frumoase după care întorceau capul pe stradă deopotrivă bărbaţii şi femeile. Eram deja împreună de mai bine de un an dar ne cunoşteam de pe cînd eram copii.
Era o zi insorită de început de toamnă cînd verdele frunzelor se transformă încet în ruginiu. M-am uitat scurt la ceas, după-amiaza se scurgea leneşă, nu mai era mult si Anna urma să ajungă. Mi-o imaginam în autobuzul deşelat ce se hurduca pe drumul plin de hîrtoape în aerul fierbinte al zilei. Nu avea mult de mers, doar vreo 20 de kilometri, dar asfaltul prost şi autobuzele vechi făceau ca drumul sa dureze mai mult decit trebuia.
M-am uitat in jur să văd dacă nu mai lipsea ceva. “O salata de fructe ar fi foarte potrivita” mi-am zis şi am pornit spre cămară să iau o cutie de ananas.
Cînd am revenit Anna tocmai intra şi s-a apropiat să mă îmbrăţişeze. Şi atunci, nu ştiu cum, dintr-o dată timpul mai întîi s-a lungit dureros iar apoi s-a oprit. . Ceva se intîmpla cu Anna, cu noi, niciodată n-o mai văzusem aşa. Lumina caldă a amurgului îi juca pe faţă, părul ei, altfel de un castaniu frumos, acum radia în roşu aprins, buzele ei erau ca nişte fragi, în ochi îi licăreau nişte luminiţe ciudate, tot corpul ei iradia un magnetism irezistibil , simţurile îmi erau asaltate de mirosul a milioane de flori de cîmp ce mă izbeau nemiloase, sunetele atîrnau încremenite în aer, mîna mi se înclestase dureros pe metalul cutiei, mă scurgeam cu repeziciune într-un alt spaţiu-timp, încercam cu disperare să înţeleg ce se intimplă şi atunci mi-am adus aminte de o discuţie cu Konrad în care el susţinea în stilul lui mucalit, că o femeie este perfectă doar o dată, pentru scurt timp, că există aşa o clipă magică, la fel ca în viaţa unui fruct care are un moment perfect în care nu e nici crud, dar nici prea copt, ci doar cum e mai bun pentru a fi cules. Gîndurile mi se imbulzeau în cap cu viteză, unul după altul, nechemate, şi dintr-o dată atunci am inţeles că probabil asta sîntem cu toţii, fructe, sipete efemere ale tainicei seminţe, călatoare a timpului nesfîrşit.
Anna mă privea calmă, surîzînd, pe deplin conştientă de frumuseţea ei ce controla în acel moment fiecare atom, mă aştepta să revin.
Niciodată, dar niciodată, Anna nu a mai fost atît de frumoasă.
Expediată din Behram azi
05 Aprile 2010, data postei
