Vazut, citit, gandit. Multu pt pareri, da' cred ca tot pe Victor tre' sa-l intreb cum reuseste...
Uite... tocmai am facut un exercitiu simplu. Am recurs la memorie. Si culmea e ca, desi intotdeauna imi amintesc ce-am vrut (ca obiectiv) si ce-am facut candva ca sa-l ating, niciodata nu reusesc sa rememorez (nici ca imagine, nici ca sentiment)
unde si cum eram eu insami in clipa aia? Sincer, in astfel de perioade (ca amintire) parca as vorbi despre mine ca despre persoane straine.
In schimb, am anumite amintiri (foarte rare, e-adevarat) in care nu mai stiu ce faceam, de ce, cum, cu cine sau pentru cine, ci doar ca
simteam ca traiesc. Insa astea, din pacate, sunt doar niste flash-uri pe care nu pot nici macar sa le localizez prea bine in timp (cu exceptia celor foarte recente).

Exemplu (ca sa ma fac inteleasa):
Eram odata cu elevii la ecologizare in padure si i-am lasat sa pove de-ale lor cateva minute si m-am retras sa ma plimb singura. Am constientizat (implicit, nu prin ce stiu ce exercitii mentale) ca sunt fericita. Imi amintesc si acum crengile trosnind sub tenisi, petele de lumini si umbre... nu mai aveam niciun gand, eram doar traire. Si, pentru o clipa, nu mai aveam nicio legatura cu ei, ceilalti, cu lumea, cu prezentul, cu timpul. Si, evident, nu aveam niciun obiectiv, pe moment.
