stiu ca-s 70% offtopic, dar totusi am sa postez aici gandul care mi-a marcat dupa-amiaza (dupa acela, mai putin spiritual, in raport cu unii oameni
). In my life, am avut uneori niste idei / viziuni care pareau destul de utopice / neindeplinibile, la momentul in care imi straluceau in tartacuta intaiasi data, pentru prima oara.
cu timpul, insa, revenind cugetatoare la ele, lucrurile incepeau sa se "lege" in sensul indeplinirii lor, pana chiar se intamplau cu totul, chiar daca uneori dupa cativa ani. Visul "nebun" devenea realitate. Si spun sincer, doar maxim 50% din aceasta indeplinire este meritul, efortul meu; restul erau "noroace", "oportunitati nesperate", "coincidente", oameni providentiali" care apareau din neant si mai puneau o pietricica la edificiul ideii. Fara nicio gluma: "universul conspira" in ajutorul acesteia. Vreo trei din "nebunelile" mele sunt acum realitate. Nu incetez sa ma mir.
E drept ca si pretul pe care-l platesc este multa munca.
De ce v-am spus asta azi? Pentru ca, acum mai multa vreme, am avut o anumita viziune despre o anumita zona din oras. Atata m-a framantat ideea (pertinenta de altfel), incat am si studiat-o putin, ba e si in curs de publicare pe undeva. Astazi, dupa aproape un an de cand n-am mai strabatut zona, am fost uimita sa descopar "germeni" ai viziunii pe care am cugetat-o si sustinut-o la fel de "usor utopic" cum am pornit si cu celalalte idei. Universul deja a miscat lucrurile in sensul pe care eu il anticipam, il sustineam ideatic. Astept cu nerabdare indeplinirea totala a viziunii mele, in realitate, zic eu in maxim trei ani.
keep dreaming. it's not useless.
