Ca tot ziceam eu ca ma apuc de scris best-sellere...
Iata peste ce-am dat azi (coincidenta "n"). Textul este un raspuns pe email pentru o prietena a mea care s-a inrolat la Martorii lui Iehova si care, dupa discutii de ore intregi in care a incercat sa ma convinga fara succes, mi-a trimis pe email "Teoria lui Copernic", interpretata in sprijinul credintei ei.
http://www.soclu.org/2011/02/03/inca-500-de-planete-fara-viata/http://www.soclu.org/2009/05/06/planeta-privilegiata-cautarea-unui-scop-in-univers/Si asta e ceea ce i-am raspuns eu:
Stiam despre teoria copernicana. Si despre "pozitia privilegiata" a Pamantului am citit ulterior, daca nu am invatat la scoala.
Religia, ca si stiinta, ca si orice conceptie despre lume, evolueaza sub forma unei sinusoide (imi amintesc ca am mai vorbit odata despre asta, ba chiar am si desenat): de la tot la nimic, de la negatie absoluta, la acceptare absoluta etc.
Adevarul este undeva pe la mijloc, si o sa-ti explic de ce. Oameni mari inaintea mea au spus ca intunericul nu exista, ci ca este doar absenta luminii. Minciuna nu exista, e doar absenta adevarului. Ura nu exista, e doar absenta iubirii. Iadul nu exista, e doar absenta lui Dumnezeu. Tot "raul" nu exista de fapt decat in mintea noastra. Dar cum am mai putea pretui lumina, adevarul, iubirea, credinta, daca acestea ne-ar fi date pur si simplu, fara sa fim pusi la incercarea de a alege? Se mai spune ca nu devii constient de degetul mic de la picior pana nu se raneste si nu mai poti sa mergi. Abia pe urma ajungi sa-l pretuiesti... si sa vrei sa il tratezi.
E omenesc sa ne dorim Raiul pe Pamant. Dar nu putem garanta ca asta este si dorinta divina. E cam copilaresc sa ne imaginam ca oamenii si numai oamenii sunt "copiii lui Dumnezeu" si ma indoiesc ca o energie sau putere universala si-ar fi dorit ca niste infime fiinte sa-i stapaneasca si sa-i distruga ecologic o intreaga planeta...
Lumea in care traim si viata in general sunt facute din oscilarea permanenta intre bine si rau. Din asta invatam, prin experienta, sa pretuim ceea ce avem. NU din gratia divina. Sau, daca vrei, gratia divina este ca ne ofera si binele si raul, in acelasi timp.
DACA totul ar fi perfect, am muri spiritual. Nu am mai avea ce sa invatam sau pentru ce, ne-am plictisi, nu am mai avea pentru ce trai, nu am mai avea ce sa ne dorim mai mult pentru viitor, ce visa si pentru ce lupta... Obisnuiam sa spun ca singura certitudine este moartea. Viata este tot acest proces menit sa ne antreneze ca sa nu murim degeaba, dupa ce am trecut prin viata... asa, ca si gasca prin apa si nimic mai mult.
Esenta este insa ca niciodata extremele nu sunt bune iar adevarul e intotdeauna undeva pe la mijloc. Sa-ti explic de ce.
1. Sa luam ca exemplu un copil crescut intr-o familie dezorganizata, violenta, privat total de dragostea materna. Acest copil va deveni cea mai "apta" persoana pentru a se adapta profesional si a se apara, in lumea in care traim (nu o spun eu, ci studiile de psihologie... si am destui prieteni asa). Dar foarte rar va reusi sa devina capabil de iubire neconditionata. Este doar un produs al MEDILULUI.
2. daca un copil este crescut, dimpotriva, intr-un "clopot de sticla", ferit de toate contactele exterioare, iubit si rasfatat la maxim, dar fara niciun antrenament cu "raul" exterior... va deveni victima perfecta. In primul rand va darui iubire neconditionata oricui si oricum si va suferi inutil, iar, la maturitate, va avea o stima de sine scazuta, neincredere in propriile decizii, hipersensibilitate. Aceste este doar un produs al MOSTENIRII GENETICE.
Cazul 1 e Iadul, cazul 2 e Raiul... Si... da, amandoua se intampla in aceasta viata si pe aceeasi planeta. Datoria noastra, ca oameni, este sa avem DISCERNAMANT si de A ALEGE. Vezi povestea talantilor din Biblie... si multe altele (ce a interpretat biserica si curentele religioase dupa aceea e un fals, in scopul de a conduce lumea.)
Noi (ca orice fiinta vie) suntem produsul interactiunii permanente dintre genetica parintilor si mediu. Dintre bine si rau. Nu se poate altfel. Cele doua extreme, Iadul perfect, ca si Raiul perfect, inseamna moarte. Numai pietrele fara viata se conserva neschimbate timp de milenii. Daca esti "viu", Raiul e doar o utopie periculoasa pentru psihic.
Viata este tocmai aceasta lupta. Asta ne da dorinta si puterea de a evolua spiritual. Nu sperantele desarte. Crede-ma ca am vazut oameni care, de copii, au fost crescuti intr-un "Rai" si vor muri cu aceasta iluzie in minte, fara sa incerce niciodata sa faca nimic, ei insisi, pentru ei si pentru ceilalti, pentru a evolua. Acesti oameni nu cred in nimic altceva decat ca totul li se cuvine. Care ar fi astfel rostul rugaciunii daca nu am fi suferit inainte ca sa cunoastem ceea ce ne dorim cu adevarat de la viata?!
Adevarul este, si aici, undeva la mijloc. Da, este adevarat ca omul este cea mai evoulata specie de pe Pamant. Da, este adevarat ca despre Pamant stim ca indeplineste, fizic si chimic, conditiile unice care fac posibila viata. Dar... ce stim noi despre alte tipuri de... "vieti"?! Care s-ar putea sa existe, dar nu le cunoastem? Exista microorganisme (bacterii) care traiesc in lava vulcanica sau in depozitele de turba. Fara apa, oxigen, lumina si fara toate celelalte lucruri pe care le cautam noi pe alte planete atunci cand cautam viata. Cine a decretat ca "viata" este doar ceea ce stim noi despre viata? Cu ce drept?
A existat mult timp o ipoteza stiintifica conform careia o alta posibila forma de viata ar fi fost aceea bazata pe siliciu (un element chimic notat Si in tabelul lui Mendeleev), si nu pe compusi de carbon, asa cum suntem noi construiti. S-au gasit astfel de fosile, un fel de insecte stravechi, numite trilobiti... Deci... de ce nu ar putea exista viata si pe baza de cupru, argint sau altceva? Nu ti se pare ca este o AROGANTA din partea noastra, a oamenilor, sa spunem: "Daca nu gasesc un extraterestru care sa-mi semene pe o alta planeta, inseamna ca nu exista viata.?" Mie mi se pare o aroganta. Dumnezeu - sau viata, sau energia, sau... ce-o fi - poate crea din orice, fara sa tina cont de convingerile noastre, iar noi suntem doar o picatura intr-un ocean. Crezi ca o picatura, oricat de inteligenta ar fi ea, poate sa cuprinda cu mintea oceanul?!... Eu nu as indrazni sa afirm acest lucru despre mine.
Revenind la teoria universului... Similar cu orice teorie umana (si nu divina), sa presupunem ca aceasta e adevarata (sa ne amintim ca nici un om n-a vazut Universul cu ochii lui, sunt doar niste calcule stiintifice, facute in limitele permise de mintea umana).
Principiul copernican are doua premise gresite: "Pamantul este o planeta singulara si nesemnificativa" si "Suntem singuri in Univers."
Cele doua arata una din extremele gandirii umane sinusoidale, si anume: negativismul absolut. Credinta ta, de exemplu, arata prin contrast cealalta extrema: pozitivismul absolut.
Prefer sa spun asa: Pamantul este doar o planeta singulara pe care exista anumite conditii pentru ca Universul sa poata exista si EVOLUA. Sa ne amintim ca universul NU STA. SE MISCA. Doar ca noi suntem prea mici sa ne dam seama. Ce ar putea sti o libelula, de exemplu, despre rasarit sau apus, sau despre iarna si vara, daca ea traieste doar o zi?! Universul evolueaza de miliarde de ani si noi, oamenii existam ca specie abia de 36.000 ani. Si traim, individual... cat? 50 - 80 de ani!?...
Timpul este deci o alta coordanata asupra careia nu ar trebui sa avem aroganta de a ne pronunta atat de categoric. Nu ne apartine. Ii apartine a ceva sau a cuiva de deasupra noastra. Care ne intregreaza. Scopul suprem NU este specia umana, ci BINELE INTREGULUI DIN CARE FACEM PARTE. Trebuie doar sa incetam de a mai fi atat de egoisti si aroganti si de a face binele, in loc sa-l propovaduim spre propria noastra slava... chiar daca nu intelegem de ce. Trebuie sa avem INCREDERE. Nu sa ne cautam motive... in biblie, in stiinta etc.
O sa-ti mai dau un exemplu... "Ceea ce este inauntru este si afara." Universul, daca ar fi sa il asemanam cu ceea ce stim noi, oamenii, seamana foarte mult cu structura unei molecule chimice. Fiecare planeta ar putea fi un atom, inconjurat de electroni, protoni si neutroni (sateliti, asteroizi, comete), pe care le tine in campul sau gravitational prin campuri electrice, magnetice etc. Mai multi atomi formeaza o molecula (Sistemul Solar), iar mai multe molecule formeaza o substanta chimica, in cadrul unui organism. Imagineaza-ti ca tot acest Univers ar fi de fapt doar o molecula de glucoza care circula printr-un "corp" infinit mai mare, viu. Eu cred ca doar asa ceva am putea numi "Dumnezeu".
Si-acuma, imagineaza-ti ca, in acest corp mare, noi, niste virusi populand un electron dintr-un atom oarecare, in loc sa ne facem treaba si sa reciclam materia si energia asa cum se cuvine (adica ecologic), ne facem de cap. Ne punem in cap ca noi suntem "copiii preferati", ne inmultim peste masura, invadam alte planete si distrugem totul in numele "copiiilor lui Dumnezeu". Stii cum se numeste asta intr-un corp uman? Cancer. Stii la ce duce "revolta" celulelor improtriva intregului, nu? La moartea intregului... si a tuturor celulelor, moleculelor si atomilor, odata cu acesta.
Si acum sa-ti spun unde vroiam sa ajung. Principiul copernican este gresit, pentru ca universul ("corpul") are nevoie de fiecare atom pentru a trai, deci Pamantul este unic prin conditiile lui, este seminificativ, dar nu este singular. Universul are nevoie de TOATE moleculele si atomii lui pentru a trai si evolua. TOATE planetele sunt esentiale (cu sau fara ceea ce noi numim "viata"). Noi nu cunoastem decat aceasta viata. Este arogant sa postulam ca NOI STIM MAI BINE CE AR FI BINE PENTRU UNIVERS. Nu.
EL stie mai bine ceea ce este bine pentru el. NOI trebuie doar sa ne facem treaba de a face binele, fara sa punem intrebari, fara sa ne revoltam, fara sa pretindem recunoastere pentru asta, fara sa ne dorim sa avansam in cariera sau religios daca facem binele. Il facem pentru a face bine intregului, deci totodata si noua.
De aceea... despre umilinta crestina... in primul rand nu-mi place cuvantul. Seamana cu principiul copernican despre Pamant, cum ca ar fi o planeta singulara si nesemnificativa. Prefer sa spun asa: sunt mandra ca sunt o picatura in acest ocean, ca mi s-a dat sansa sa exist ca sa evoulez si ca sa devin utila, astfel, binelui universal. Nu am nevoie pentru asta nici de a-i convinge pe ceilalti, pentru ca EU cred si imi e de-ajuns. Nu am nevoie nici sa obtin avantaje din asta, pentru ca asta ar insemna sa ma vand unei "puteri" false, canceroase... de orice fel ar fi ea. Nu am nevoie sa fac parte dintr-o organizatie religioasa, fie ea Martorii lui Iehova sau oricare alta, pentru ca stiu cine sunt, nu trebuie sa mi-o spuna altii. Si nici macar nu trebuie sa stiu cine sunt... important este ca sunt. O picatura din acest miracol numit viata.
Viata e mult mai simpla decat o complicam noi. Eu cred ca un om care da cui are nevoie o bucata de paine, fara a spune nimanui, fara a se gratula singur in fatza oglinzii ca a facut un bine, fara a transforma gestul lui intr-un partid, intr-un ONG sau intr-o miscare religioasa si fara a incerca sa-i convinga pe altii sa faca la fel, face binele universal si este un om religios... chiar daca nu frecventeaza nicio biserica. Nu poti sa ii inveti pe altii binele cu vorba, cu citate din Biblie sau conferinte... Sa nu confundam lucrurile. Asta tine de marketing, de putere, de bani si de conventii sociale. Asta este "partea Cezarului", nu a lui Dumnezeu. Trebuie sa faci ca inima celuilalr sa ti se deschida, fara a astepta nimic in schimb, astfel incat el insusi sa devina capabil sa simta si sa aiba nevoia de a da mai departe binele care i s-a facut, fara sa spuna nimanui.
Oare nu asta a facut Isus, de fapt... inainte ca apostolii, romanii sau Biserica de astazi (cu toate salbiciunile lor umane, si nu divine) sa-l fi rastalmacit si sa se fi FOLOSIT de el?
Cum sa facem asta? E simplu... Facandu-ne pur si simplu datoria, acasa, la serviciu, oriunde, exact ca niste simple picaturi de pe electronul unui atom urias, fara sa ne plangem, fara sa asteptam nimic in schimb, pentru ca DOAR ASA vom primi. Sa ne gandim cat bine (sau rau) poate face o mica pastila unui corp. Si contine doar cateva nanograme de substanta activa. Sau un virus.... Cred ca gratia divina consta in faptul ca noi putem alege daca sa fim o substanta utila, datatoare de viata, sau un virus egocentric. Hai sa nu mai credem in afirmatia "Inmultiti-va si stapaniti Pamantul." Eu cred ca asta a pus-o in Biblia vulgata imparatul Constantin. Hai sa avem logica si discernamant...
Te-ai intrebat vreodata care este scopul final al miscarii religioase din care faci parte? Daca nu esti cumva doar un pion in slujba unei viitoare "puteri" care isi doreste conducerea lumii si se foloseste de buna credinta a oamenilor, si a ta inclusiv, si de defectele lor (dorinta de putere, de suprematie, de a face bine, de a se simti iubiti... precum acel copil orfan etc.) pentru asta?...
Diavolul ni se arata sub cea mai frumoasa si altruista fatza... ai uitat?
Eu nu vreau sa ma las folosita. Vreau sa-mi las inima libera de orice constrangeri mentale ori sociale ca sa fac ceea ce am de facut, aici si acum, in aceasta viata si pe aceast planeta. Atat.
