De ce suntem single ?

[lena]

 

Sunt singura,pentru ca am pus punct unei experiente indelungate,nefericita,grea,care a lasat in urma probleme,nu grave, dar, pe care trebuie sa le rezolv singura.

Am doi copii minunati,care,se pare, nu mai au nevoie de toate nebuniile pe care le faceam, ca sa le fie bine si sa se simta protejati. A venit vremea parasirii cuibului.

Sunt singura pentru ca am incercat sa nu mai fiu,dar,cand am simtit ca imi parasesc principiile si ma cobor intr-o lume care nu e a mea, am considerat ca e mai bine sa fiu asa. Nu e usor. Cand sunt la job,cand ies, e ok,dar,serile,week end urile,sarbatorile,ma apasa si imi induc depresii. Imi doresc parte din viata de dinainte,in care, nu aveam timp sa dorm, sa ma odihnesc.
Imi doresc sa intalnesc oameni cu preocupari si principii de viata,asemanatoare.

Apreciez beneficiile singuratatii,dar, e clar,nu mi -o doresc. Sunt o persoana extrem de comunicativa. Am zile in care nu schimb o vorba,ore in sir. Urasc concediile...

[Geta D]

Buna Lena!

Stiu cum este sa stai singur week-enduri si sarbatorile. Eu, spre deseobire de tine nu am copii, asa ca am animale: 2 caini si 2 pisici care imi tin de  urat si care imi ofera dragoste neconditionata.
Sunt si eu foarte sociabila si mai ales foarte vesela si nastrusniva.  Singuratatea nu este ce-mi doresc dar decat singuratate in doi mai bine de unul singur.

Eu nu urasc concediile pentru ca anul trecut mi-am luat inima in dinti si am plecat singura 9 zile sa ma recreez. Apoi am descoperit Singles Camp si am inceput sa merg pe munti, exact ce imi place. Anul acesta am fost iar plecata singura la Baile Felix si chiar si la mare. Singuratatea poate fi uneori o binecuvantare pentru suflet si minte, dar nu mereu.  In aceste vacante am legat prietenii cu oameni pe care nu-i cunosteam si pastram legatura.

Poti incerca si tu sa pleci singura asa cum am facut si eu. S-ar putea sa descoperi cat de puternica esti si ca independenta ne ofera liniste si siguranta. Sta in puterea noastra sa ne facem o viata cat mai frumoasa, bine-nteles cu resursele sufletesti pe care le avem.

Esti foarte dejnadajduita si as vrea sa iti pot da din puterea mea de a trai. 

Daca vrei sa vorbesti cu cineva, imi poti trimite nr de telefon la adresa dinu.geta3@gmail.com
Geta   

[lucian75]

De ce sunt singur...poate ptr ca am o bariera invizibila peste care nu pot trece...e o poveste complicata...am crescut intr-o familie de o anumita religie,o sa intuiti probabil de care anume...nu am nimic impotriva ei numai ca eu nu am fost atras de ea...insa din anumite motive am trait captiv intre 2 lumi...un fel de abis ingrozitor in care esti singur...ptr ca nu faceam parte din acel colt de lume insa nici de cealalta parte nu ma puteam integra...de baut alcool nu am baut foarte multa vreme iar cand am incercat nu am simtit ca-mi place si nu am baut...de fumat a fost o perioada scurta in liceu dar am renuntat dandu-mi seama ca pana la urma e ceva nociv dar acum fiecare face cum doreste,nu e o crima.o foarte mare perioada de vreme,m-am retras in singuratete neandraznind nici macar sa ma gandesc la o schimbare...ptr ca simteam ca nu are rost...ar fi un esec...

Acum mai multi ani insa a intervenit ceva..sau poate mai bine spus cineva in viata mea...moment in care am simtit cum viata s-a schimbat complet dintr-o data...eram indragostit..incepusem sa ma gandesc la lucruri la care nu ma asteptam sa o fac vre-odata...insa simteam ca am niste lipsuri care intr-un fel ma trag inapoi...nu beam iar asta poate fi aiurea intr-un cerc de prieteni cand ies in oras la o bere...nu dansasem niciodata ceea ce chiar poate parea ceva incredibil...in fine ma simteam total aiurea...

In general sunt o persoana foarte romantica...visatoare...poate mult prea visatoare ptr aceste zilee...ptr ca a fos vremea cand m-am intrebat daca nu cumva m-am nascut cu vre-o 100 ani prea tarziu..ptr ca sunt mai sentimental iar in ziua de azi parca se pune accemt mai mare pe altfel de lucruri...

Si dupa o anumita vreme a venit si clipa cand parca a cazut cerul peste tot si toate...cnad am simtit ca nimic nu mai are rost pe aceasta lume...in care stateam zile si nopti si ma inttrebam ce rost mai am eu pe aceasta lume..si sincer daca aveam putin curaj sau nebunie incheiam de atunci cu toate chinurile...putin a lipsit.

dupa multa vreme am inceput sa-mi revin putin cate putin..si cu ajutorul serviciului am incercat sa trec si sa uit de toate...din pacate poate,sunt genul care nu poate trece usor peste asa ceva...poate sa fie 1000 de flori in jur...insa eu mereu am simtit ca in viata numai 1 conteaza cu adevarat...adica cand te implici in ceva...cu adevarat o faci "pana ce moartea ne va desparti".

Desi a trecut destula vreme...si reusisem sa ajumg cat de cat la un echilibru...nu stiu daca mai am puterea de a merge mai departe...serviciul presupune multe sacrificii precum timpul foarte putin petrecut acasa...daca m-as intoarce acasa s-ar ivi alte probleme...e un cerc vicios din care odata intrat nu prea mai poti iesi...

Am vizitat cea mai mare parte a Europei si acest lucru parea sa-mi ocupe vremea...imi facea placere sa vizitez...dar acum nu mai este la fel,timpul petrecut afara parca e un chin tot mai mare...acasa am ajuns sa ma simt ca un strain poate datorita timpu;ui petrecut tot mai putin acasa dar si a lipsei unui cerc de prieteni...

ufff mi-am expus sufletul pe tava ceea ce mai inainte era de neanchipuit...nu inteleg pe deplin de ce am facut acest lucru...insa probabil ma voi retrage iar in chochilia mea si imi cer scuze dar dupa ce am spus toate aceste lucruri poate nu voi mai avea puterea sa vorbesc cu cineva dupa ce am facut aceste destainuiri intime.

[wonderland]

E greu să spui ceva în fața unor emoții așa intense.

Poate că vei simți nevoia să te retragi în cochilia ta, sau poate te vei simți eliberat de povara unor trăiri ce s-au cerut împărtășite. Și ceea ce se cere eliberat din noi, e un semn că suntem capabili să mergem mai departe, că suntem pregătiți să facem o schimbare.
Ai făcut deja ceva ce ti se părea de neînchipuit mai înainte. Și asta poate continua...
Incredere și curaj îți urez, Lucian.
 

[wonderland]

Lena, după cum vezi concediile pot fi altfel.
Nu te lăsa cuprinsă de descurajare.  Emoțiile au prostul obicei să se amplifice dacă nu facem ceva în sensul transformării lor. Dar așa cum putem să ne adâncim tristețea, disperarea, avem capacitatea de a ne crește bucuria, entuziasmul, starea de bine.

Dacă te ajută cu ceva, nu ești singura care simte așa.
Important, în cele din urmă e cum te raportezi la sentimentul acut de singurătate din perioadele de week-end, sărbători etc.
Poti să te lasi copleșită de sentimente negative sau poți să le transformi în momente de întâlnire liniștită cu tine, făcând lucruri care te fac să te simți relaxată, liniștită, amuzată.

 

[angelaR]

De ce suntem single? O simpla intrebare cu raspunsuri foarte complicat de dat. Ajungi la o anumita varsta si este foarte greu sa te comporti ca la 20 de ani. Nu iesi din casa, universul tau este mult mai limitat. Preocuparille din punct de vedere"moral" si "etic" si "religios" si din alte puncte de vedere sunt strict contabilizate de lumea in care traiesti. Nu intereseaza pe nimeni ce simti. Aplica sablonul, taie si tot ce iese pe dinafara este aspru criticat ! Iti calca cu bocancii pe suflet fara sa te intrebe daca macar te doare. Sunt vaduva dar n-am murit si eu. Uneori as fi vrut. Numai ca am o fetita de 25 de ani care isi doreste sa traiesc. Poate chiar sa-mi refac viata. Vrea sa fiu fericita. Asa mi-a spus si mi-am dat seama ca am fost foarte aproape sa iau lectii de viata de la ea. Asa ca am decis sa incep sa traiesc. Si poate am norocul ca aici pe site sa gasesc prieteni care stiu ce simt si intelegandu-ne reciproc sa mergem impreuna INAINTE. Sper sa invat din nou sa fiu eu insami. Am sentimentul ca m-am pierdut pe undeva.

[deli_a]

Angela, si eu am trecut prin ce treci tu...si mereu am considerat ca ar fi fost mult mai usor daca ramaneam macar cu un copil in urma lui...dar am avut prietene f.bune care mi-au fost exemplu si altele care mi-au spus "bucura-te c-ai avut, nu plange pentru c-ai pierdut !"...si apoi, cand am mai prins puteri....am gasit SinglesCamp pe net si inca de la prima actiune am simtit ca revin la viata, ca aceasta viata chiar mai poate fi interesanta ptr. mine !! Nu sunt f.activa pe forum, la inceput mi-a fost f.greu sa ma prezint ca "vaduva"...dar sunt f. activa    in actiunile la care particip si mi-am facut aici adevarati prieteni, cu care sunt fericita sa ma reintalnesc in alte si alte actiuni.  Spiritul extrem de pozitiv din taberele SC si oamenii de buna calitate ma fac sa ma simt "ca pestele in apa" si sa dau si eu ce am mai bun in mine... iar una din melodiile care sunt f.gustate (si dansate) la petrecerile noastre este "20"-Voltaj 
Lucian, incearca sa faci cumva sa participi la o actiune cu SC, iti va placea cu siguranta, aici nu se consuma excesiv alcool, doar atat cat sa devii mai comunicativ  , iar cu dansul, sa stii ca am invatat si exersat unii cu altii cu mare drag (si talent ?? )  Toti am trecut prin experiente dure, avem cicatrici, dar stii vorba aia cu "daca viata iti da lamai, fa limonada din ele !"...

[gabi_nico]

Buna! Sunt noua aici. Am incercat sa scriu de ce sunt singura si m-a bufnit plansul. Poate a fost o relatie toxica, dar eu am pus suflet.

[lucian75]

buna gabi...poate de asta ai si nevoie momentan...sa te descarci...care cred ca e primul pas necesar ptr a putea continua mai departe...

[stefic]

gabi, si eu sunt la fel. Si am senzatia ca nu o sa-mi revin niciodata. Si nu ma pot concentra pe nimic. Si as fi vrut sa am 20 de ani, ca despartirea sa doar cateva zile si ar fi fost mai usor sa merg mai departe. Dar asa, doare de 3 luni si nu mai trece. Si dupa ce lumea mea s-a invartit in jurul lui pana acum cu bune si rele, acum se invarte in jurul meu si am senzatia ca s-a epuizat.
Nu stiu cum puteti sta seara singuri, dimineata singuri dupa ce te-ai obisnuit sa fie cineva al tau mereu langa tine. Doamne, ce urasc duminicile acum. sunt cele mai rele!

oricum capul sus, probabil ca trebuie sa treaca si chestia asta. Ce nu te doboara, te intareste (e mai usor de zis decat de facut...)

[gabi_nico]

Va multumesc pentru incurajari! Vad ca nu sunt pregatita sa imi descarc emotiile inca, am scris si rescris mesajul de 5 ori. Simt ca mi-am pierdut mare iubire si nu stiu daca alta voi mai gasi.

[ella]

Va inteleg perfect.E foarte greu sa te obisnuiesti sa fii singura ,dar va asigur ca o sa treaca. Timpul le rezolva pe toate.Mie mi-a trebuit 1an si ceva ,dar acum ma simt foarte bine .

[aprilie]

Este foarte greu dupa o despartire dar durerea se estompeaza in timp pana dispare cu totul.
Si eu am crezut ca vom fi impreuna pentru totdeauna dar pentru el "totdeauna" a fost prea mult. In ceea ce ma priveste, dupa despartire nu mai suportam sa vad cupluri tinandu-se de mana sau sarutandu-se, imi dadeau lacrimile instantaneu si ma gandeam "' pe mine nu mai are cine sa ma tina de mana ... " , ma surprindeam prin magazine ca ajungeam la raioanele cu articole barbatesti si imi dadeam seama cu durere ca nu mai am pentru cine sa le cumpar ... Dar intr-una din zile am vazut un cuplu certandu-se intr-o parcare de hypermarket ... el tipa si o jignea, ea inghitea si plangea ... m-am revazut pe mine in nenumarate  astfel de cazuri ... eu nu taceam si inghiteam dar intotdeauna sfarseam prin a plange ... si m-am simtit eliberata si super usurata, am gandit "am scapat de certuri aberante, de urlete paranoice, de jigniri nemeritate si lacrimi de deznadejde ... 
Dupa o despartire tindem sa ne amintim lucrurile frumoase pe care le-am pierdut, dar in egala masura am scapat si de o multime de lucruri care ne faceau viata un chin ... ajuta enorm sa ni le reamintim mai mult pe acestea. Si daca sunt lucruri care ne faceau placere dar nu le puteam face din cauza partenerului, sa ne permitem acum sa le facem ... Nu ii placeau concediile, iesirile in aer liber, drumetiile in munti ... m-am despartit de el in aprilie si la sfarsitul lui iunie mi-am luat copilul si m-am dus in Thassos, in iulie la festivalul de la Sighisoara, in august 2 saptamani la Pojorita in Bucovina ... parca scapasem din inchisoare
Acum mi-e bine, neimplinirile mele sunt mai mult legate de copil decat de lipsa unui barbat in viata mea ... nu ma victimizez, nu ma autocompatimesc, nu urasc barbatii, nu ii judec pe toti in termeni generali, nu il urasc nici pe EL, nu l-am urat niciodata ... am inteles ca atat a fost sa fie, o etapa ... nu a fost nici vina lui dar nici vina mea, desi am fost tentata sa ma consider vinovata ... acum stiu ca am facut tot ce am putut sa ne fie bine ...
Mai interesant este ca la 38 de ani nu aveam nici un fel de experienta in relatiile cu barbatii (am fost ca si casatorita de la 19 ani) ... am fost pusa in tot felul de situatii la care am facut fata doar cu ... sinceritate, habar n-am daca a fost bine dar altfel nu stiu sa fiu ... relatia cu EL a fost de la inceput absolut deschisa, directa, sincera, ma suna de 100 ori pe zi si de 1000 de ori imi spunea ca ma iubeste ...
Dupa vreun an de la despartire am incercat o relatie ... ma suna o singura data pe zi si niciodata in doua zile succesive ... totul calculat, nu pot sa intuiesc ce avea ala in cap ... evident n-a mers in stilul asta si de atunci nici nu am mai incercat, mi se pare fooarte, foarte greu sa ma adaptez tuturor nebunilor ... Intr-o zi stiu ca o sa apara un nou EL dar pana atunci ... viata este totusi foarte FRUMOASA.

P.S. O sa ma mai vedeti pe aici ca ma plang ... mai am si eu zilele mele proaste 

[eEduard]

Bărbații diferă, lafel și calitățile lor, punctele forte; inportantă este acea balanță subiectivă între calități și defecte. Înțeleg că pentru tine este foarte greu să te adaptezi lângă un alt bărbat (și asta nu numai datorit㠄stilului”) odată ce ți-ai petrecut aproape toată viața de adult lângă un singur bărbat. Ești exact ca acel pușcăriaș care iese după 20 ani de detenție și rămâne blocat în fața porților închisorii speriat de moarte la gândul că e liber și nu știe ce să facă cu libertatea sau cum să se adapteze unor condiții de mult uitate. Nu este o soluție să te focalizezi pe viața copilului tău neglijând-o pe a ta (știu că e mai ușor, și tot ce e ușor e tentant); copilul va crește și va pleca, iar tu vei rămâne singură cu mai multe regrete decât cele de acum. Soluția este să îți iei „inima în dinți” și „să te dai cu capul de pereții” căutării persoanei potrivite. Încearcă să scapi de obiceiul de a compara orice bărbat cu „EL” pentru că vei rămâne surprinsă câte alte lucruri te pot înplini mai mult decât „100 de telefoane pe zi”. Efectul e invers, cu cât timpul va trece cu atât mai mult îți va fi greu să faci pasul și se va instala rutina, tabieturile, iar acele șcene ca cea din parcarea de la hypermarket nu te vor mai ajuta să nu te simți singură, un outsider, de fiecare dată când vei vedea un cuplu ținându-se de mână. Lasă trecutul Aprilie! Trecutul este doar pentru notițe, nu să trăim în el! 

 

PS: Acum pricep de ce „Aprilie”.  

[gabi_nico]

Buna "aprilie"!  M-am revazut si eu in acele scene, numai ca tineam sa nu fie in public macar. Eu am 38 de ani, nu am copii nici prietene.  Era sa scriu ca mai bine nici ca se putea, dar imediat mi-a venit gandul ca sunt pe picioare si trebuie sa pot face ceva. Numai ca imi lipseste increderea in mine, incerc timid sa ies, dar singura imi este greu.  Nu am fost casatorita, a fost o relatie mai lunga in care am crezut ca am trait fericirea, desi in sufletul meu era, chiar daca nu a fost si implinita.